Așa arată viitorul? În Portugalia sunt dezbateri fierbinți despre a pune un preț pe apă și a o tranzacționa

În ultimul deceniu, cel mai mare lac artificial din Europa a transfor­mat un colț pârjolit de soare din Por­tugalia rurală într-o oază. Alqueva, un lac care irigă o zonă aproximativ de mărimea New York City, a ate­nuat impactul căldurii extreme și se­cetelor asupra regiunii prin garanta­rea unei surse de apă în timpul perioadelor lipsite de precipitații.

Investitorii au luat cu asalt regi­u­nea. „A schimbat complet peisajul și economia“, arată Diogo Vascon­ce­los, președinte al Asociației Tinerilor Fermieri din Sud. „Dar cu schim­bările climatice, avem mai puține precipitații, astfel că toată lumea apelează la apa din Alqueva, ca la o soluție magică“.

Însă abundența apei din lac a iscat conflicte între grupuri de fer­mi­eri portughezi și spanioli și tensiuni între investitori locali și străini, scrie Financial Times.

Sub sistemul actual, apa este fur­nizată în funcție de suprafața de te­ren, indiferent de cât de eficient este aceasta folosită. Cotele pentru ferme sunt stabilite pe baza suprafeței a­ces­tora, înmulțită cu ratele de utilizare a apei pentru culturile acestora. Com­pania de stat Edia, care administrea­ză sistemul de irigații, este cea care stabilește ratele respective.

Însă unii investitori fac presiuni pentru schimbarea acestui sistem, a­ceștia dorind o rupere a legăturilor le­gale dintre apă și teren și posibili­tatea ca apa să fie tranzacționată de către cumpărători.

Susținătorii spun că în acest fel apa ar fi direcționată către fermele cele mai dispuse să plătească pentru și să scoată profit maxim din fiecare picătură. Alții sunt sceptici, însă, spu­nând că nu este o problemă econo­mică, ci una politică.

Dezbaterea privitoare la oportu­nitatea de a pune un preț pe apă și de a o tranzacționa iscă întrebări cum ar fi: pentru cine este infrastructura pu­blică de apă? Ar trebui statul să în­cerce să maximizeze veniturile din culturi oferind fermelor care utilizea­ză tehnologie de ultimă oră capacita­tea de a oferta pentru mai multă apă, în detrimentul fermelor, adesea deți­nute de localnici, cu infrastructură mai veche?

Iar pretențiile altor grupuri de interes ar trebui soluționate de către stat, sau o piață?

Antonio Saraiva, care conduce Portugal Nuts, un grup ce reprezintă ceea ce acesta numește „producători moderni“ de alune și Migdale, și-ar dori ca actualul sistem să fie înlocuit cu o piață în care prețul apei să fie stabilit în mod competitiv, iar drepturile de a o consuma tranzacționate.

În Australia, cât și în California, piețele pentru drepturi la apă s-au dovedit controversate. Criticii argumentează că în mod structural acestea conferă fermelor mai mari, adesea deținute de investitori străini, un avantaj în detrimentul comunităților locale și fermelor tradiționale de familie.