Are guvernul Cioloș curajul să pună în discuție o nouă formulă de impozitare?

 Există o zicală ce sună așa: “Dacă tăceai filosof rămâneai!”. Este cazul dlui Biriș acum, este cazul dnei Dragu, ministrul finanțelor, care abia numită s-a făcut renumită prin opoziția față de majorarea salariului minim. Dar ieșirile lor mai puțin pricepute decât ale unor oameni politici aduc în discuție subiectul extrem de sensibil al relației dintre stat și cetățean.

Întotdeauna statul – prin definiție singurul deținător legitim al puterii de constrângere – este tentat să facă abuzuri. La rândul său, cetățeanul va fi mereu nemulțumit de stat și pe bună dreptate pentru că statul funcționează cu banii lui iar el nu vede beneficiile plății pe care o face statului, practic, aproape zilnic (o cincime din prețul unei pâini merge la stat).

Obligativitatea de a plăti CASS pentru ce nu câștigi nu este introdusă în legislație de guvernul tehnocratic din care dl Biriș face parte, ci de fostul guvern social-democrat condus de dl Ponta. De un guvern care el însuși s-a definit “de stânga”, nu doar presupus “de dreapta”, cum ar fi cel actual.

De ce atunci deranjul? Cel mai probabil din felul în care sunt explicate măsurile de către dl Biriș și de dna Dragu. Culmea este că amândoi au dreptate.

Dl Biriș are dreptate când spune că nu poți trăi cu aer vreme de șase luni, dna Dragu are dreptate când spune că există alții care trăiesc mai prost decât în România și ar munci aceleași munci pentru mai puțini bani.

Este însă dreptatea unei aserțiuni în linie cu etica pe care o împărtășește națiunea? Din câte vedem, majoritatea este în favoarea celor mai săraci: majorarea salariului minim, neimpozitarea celor fără venituri certe. Totuși, statul – care înseamnă la urma urmei nu doar circa fiscală unde dai bani, ci și școli publice și spitale publice și biblioteci și universități – trebuie să funcționeze. Cum? Printr-o mai bună gestionare a banului public spun, cu multă dreptate, criticii statului. Dar asta nu va duce colectarea la buget cu mult dincolo de 33% ca procent din PIB, față de 45% media europeană.

Problema oricărui guvern – ca reprezentant executiv al statului – este că statul est văzut ca un agresor, nu ca un partener. Este văzut ca nefiresc în loc de firesc, nu este înțeles drept o construcție de toți acceptată și menită să-i ajute pe oamenii aflați în nevoi.

Cititi mai multe pe www.zf.ro