Home Actualitate Astăzi începe TIFF și te așteaptă 10 zil...
Actualitate

Astăzi începe TIFF și te așteaptă 10 zile de proiecții de filme. Ce este nou anul acesta?

Dacă ai drum prin Cluj zilele acestea, o să simți imediat că e o atmosferă diferită în oraș. Ediția aniversară cu numărul 25 a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi la Cluj-Napoca, aducând în oraș o amplă selecție de…

Astăzi începe TIFF și te așteaptă 10 zile de proiecții de filme. Ce este nou anul acesta?
Astăzi începe TIFF și te așteaptă 10 zile de proiecții de filme. Ce este nou anul acesta? · Foto: Business Magazin

Dacă ai drum prin Cluj zilele acestea, o să simți imediat că e o atmosferă diferită în oraș. Ediția aniversară cu numărul 25 a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi la Cluj-Napoca, aducând în oraș o amplă selecție de filme și personalități ale lumii cinematografice. Pe parcursul a zece zile, între 12 și 21 iunie, spectatorii vor avea acces la peste 200 de producții, atât internaționale, cât și românești.

Pe lângă proiecții de filme, la festival au loc și cine-concerte, adică proiecții de filme însoțite de muzică live, precum și concerte zilnice la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca cu trupe din România din diverse genuri muzicale precum rock, pop sau chiar electro.

„Festivalul are 1000 de invitați, la propriu. Majoritatea sunt cineaști cu care oamenii se pot întâlni după proiecții care participă la Q&A. Invitată specială a festivalul este Ornella Muti, care este o actriță italiană celebră care făcut film în anii 70-80 și o să fie premiată pentru întreaga carieră. Vine Aidan Gillen, care este un actor cunoscut publicului din Game of Thrones, el o să facă parte din juriul festivalului competiției oficiale. El vine și prezintă un nou film în festival”, povestește pentru ZF Gen Z Ioan Maxim, Head of Communication TIFF.

La Gala de deschidere a festivalului, care va avea loc astăzi în Piața Unirii, vor fi așteptați printre alții și Andreea Vasile, care joacă în rolul principal în filmul de deschidere „3 zile în septembrie”, dar și Nadia Comăneci, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească un documentar scurt despre cariera ei.

La ediția de anul acesta vor participa aproximativ 400 de voluntari, iar majoritatea sunt din Generația Z, circa 80% sau chiar mai mult. Cei mai mulți dintre ei sunt elevi de liceu și studenți, deși există și câțiva voluntari mai în vârstă. Voluntarii sunt implicați în toate zonele festivalului, de la organizare și logistică, până la comunicare și social media. Ei ajută la accesul publicului, întâmpinarea invitaților și desfășurarea proiecțiilor, fiind esențiali pentru buna funcționare a evenimentului, subliniază Ioan Maxim.

„De anul trecut în TIFF s-a format o nouă secțiune care se numește <Teen Spirit> și este o secțiune competițională jurizată de tineri. Deci practic firmele din secțiunea Teen Spirit intră în programul de jurizare. Sunt filme din toată lumea despre viața adolescenților de astăzi. Anul acesta avem 10 filme pe această temă, s-a făcut un call și s-au înscris mai mulți adolescenți, și au fost selectați o parte dintre ei și ei vor juriza aceste filme în timpul festivalului și vor oferi un trofeu la gala de închidere pe 20”, a mai adăugat Ioan Maxim pentru ZF Gen Z.

Totodată, anul acesta a fost lansat un program pentru tineri în cadrul festivalului, creat și implementat de o echipă de voluntari tineri între 18 și 20 ani, cu activități dedicate adolescenților și generației Z, desfășurat pe durata festivalului la Muzeul de Artă.

Iată cinci filme pe care nu ar trebui să le ratezi anul acesta, recomandate de Ioan Maxim:

  • „Găina” în regia lui György Pálfi
  • „Crăciun amar”, noul film al lui Pedro Almodóvar
  • „Jurnalul unei cameriste”, noul film al lui Radu Jude
  • „Malul vânăt” în regia Andreei Cristinei Borțun
  • „Y” în regia Mariei Popistașu împreună cu Alexandru Baciu
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună