Armata letonă susține că a reperat două nave rusești și un submarin în apropierea granițelor sale
Forțele armate letone susțin că au reperat două nave militare rusești și un submarin în apropiere de granițele sale, relatează Sputnik, în pagina electronică de luni.
Navele au fost observate în zona economică exclusivă a Letoniei, la cinci mile distanță față de graniță, potrivit unei declarații emise de serviciul de presă al armatei letone.
Forțele Armate Naționale au identificat navele ca fiind una Project 775 (Ropucha, după denumirea NATO), o corvetă Parchim (cunoscută în Rusia ca Project 1331M) și un submarin Project 877 Paltus, clasificat de NATO ca fiind din clasa Kilo.
Armata letonă susține că a remarcat un avion militar de transport Antonov An-22, care efectua un raid în apropierea graniței.
Anunțuri similare au fost făcute la începutul anului. În martie, armata letonă a anunțat că o navă rusească și două submarine s-au apropiat de granița maritimă a Letoniei. În aprilie, o navă rusească și un submarin ar fi fost depistate în apele teritoriale letone.