Home Actualitate Aplicația care te ajută să găsești locur...
Actualitate

Aplicația care te ajută să găsești locuri de parcare este disponibilă în două orașe noi din România

Aplicația de parcare yeParking, disponibilă inițial în Cluj-Napoca și apoi în Brașov, s-a lansat recent în Iași și Oradea, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. yeParking este o aplicație gratuită care adună o comunitate cu mii de…

Aplicația care te ajută să găsești locuri de parcare este disponibilă în două orașe noi din România
Aplicația care te ajută să găsești locuri de parcare este disponibilă în două orașe noi din România · Foto: Business Magazin

Aplicația de parcare yeParking, disponibilă inițial în Cluj-Napoca și apoi în Brașov, s-a lansat recent în Iași și Oradea, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei.

yeParking este o aplicație gratuită care adună o comunitate cu mii de conducători auto, dispuși să își distribuie locurile de parcare atunci când nu le folosesc. La rândul lor pot parca gratuit pe sute de locuri disponibile în yeParking.

Reprezentanții companiei care administrează yeParking spun că prin intermediul acestei aplicații, conducătorii auto, care ajută comunitatea oferind un loc de parcare, sunt recompensați cu monede virtuale (parkCoins), cu care pot beneficia de reduceri la diverse produse și servicii ale partenerilor noștri, precum si reduceri la parcări private ce au inceput sa se listeze in comunitate. Prima dintre ele este Parcarea Aeroportului din Cluj-Napoca.

„Este foarte important să vorbim la modul cel mai serios, în 2020, de digitalizare și soluții moderne. Mai ales în contextul actual. Dar aceste lucruri nu pot fi făcute fără implicare și din partea societății civile. De aceea, noi credem în puterea și bunul simț al comunității. Am venit cu această soluție cu speranța rezolvării unei probleme cu care ne confruntăm zilnic. Iași și Oradea completeaza lista orașelor unde yeParking va deveni prietenul șoferilor, așa cum se întâmplă deja la Cluj și Brașov. Planurile noastre de dezvoltare cuprind și restul orașelor mari din România”, a declarat Mihai Lodoabă, co-fondator și CEO yeParking.

În cele două orașe se prefigurează deja provocări privind suficența locurilor de parcare. Potrivit unui studiu al Consiliului Concurenței, la Iași 5 șoferi se bat pe un loc de parcare. În timp ce în Oradea există 17 mii de parcări domiciliare la aproape 80 de mii de autoturisme care circulă pe străzi.

În Cluj-Napoca, yeParking funcționează de aproape doi ani, iar din luna februarie s-a extins și în Brașov. În prezent a format o comunitate care se apropie de 10 mii de șoferi, care crește de la o zi la alta.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună