Armata europeană este o soluție de securitate sau o afacere?
Conceptul de Armată Europeană s-a extins în cea de a doua jumătate a anului 2018 ca urmare a criticilor aduse statelor europene de președintele SUA, cu ocazia Summit-ului NATO din vara anului trecut, din care rezulta lipsa de preocupare pentru a investi mai mult în forțele armate naționale.
Ca urmare, statele europene au alocat fonduri mai mari pentru achiziționarea de echipamente noi ca și pentru creșterea cantității și valorii forțelor armate. În acest proces a intervenit lobby-ul producătorilor de armamente care au văzut în susținerea conceptului de Armată Europeană uriașe oportunități de afaceri.
În decembrie 1998, în stațiune turistică Saint Malo, de pe coasta franceză, a avut loc Summit-ul, Marea Britanie – Franța. Cu această ocazie primul ministru britanic Tony Blair și președintele Franței, Jacques Chirac au semnat o declarație, ce consfințea crearea Politicii Europene de Securitate și Apărare (PESA) care presupunea și crearea unei forțe militare, capabilă să acționeze autonom. Cei doi lideri au luat această decizie ca urmare a conflictului din Kosovo de la sfârșitul anilor ’90, când Uniunea Europeană a fost acuzată că a eșuat în încercarea sa de a opri războiul. Negocierile au continuat de-a lungul anilor și, în urma deciziei adoptate la Helsinki în 1999, a fost creată în 2003 prima forță europeană cu 60.000 de militari, constituită în 18 grupuri de luptă, fiecare de valoarea unui batalion de aproximativ 1500 militari. În anul 2007 a fost declarată starea deplin operațională a întregii forțe militare.
Acest proces costisitor care a dus la înființarea de grupuri de luptă naționale și multinaționale s-a derulat timp de patru ani. Au fost înființate comandamente care au participat la exerciții complexe pentru ridicarea capacității de comandă și coordonare a trupelor. Este greu de spus cât de eficiente au fost, întrucât nu au participat la nicio luptă reală, deși au fost destule ocazii în acest sens. Un exemplu îl reprezintă posibila participare a grupului de luptă aflat în stare operațională gata de luptă din 2013 când acesta ar fi putut participa la confruntările din Africa Centrală. Decizia a fost să participe doar Franța.
Ambiția europeană de a avea o armată proprie, deși NATO este destinată, in primul rând apărării Europei atât în interiorul cât și în afara arealului statelor membre, a fost în creștere în ultimii doi ani. Odată cu venirea în poziția de președinte al Franței a lui Emmanuel Macron, tinerețea și ambiția sa, au accelerat acest proces în care Franța se vedea a fi un lider militar ai Europei, lăsând în responsabilitatea Germaniei aspectele economice și financiare ale continentului.
Cititi mai multe pe www.monitorulapararii.ro