Atacul din Londra: Cameron, criticat pentru că a plecat în vacanță după atac
Premierul britanic David Cameron a fost criticat dur pentru că a plecat într-o vacanță la Ibiza împreună cu familia, în contextul în care Marea Britanie se confruntă cu cea mai importantă criză teroristă după atentatele cu bombă de la 7 iulie 2005.
Potrivit ediției electronice a publicației The Daily Mail, parlamentari britanici sunt indignați de faptul că premierul și-a luat “câteva zile de pauză” pe insula spaniolă Ibiza, unde a plecat sâmbătă dimineața împreună cu soția, Samantha, și copiii, Nancy, Elwen și Florence. Însă Downing Street numărul 10 a răspuns criticilor duminică, subliniind că “rămâne la conducere” în pofida faptului că se află în străinătate.
Polemica are loc totodată în contextul în care un parlamentar conservator a avertizat că premierul ar mai putea avea doar un an la dispoziție pentru a-și salva postul. David Ruffley, parlamentar din Bury St Edmunds, a subliniat că este necesar ca premierul să obțină o victorie în alegerile europene de anul viitor, altfel UKIP va atrage conservatori. “Cred că David Cameron are la dispoziție 12 luni pentru a arăta că strategia sa funcționează”, a spus el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro