Apple investește 1,7 miliarde de euro în Europa pentru construirea a două centre de date
Apple va deschide două centre de date, în Danemarca și Irlanda, până în 2017, iar construcția unităților va costa 1,7 miliarde de euro, aceasta fiind cea mai mare investiție a gigantului american din domeniul IT în Europa, a anunțat luni compania.
Cele două centre de date vor gestiona serviciile online ale Apple, inclusiv iTunes Store, App Store, iMessage, Maps și Siri, în Europa, se arată într-un comunicat al companiei.
“Această nouă investiție este una importantă și reprezintă cel mai mare proiect al Apple în Europa până în prezent”, a declarat Tim Cook, directorul general al Apple.
În prezent, compania americană are 18.300 de angajați în 19 țări din Europa, în ultimele 12 luni adăugând 2.000 de noi locuri de muncă.
Mai mult decât atât, Apple asigură aproximativ 672.000 de locuri de muncă în Europa, dintre care 530.000 de joburi sunt legate direct de dezvoltarea aplicațiilor pentru sistemul de operare iOS, potrivit datelor companiei.
La fel ca toate centrele de date Apple, unitățile din Danemarca și Irlanda vor fi alimentate în totalitate cu energie regenerabilă.
Google și Facebook, doi dintre cei mai importanți competitori ai Apple, au ales deja să construiască centre de date în Europa de Nord, întrucât vremea răcoroasă din această regiune determină reducerea costurilor cu răcirea echipamentelor. Google are un centru de date în Finlanda, iar în luna septembrie a anului trecut a anunțat că va construi o nouă unitate în Olanda, în timp ce Facebook deține un centru de date în Suedia, potrivit Bloomberg.
Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari față de 57,6 miliarde de dolari.