Are 21 ani și câștigă jumătate de milion de dolari stând în camera ei de acasă
O adolescentă de 21 ani, Bethany Mota, a reușit să adune pe canalul de Youtube 4,8 milioane de abonați, mai mulți chiar și decât Lady Gaga. Pe Instagram, mai mult de două milioane de oameni urmăresc activitatea ei zilnică. Cel…
O adolescentă de 21 ani, Bethany Mota, a reușit să adune pe canalul de Youtube 4,8 milioane de abonați, mai mulți chiar și decât Lady Gaga. Pe Instagram, mai mult de două milioane de oameni urmăresc activitatea ei zilnică. Cel mai important, însă, este faptul că are venituri de aproape 500.000 dolari pe an din contractele de publicitate care i se oferă.
Bethany Mota a absolvit liceul anul trecut și locuiește încă alături de părinții ei, conform Businessinsider.com. Este un adevărat superstar pe Internet datorită clipurilor pe care le postează, filmate în camera ei, în care prezintă idei de shopping, make-up sau diferite accesorii.
Youtube a fost o rampă de lansare pentru mulți adolescenți în trecut (Justin Bieber), dar Bethany pare să fie cel mai de succes exemplu al modului în care firmele se folosesc de social media pentru a-și crește vânzările. Aeropostale, o companie specilizată în haine pentru adolescenți, i-a oferit lui Bethany un contract pentru a produce o linie de haine și bijuterii care să îi poarte numele.
Adolescenta a descoperit comunitățile de frumusețe și îngrijire de pe Youtube întâmplător. Primul ei clip, din 2009, nu se ridică la standardele celor pe care le postează astăzi. Dar încă de la acea vîrstă, știa să își prezinte ideile.
Bethany Mota a filmat sute de clipuri, pe care tot ea le editează. Principalul subiect abordat este shopping-ul și sfaturi despre shopping, dar a înregistrat și câteva legate de machiaj, feluri de a-și aranja părul sau cum să îți decorezi casa. În 2010, a lansat un al doilea canal Youtube, menit să prezinte aspecte mai personale ale vieții ei.
Un număr atât de mare de abonați înseamnă, însă, și o mare responsabilitate. Bethany trebuie să înregistreze constant noi clipuri, să vină cu idei noi și să răspundă fanilor care îi scriu neîncetat. Pentru a menține autenticitatea, preferă să nu facă reclamă unor produse în clipurile ei, deși ofertele au fost extrem de tentante.