Home Actualitate Artă în comun
Actualitate

Artă în comun

În mod ideal, artiștii și-ar vedea de arta lor și nimic mai mult. Practic, acest lucru nu se întâmplă, iar costurile tot mai mari ale unui spațiu dedicat creației îi obligă pe aceștia să caute soluții, cum ar fi complexurile în care pot lucra împreună, scrie New York Times.

Artă în comun
Artă în comun · Foto: Business Magazin

Printre aceste complexuri se numără Zaventem Ateliers din localitatea belgiană Zaventem, creat de designerul de interioare Lionel Jadot. Clădirea de 6.000 de metri pătrați dispuși pe trei niveluri cuprinde 28 de ateliere și spații comune, inclusiv bucătărie și un hol mare cu plante, unde vin să lucreze și să facă schimb de idei și materiale 22 de sculptori, țesători care realizează obiecte din piele sau dulgheri.

La Berlin funcționează KAOS, deschis în 2013 într-un fost depozit de cărămidă, care găzduiește cam 60 de designeri și artiști, care realizează de la armuri la vaze. La Marsilia, în Franța, există La Friche, o fostă fabrică de tutun abandonată în 1990, pe care statul a pus-o la dispoziția artiștilor, apelând la doi directori de teatru ca să se ocupe de transformarea capacității de producție într-un complex cultural artistic, care în prezent găzduiește circa 600 de evenimente artistice pe an și în care lucrează cam 400 de artiști și designeri în fiecare zi.

La Londra există chiar o organizație, Eat, Work, Art, care caută clădiri vechi nefolosite din oraș și le închiriază pentru artiști, designeri și meșteșugari, unul dintre centrele sale fiind amenajat într-o fostă școală victoriană și denumit Old Paradise Yard. Și Olanda se poate lăuda cu un astfel de centru, Sectie-C, la Eindhoven, amenajat și el într-o fostă fabrică abandonată după mutarea producției de electronice a țării peste hotare. La Sectie-C își au studiourile atât artiști, cât și companii, printre care unele care proiectează și amenajează spații expoziționale. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună