Home Actualitate ASF a publicat raportul pieței asigurări...
Actualitate

ASF a publicat raportul pieței asigurărilor pe întreg anul 2024. Volumul subscrierilor se duce la peste 23 mld. lei, în creștere cu 11%. Ponderea asigurărilor de viață în totalul subscrierilor la finalul anului 2024 era de 19%, în timp ce ponderea asigurărilor generale a ajuns la 81%

Piața asigurărilor a înregistrat la finalul anului 2024 un volum total al primelor brute subscrise de 23,4 mld. lei, în creștere cu 11% față de anul 2023, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) î cel mai recent raport…

ASF a publicat raportul pieței asigurărilor pe întreg anul 2024. Volumul subscrierilor se duce la peste 23 mld. lei, în creștere cu 11%. Ponderea asigurărilor de viață în totalul subscrierilor la finalul anului 2024 era de 19%, în timp ce ponderea asigurărilor generale a ajuns la 81%
ASF a publicat raportul pieței asigurărilor pe întreg anul 2024. Volumul subscrierilor se duce la peste 23 mld. lei, în creștere cu 11%. Ponderea asigurărilor de viață în totalul subscrierilor la finalul anului 2024 era de 19%, în timp ce ponderea asigurărilor generale a ajuns la 81% · Foto: Business Magazin

Piața asigurărilor a înregistrat la finalul anului 2024 un volum total al primelor brute subscrise de 23,4 mld. lei, în creștere cu 11% față de anul 2023, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) î cel mai recent raport privind evoluția pieței asigurărilor pe întreg anul 2024.

Din volumul total al subscrierilor, zona asigurărilor de viață se situa la 19%, în timp ce pe zona asigurărilor generale se afla la 81%. Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, sucursale și societățile care își desfășoară activitatea în baza libertății de a presta servicii (FoS) s-a situat la aproximativ 9,94 miliarde lei în anul 2024, în creștere cu 7% comparativ cu anul precedent.

În ceea ce privește solvabilitatea societăților de asigurare autorizate și supravegheate de ASF, ratele la nivelul pieței asigurărilor se mențineau supraunitare la finalul lunii decembrie 2024. Comparativ anul precedent, rata SCR a scăzut, pe fondul creșterii mai rapide a cerinței de capital de solvabilitate (Ă22%) față de dinamica fondurilor proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate (Ă18%).

Indicatorul de lichiditate pentru activitatea de asigurări generale (3,09) a scăzut ușor comparativ cu situația înregistrată la finalul anului 2023 (3,14). Valoarea activelor lichide a crescut cu 20%, iar obligațiile pe termen scurt ale asigurătorilor s-au majorat cu 23%. În cazul activității de asigurări de viață, indicatorul a crescut. Îmbunătățirea lichidității pentru activitatea de asigurări de viață a avut loc pe fondul creșterii activelor lichide cu 18%, în timp ce obligațiile pe termen scurt au crescut într-un ritm mai scăzut (Ă15%) față de finalul lui 2023.

Volumul total al indemnizațiilor brute plătite (incl. sucursale) s-a situat la valoarea de circa 10,6 miliarde lei în anul 2024, din care 82% reprezintă indemnizații brute plătite pentru activitatea de asigurări generale, iar 18% sunt pentru asigurările de viață.

Valoarea totală a investițiilor societăților de asigurare (inclusiv activele deținute pentru unit-linked) se situa la 31,6 miliarde lei, în creștere cu 17% față de finalul anului 2023. Societățile de asigurare din România investesc preponderent în instrumente cu venit fix, în principal în obligațiuni guvernamentale, ce dețin o pondere de circa 66% în valoarea totală a investițiilor la finalul trimestrului IV 2024.

În anul 2024, nu au intervenit schimbări semnificative în structura portofoliului investițional față de finalul lui 2023. Ponderea investițiilor în obligațiuni guvernamentale a crescut cu 3,3 puncte procentuale în totalul investițiilor, pe fondul creșterii cu 24% a valorii investițiilor în titluri de stat.

La finalul anului 2024, valoarea rezervelor tehnice conform regimului Solvabilitate II se situa la 22,1 miliarde lei, în creștere cu 19% față de anul anterior. Dinamica pozitivă a fost susținută atât de majorarea valorii rezervelor tehnice pentru activitatea de asigurări generale (Ă23%), cât și de creșterea valorii rezervelor constituite pentru asigurările de viață (Ă15%). Din valoarea totală a rezervelor tehnice, 59% sunt constituite pentru activitatea de asigurări generale, iar 41% pentru activitatea de asigurări de viață.

Gradul de cedare în reasigurare din perspectiva primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a înregistrat o scădere semnificativă comparativ cu perioada similară din anul anterior, dar și față de celelalte perioade analizate.

Valoarea primelor distribuite de companiile de brokeraj pentru asigurătorii români și sucursale (asigurări generale și de viață) a crescut cu circa 10% față de anul precedent, pe fondul creșterii volumului de prime distribuite pentru ambele segmente (asigurările generale: Ă10% și asigurările de viață: Ă19%).

În anul 2024, companiile de brokeraj au distribuit circa 69% din volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurătorii români și sucursale. Gradul de intermediere pentru asigurările generale este de 81,40%, iar pentru asigurările de viață este de 13,39%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună