Cum arată viața în Teheran după conflictul care a aruncat o lume întreagă într-un șoc energetic: Un oraș paralizat de frică, unde „țintele militare” se confundă cu locuințele civile, iar fiecare noapte poate deveni ultima

Un atac aerian devastator a distrus complet o casă cu trei etaje dintr-un cartier rezidențial din vestul Teheranului, provocând pagube grave și clădirilor din jur. Structura metalică a imobilului a fost sfâșiată, iar unda de șoc a afectat inclusiv un bloc înalt aflat vizavi. Martorii vorbesc despre o scenă de groază, cu oameni șocați adunați printre cioburi și echipe de salvare care au intervenit cu câini pentru a căuta supraviețuitori. Există suspiciuni că ținta ar fi fost un comandant al Gărzilor Revoluționare, însă acest lucru nu a fost confirmat oficial, informează Financial Times.

Pentru locuitorii capitalei iraniene, astfel de episoade au devenit parte dintr-o rutină marcată de frică și incertitudine. Bombardamentele conduse de SUA și Israel sunt prezentate ca lovituri precise asupra infrastructurii militare și a liderilor regimului. În realitate, mulți civili contestă această versiune, în condițiile în care exploziile afectează frecvent zone rezidențiale, iar oamenii nu știu niciodată dacă propriul cartier ar putea deveni următoarea țintă.

Exemplele sunt numeroase. O locuitoare din cartierul Tehran-Pars a povestit cum s-a întors de la cumpărături și și-a găsit locuința distrusă, după ce o bombă a lovit în apropiere. Mobilierul nou fusese făcut praf, iar întreaga fațadă a apartamentului era ruptă. În alt caz, un atac asupra unui parc de cartier a ridicat semne de întrebare cu privire la natura țintei, alimentând și mai mult sentimentul de nesiguranță.

Datele confirmă amploarea tragediei. Potrivit unor organizații pentru drepturile omului, peste 1.200 de militari și aproximativ 1.600 de civili au fost uciși de la începutul conflictului, printre care cel puțin 244 de copii. Alte aproximativ 21.000 de persoane au fost rănite. Teheranul, cu o populație de circa 10 milioane de locuitori, este epicentrul acestor lovituri.

Războiul a început pe 28 februarie, când liderul suprem iranian și membri ai conducerii militare au fost uciși într-un atac asupra complexului lor din centrul capitalei. De atunci, SUA și Israel au lansat mii de atacuri asupra unor ținte din întreaga țară, vizând atât oficiali în locuințele lor, cât și baze militare, secții de poliție sau puncte de control. Problema este că multe dintre aceste obiective sunt amplasate în zone urbane dense, iar extinderea orașului a făcut ca garnizoanele militare să fie practic înghițite de cartierele rezidențiale.

În plus, au fost lovite și elemente de infrastructură civilă, inclusiv depozite de combustibil, o universitate, o companie farmaceutică, aeroporturi civile și chiar un stadion. Simboluri importante ale orașului, precum Turnul Azadi sau palate istorice, au suferit avarii. În tot acest timp, locuitorii nu beneficiază de sirene de avertizare sau de adăposturi anti-bombă.

Iranul a răspuns cu atacuri zilnice cu rachete și drone asupra Israelului și unor ținte din statele din Golf, inclusiv baze americane și infrastructură energetică. Aceste represalii au provocat, la rândul lor, victime în regiune.

În interiorul Teheranului, schimbările sociale accentuează vulnerabilitatea. Orașul, odinioară caracterizat de comunități apropiate, a devenit mai fragmentat, iar locuitorii nu își mai cunosc vecinii. Această lipsă de transparență alimentează o teamă suplimentară: posibilitatea ca un oficial sau o țintă militară să locuiască în apropiere fără ca nimeni să știe.

Astfel de situații au devenit realitate. Un atac recent l-ar fi vizat pe un fost ministru de externe și consilier apropiat al liderului suprem. Acesta a supraviețuit grav rănit, însă soția sa a fost ucisă, iar mai multe clădiri din jur au fost distruse. Într-un alt incident, moartea unui oficial de rang înalt al serviciilor de informații a coincis cu decesul unei tinere bloggerițe care locuia în apropiere.

Organizațiile internaționale trag semnale de alarmă, în special în privința victimelor minore și a atacurilor asupra infrastructurii civile, inclusiv școli și spitale. Cu toate acestea, SUA și Israel continuă să susțină că vizează exclusiv obiective militare.

În pofida bombardamentelor zilnice, o parte dintre locuitori încearcă să își continue viața. Restaurantele și cafenelele rămân deschise, iar orașul încearcă să-și păstreze aparența de normalitate. Totuși, autoritățile locale sunt depășite de situație: zeci de mii de locuințe au fost avariate, iar mii de oameni au rămas fără adăpost, fiind nevoiți să se refugieze în hoteluri sau la rude.

În paralel, tensiunile cresc. Washingtonul amenință cu atacuri și mai ample asupra infrastructurii iraniene dacă nu se ajunge rapid la un acord pentru încetarea conflictului și redeschiderea unor rute strategice.

Pentru oamenii din Teheran, însă, realitatea este una simplă și dură: nimeni nu știe unde va lovi următoarea bombă și dacă „ținta militară” nu se află chiar lângă ei. Iar în spatele fiecărei explozii, dincolo de justificările oficiale, rămâne aceeași concluzie: civilii sunt cei care plătesc prețul cel mai mare.