Asigurătorii ar trebui să extirpe caracatița formată din propriii angajați care sifonează milioane, înainte să scumpească RCA-ul

În spatele sumei de 4.000 de lei, tariful pentru o poliță RCA de 12 luni cerut unui șofer de Logan în vârstă de 20 de ani, se află o structură infracțională organizată de căpușare a asigurătorilor despre care nu vorbește nimeni.

Asigurătorii pierd sute de mii de euro lunar din accidentele trucate, regizate de patronii serviceurilor și girate de propriii angajați, care constată daunele și le consideră valide în schimbul mitei pe care o primesc. Căpușarea este un fenomen național prin care supraviețuiesc unele serviceuri auto și funcționează relativ simplu. Proprietarul serviceului deține o mașină de lux, cu valoare de 50-100.000 de euro. El identifică o rețea de șoferi de încredere cu mașină ieftină și poliță RCA valabilă, încheiată cu asigurătorul al cărui angajat este dispus să semneze orice decont în schimbul unor sume de bani. Patronul service-ului și respectivul șofer regizează apoi un accident.

Firește, mașina lovită este bolidul de lux al patronului, iar tamponarea se produce astfel încât dauna produsă să lezeze părțile cele mai valoroase ale mașinii mai scumpe. În schimbul favorului, serviceul repară din proprii bani daunele produse mașinii șoferului vinovat, de multe ori mulțumit că primește niște bani fără efort și că scapă gratis de zgârieturile și îndoiturile de pe mașină. Pe baza RCA-ului primit și a formularului de constatare amiabilă între cei doi, angajatul companiei de asigurări vine și constată veridicitatea accidentului și aprobă, atenție, reparații care depășesc 20.000, 30.000 de euro. Astfel, serviceul are mereu activitate, iar marjele de profit obținute îi garantează câștiguri enorme față de cele ale unui service corect, care își pierde timpul cu zeci și sute de schimburi de ulei făcute la prețuri 50 de lei. Sistemul este atât de bine organizat, încât patronul serviceului vinde după jumătate de an mașina lovită și reparată de două-trei ori, pentru a nu atrage suspiciunea vreunei autorități, și cumpără apoi una la fel de scumpă, înmatriculată pe numele unui alt membru din familie. Urmează alte trei accidente regizate, iar daune de 50.000 de euro, apoi vinde mașina.

Un service își generează prin acest mecanism, în câteva minute, încasări de 100.000 de euro, fără să caute clientelă pe stradă și să se chinuie să o fidelizeze. Iar asigurătorii decontează anual milioane de euro, cu complicitatea propriilor angajați constatatori, care împart șpaga și o plimbă către etajele superioare ale managementului din companii. Circuitul mitei din vămile din România, asemănat pieselor de șah, funcționează fără să supere pe cineva în curtea asigurătorilor.

Nici Poliția Română, nici Parchetul, nici Autoritatea pentru Supraveghere Financiară nu sunt interesate de adevăratele motive pentru care se scumpesc polițele. Mulți asigurători se plâng că nu fac profit, că nu e rentabil să mai facă business în România, dar continuă să funcționeze aici și refuză să iasă de pe piața locală. Poate și pentru că există câțiva angajați, puțini la număr dar foarte eficienți, care se simt ca în paradis când încasează sume uriașe de bani în afara salariului și, culmea, dau vina pentru activitatea nesustenabilă pe șoferul cinstit. Ei spun ba că șoferul român plătește puțin sau este neatent și vitezoman, vorbește des la telefon, bea când conduce și nu se asigură când schimbă banda de mers. Dar cel care nu creează ani la rând nicio daună stă și se întreabă pe bună dreptate de ce a ajuns să plătească o mie sau două mii de lei pentru RCA, deși conduce un Logan îmbătrânit care nu mai valoarează nici măcar zece mii de lei.

Premierul cere asigurătorilor scăderea tarifelor la RCA. Apoi, ministrul de finanțe. Apoi, șeful ASF modifcă o normă și spune public că e neclară noțiunea de “tineret”. Între timp, sute de serviceuri din țară taie facturi de milioane de euro, plătite din banii celor corecți. Patronii unor serviceuri devin proprietari de colecții de mașini de lux cu încălzire în scaune, din care privesc la semafor prostimea care îngheață în Logan cu mănușile pe volan. Pentru că li se permite și pentru că celor plătiți tot de șoferul de Logan ca să li se facă dreptate nu le pasă.

Între timp, frecvența daunelor în cazul asigurărilor auto obligatorii din piața locală este printre cele mai mari din Europa de vreme ce acest indicator se menține la 7%, nivel depășit doar în Turcia, Marea Britanie sau Cipru, potrivit unui studiu realizat de UNSAR, asociația profesională a asigurătorilor locali, citat de ZF: la fiecare 100 de autovehicule asigurate șapte înregistrează o daună acoperită printr-o poliță RCA.

(Răzvan Mureșan, jurnalist Business Magazin)