Asta cred eu

Data fiind nevoia de reconstructie a natiunii de acasa, sunt pregatit sa traiesc cu un Afganistan mai putin securizat si mai putin perfect.
Recunosc ca sunt argumente legitime de oricare parte a baricadei. La un pranz de saptamana trecuta alaturi de cativa editorialisti, presedintele a argumentat lucid ca optiunea pentru o ofensiva in Afganistan acum care sa-i ajute pe afgani sa-si refaca armata si statul la niveluri decente – ca sa castige bunavointa poporului afgan – ofera doar “un punct de inflexiune”, de rupere de ritm, pentru aducerea stabilitatii pe termen lung in regiunea respectiva. Poate o fi asa. Ce ma face pe mine sa fiu circumspect cu privire la acest plan este numarul mare de variabile implicate: afgani, pakistanezi si aliatii NATO, trebuie sa se comporte pentru totdeauna altfel pentru ca masura sa aiba succes.

Si iata contextul mai larg in care eu pun toate acestea: propria mea paradigma de politica externa dupa 11 septembre a fost bazata pe patru piloni:
1. Principiul lui Warren Buffett: Tot ce am primit de la viata pana acum se datoreaza in mare parte faptului ca m-am nascut in aceasta tara, America, in acest timp, cand cetatenilor tarii li se ofera aceste oportunitati. Este principala datorie a generatiei noastre sa le ofere o America similara copiilor nostri.

2. Multe mari nenorociri se intampla in lume fara interventia Americii, dar nu si multe lucruri bune. Daca noi devenim mai slabi si afectati de declinul economic si de datoria publica, asa cum suntem din ce in ce mai mult, America s-ar putea sa nu-si mai poata juca rolul stabilizator in lume. Daca nu v-a placut o lume cu o America prea puternica, cu siguranta n-o sa va placa nici o lume cu o America prea slaba, unde China, Rusia si Iranul fac cele mai multe reguli.

3. Contextul unde oamenii isi traiesc vietile modeleaza totul – de la perspectiva lor politica pana la cea religioasa. Motivul pentru care in lumea arab-musulmana sunt atat de multi oameni frustrati, dand vina in primul rand pe guvernul lor si apoi pe noi – si oferindu-se voluntari pentru martiriu – este din cauza contextului in care isi traiesc vietile. Asta a fost cel mai bine rezumat de rapoartele ONU ca un context dominat de trei deficite: un deficit de libertate, un deficit de educatie si un deficit de promovare sociala a femeilor. Motivul pentru care India, care a doua cea mai numeroasa populatie musulmana din lume, are doar o minoritate agresiva de musulmani (care au si ei pacatele lor, dar nu au ajuns niciunul la Guantanamo Bay) se datoreaza contextului de pluralism si democratie edificat in plan intern.

4. Unul dintre principalele motive pentru care lumea arab-musulmana a fost atat de rezistenta a reformele politice initiate din interior este ca rezervele vaste de petrol le permit regimurilor de aici sa-si perpetueze puterea doar cu ajutorul profiturilor din comercializarea petrolului, folosite apoi ca sa intretina o vasta infrastructura de servicii secrete si de securitate ce inabusa orice tentativa de miscare populara. Luati ca exemplu Iranul.

Din acest motiv, s-a spus ca dupa 11 septembrie politicienii nostri vor gasi suficient curaj ca sa creasca taxele pe carburanti si sa ne impinga serios spre dezvoltarea de alternative la petrol. Economistii sunt de acord ca aceasta ar duce in final la coborarea pretului petrolului si ar priva incetul cu incetul aceste regimuri de singura sursa de finantare ce le permite sa pastreze conducerea autoritara a societatilor lor. Oamenii nu se schimba cand le spunem noi sa se schimbe; ei se schimba cand contextul le spune ca trebuie.

Pentru mine, cel mai important motiv pentru razboiul din Irak nu a fost in niciun caz arsenalul de arme de distrugere in masa. A fost ca sa vedem daca putem face un parteneriat cu irakienii ca sa-i ajutam sa construiasca ceva ce nu exista in lumea araba musulmana: un stat, un context, unde comunitatile care-l compun – siiti, sunniti si kurzi – sa-si scrie propriul contract social de a trai impreuna fara a avea deasupra o mana de fier. Irakul s-a dovedit ingrozitor de scump si de dureros. Greselile pe care le-am facut ar trebui sa dea de gandit tuturor cu privire la constructia unei natiuni in Afganistan. Mie sigur imi dau.
Totusi, razboiul din Irak ar putea da nastere la ceva important – daca irakienii pot gasi acea formula sustenabila de a trai impreuna. Din nefericire, si asta e in dubiu. Daca o vor gasi, modelul va avea un impact imens asupra lumii arabe. Bagdadul este o mare capitala araba. Daca irakienii esueaza, va urma un declin economic asezonat cu un reviriment al sentimentelor religioase si al autoritarismului, exact formula vrajita care da nastere teroristilor.

|n Irak era vorba despre “razboiul impotriva terorismului”. Invazia din Afganistan, dupa mine, a fost un “razboi impotriva teroristilor”. Dupa mine, era vorba de a priva Al-Qaida si pe bin Laden de un sanctuar si atat. N-am crezut niciodata ca Afganistanul va putea ajunge o Norvegie, si chiar daca am fi reusit, n-ar fi avut acelasi impact peste hotare la fel cum ar fi avut-o in cazul Irakului.
Ca sa transformam acum Afganistanul intr-un front al “razboiului impotriva terorismului” – adica un alt proiect de constructie statala – nu e o nebunie. Este doar foarte scump, daca e sa-l comparam cu nevoile noastre de reconstructie a Americii, ca sa putem sa mai avem puterea de a ne juca rolul de actor global. De aici vine dorinta mea sa ne limitam prezenta in Afganistan. Asta e ceea ce cred. Si acestea sunt motivele pentru care cred.