Home Actualitate Atacuri preventive, via ICE Dunarea
Actualitate

Atacuri preventive, via ICE Dunarea

Un guvern prost e o problema in plus, o amenintare la adresa sigurantei nationale. De acum, e oficial. Sta scris in concluziile ultimei sedinte a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Nu se precizeaza masurile care se iau in caz de proasta guvernare, dar mai e timp.

Atacuri preventive, via ICE Dunarea
Atacuri preventive, via ICE Dunarea · Foto: Business Magazin

Un guvern prost e o problema in plus, o amenintare la adresa sigurantei nationale. De acum, e oficial. Sta scris in concluziile ultimei sedinte a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Nu se precizeaza masurile care se iau in caz de proasta guvernare, dar mai e timp. 

Alte amenintari, in afara de coruptia din institutiile statului generata, si ea, inclusiv de o guvernare eronata, sunt de provenienta externa: proliferarea armamentului de distrugere in masa, regimurile totalitare care sustin terorismul, situatiile de criza, conflictele inghetate, situatiile de instabilitate politica din proximitatea Romaniei si, in primul rand, terorismul structurat. Impotriva caruia, sustine presedintele Traian Basescu, se impun atacurile preventive si nu o politica reactiva, ca pana acum. O viziune socanta pentru mai multe generatii politice care au invatat ca soldatii romani s-au pus mereu pavaza la granite, dar n-au trecut dincolo de ele (in realitate, au mai facut-o). 

O alta decizie a CSAT care va starni multe valuri se refera la dosarele cu si despre securisti. Pe de o parte, arhiva fostei intreprinderi de comert exterior, ICE Dunarea, vor fi declasificate. In 2000, Emil Constantinescu facuse acelasi lucru. Miza a fost, se pare, prea mare; intors la Cotroceni, Ion Iliescu a resecretizat aceasta arhiva, cateva luni mai tarziu.  Pe de alta parte, printr-un enunt plin de ambiguitati, doua treimi din arhiva fostei Securitati, „adica 12 kilometri“, vor trece „in timp cat mai scurt“ in depozitul de la Popesti-Leordeni, la dispozitia CNSAS. Ar fi trebuit transferata intreaga arhiva, a fost replica CNSAS. „Ne vor da doar paie, nu grau“, a aratat Mircea Dinescu, membru CNSAS. Discutabil e si ca se vorbeste despre „kilometri de arhiva“ si nu despre numar de dosare sau fonduri (informativ, de retea sau de urmarire). In acest fel SRI scapa de intrebarea de ce s-au predat doar un milion de dosare in loc de doua, s-a aratat nemultumit Ticu Dumitrescu, initiatorul legii privind deconspirarea fostei Securitati.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună