Home Business Hi-Tech App Store a adus mai mulți bani lui Appl...
Business Hi-Tech

App Store a adus mai mulți bani lui Apple decât a vândut McDonald's sau Starbucks într-un an

Veniturile companiei din magazinul de aplicații au ajuns la 26,5 miliarde de dolari în 2017, în creștere cu 30% față de 2016, adică mai mult decât veniturile MCDonald's, Starbucks, Qualcomm sau DuPont, potrivit Fortune.

App Store a adus mai mulți bani lui Apple decât a vândut McDonald's sau Starbucks într-un an
App Store a adus mai mulți bani lui Apple decât a vândut McDonald's sau Starbucks într-un an · Foto: Business Magazin

MCDonald’s a avut vânzări de 24,6 miliarde de dolari anul trecut în SUA, Starbucks a vândut de 21,3 miliarde de dolari, iar Qualcomm  de 23,5 miliarde de dolari și DuPont de 24,5 miliarde de dolari, conform topului Fortune 500. 

Compania cu cele mai mari venituri din top Fortune 500 este Walmart cu 485 de miliarde de dolari, urmată la mare distanță de Berkshire Hathaway cu 223 de miliarde de dolari și Apple cu 215 miliarde de dolari.   De asemenea, Apple este compania cea mai profitabilă din topul Fortune 500 cu profituri de 45,687 milioane de dolari, urmată de J.P Morgan Chase cu 24,733 milioane de dolari și Berkshire Hathaway cu 24,074 milioane de dolari. 

În doar șapte zile, între Crăciun și Revelion, utilizatorii de iOs au cheltuit 890 de milioane de dolari pe aplicații. Deși veniturile din aplicații continuă să crească ritmul de creștere al vânzărilor din AppStore încetinește. Veniturile din AppStore în 2016 au crescut cu 40% față de anul 2015.

Apple, care ia 15% din vânzările din AppStore, este de părere că succesul magazinului de aplicații se datorează și noilor caracteristici aduse precum ArKit, care le permite noilor iPhone-uri și iPad-uri să ruleze aplicații și jocuri de realitate agumentată.

De la lansarea App Store în iunie 2008 până în prezent au fost vândute aplicații în valoare de 86 de miliarde de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună