Arma secretă a Europei în fața agresiunei ruse: Cum pot opri mlaștinile tancurile lui Putin

Printre trunchiuri căzute și bușteni acoperiți de mușchi, biologul olandez Hans Joosten pășește prin solul moale și nesigur al mlaștinii Kieshofer, din nord-estul Germaniei. „Nu poți ști niciodată dacă pământul are 10 centimetri adâncime sau un metru”, explică el, în timp ce broaște minuscule sar printre ferigi și arini.

Pentru o armată care ar înainta cu vehicule blindate, un astfel de teren ar fi un coșmar: „S-ar împotmoli imediat”, spune Joosten.

De aceea, savantul, supranumit de colegi „Papa mlaștinilor”, crede că zonele umede ar putea deveni un aliat strategic împotriva a două dintre cele mai mari pericole ale Europei: expansiunea Rusiei și schimbările climatice, potrivit unui reportaj realizat de Financial Times.

În timp ce guvernele europene pregătesc cheltuieli uriașe pentru reînarmare, el susține că refacerea mlaștinilor drenate este o soluție mult mai ieftină și cu beneficii multiple: „Îți întărești apărarea și, în același timp, ajuți clima, biodiversitatea, agricultura și gestionarea apei.”

De secole, apa și terenurile mlăștinoase au fost folosite ca bariere naturale. Generalul prusac Clausewitz le considera „linii de apărare de neclintit”. Chiar și Arminius, conducătorul germanic, a atras legiunile romane într-o mlaștină pentru a le înfrânge, iar Olanda a folosit inundații controlate pentru a respinge invadatorii spanioli și francezi.

În timpurile moderne, Ucraina a demonstrat eficiența aceleiași strategii. La începutul invaziei ruse din 2022, armata ucraineană a aruncat în aer un baraj pentru a transforma terenul din apropiere de Kiev într-o capcană naturală anti-tanc. „Natura și-a făcut treaba”, spune analistul militar Viktor Kevliuk.

În prezent, Estonia admite deschis că folosește mlaștinile și lacurile de la graniță ca obstacole naturale împotriva unei posibile invazii. Însă nu toate țările au aceeași abordare.

O tragedie recentă a arătat și reversul medaliei: patru soldați americani și-au pierdut viața în martie, după ce vehiculul lor blindat s-a scufundat într-o mlaștină de lângă granița Lituaniei cu Belarus.

Ministerul german al apărării recunoaște că ideea reumplerii mlaștinilor „doar pentru scopuri militare” are avantaje și dezavantaje, dar nu este o prioritate.

În Polonia, biologii care au propus oficialilor folosirea mediului ca barieră defensivă spun că interesul rămâne mai mult pe hârtie. În schimb, guvernul a ridicat un zid de oțel de 5 metri prin parcul național Białowieża, tăind în două una dintre cele mai prețioase păduri și zone umede din Europa, pentru a bloca migranții veniți dinspre Belarus. Proiectul de fortificare a frontierei, botezat „Scutul Estic”, stârnește critici dure din partea ecologiștilor, care îl văd ca pe o amenințare directă la adresa mediului.

Pentru Hans Joosten, răspunsul e clar: mlaștinile nu sunt doar relicve naturale, ci fortărețe verzi capabile să țină pe loc tancurile și să absoarbă milioane de tone de carbon. Într-o Europă prinsă între Putin și criza climatică, aceste zone umede par a fi nu doar o soluție de apărare, ci și o investiție în viitor.