Are 29 de ani, a renunțat la școală la 16 ani, apoi a creat imperii online de milioane de dolari
La doar 29 de ani, Gurbaksh Chahal a reușit să ridice trei imperii online, care i-au adus profituri de peste 300 de milioane de dolari. Tânărul a profitat de ritmul accelerat de dezvoltare al internetului pentru a-și crea prima firmă la doar 16 ani, numită ClickAgents. Compania a fost vândută cu 40 de milioane de dolari la doi ani de la înființare, scrie entrepreneur.com.
După reușita înregistrată cu prima companie, Chahal a înființat BlueLithium, o platformă specializată în publicitatea online. Aceasta a fost cumpărată de Yahoo Inc. pentru 300 de milioane de dolari în 2007.
RadiumOne este noua inițiativă a tânărului, o platformă care monitorizează date sociale pe internet. Chahal a afirmat că nu a crezut niciodată că se va bucura vreodată de un asemenea succes. El a emigrat împreună cu familia din India, pe când avea doar 4 ani și a locuit mai mult de un deceniu într-o zonă periferică a statului California. Chahal a renunțat la școală la doar 16 ani pentru a-și urma visul și pentru a descoperi, așa cum afirmă chiar el, de ce internetul este un domeniu atât de fascinant.
Chahal și-a descris copilăria și drumul spre succes într-o carte autobiografică lansată în anul 2008, numită “The Dream”, în care încurajează tinerii să își urmeze visele și să nu se teamă de provocări.