Home Actualitate Atac dur al lui António Guterres la adre...
Actualitate

Atac dur al lui António Guterres la adresa giganților din energie

Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a acuzat pe giganții din energie că "se bucură de sute de miliarde de dolari în subvenții și profituri excepționale, în timp ce bugetele gospodăriilor se reduc și planeta arde".

Atac dur al lui António Guterres la adresa giganților din energie
Atac dur al lui António Guterres la adresa giganților din energie · Foto: Business Magazin

Economiile bogate ar trebui să aplice noi impozite excepționale companiilor de petrol și gaze naturale pentru a ajuta țările afectate de schimbările climatice și populația care se confruntă cu facturile tot mai mari la energie și alimente, a declarat marți secretarul general al ONU, António Guterres.

Șeful ONU i-a acuzat pe giganții din domeniul energiei că “se bucură de sute de miliarde de dolari în subvenții și profituri excepționale, în timp ce bugetele gospodăriilor se reduc și planeta arde”, transmite CNN.

“Fac apel la toate economiile dezvoltate să impoziteze profiturile excepționale ale companiilor producătoare de combustibili fosili”, a declarat Guterres în fața Adunării Generale a ONU: “Aceste fonduri ar trebui să fie redirecționate în două moduri: către țările care suferă pierderi și daune cauzate de criza climatică și către oamenii care se luptă cu creșterea prețurilor la alimente și energie”.

Comentariile lui Guterres, făcute la Adunarea Generală a ONU de la New York, vin în urma unei propuneri a Uniunii Europene de a introduce o taxă pe profituri excepționale pentru companiile de petrol, gaze și cărbune, multe dintre acestea raportând profituri record, în condițiile în care războiul din Ucraina și criza de energie au dus la creșterea prețurilor.

Comisia Europeană propune ca statele UE să preia o cotă de 33% din profiturile excedentare ale companiilor.

Comentariile lui Guterres vin, de asemenea, în contextul în care unele părți ale lumii sunt afectate de fenomene meteo puternice. Peste 1 500 de persoane au murit în Pakistan în trei luni de ploi musonice extreme, pe care oamenii de știință le-au asociat cu schimbările climatice. Autoritățile de gestionare a dezastrelor din Nigeria au declarat că peste 300 de persoane au murit în inundații în acest an.

Taifunurile și uraganele au provocat inundații în Puerto Rico, Republica Dominicană și Japonia în această săptămână. Seceta afectează zone întinse din Statele Unite, China și Europa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună