Anuar Energie 2024. Hidrogenul, de la Fata Morgana la un game changer în economia locală

Banca Europeană pentru Hidrogen, instituție înființată în 2022 de Comisia Europeană pentru a finanța proiecte în acest nou domeniu, a primit în luna noiembrie a anului trecut 132 de dosare din 17 țări în licitația-pilot organizată pentru proiecte de producere a hidrogenului, volumul investițiilor depășind cu mult cele 800 de milioane de euro alocate prin Fondul European de Inovare.

Clean Hydrogen Partnership, structură care are la bază crearea de parteneriate public-privat pentru dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen, a lansat în ianuarie 2024 un call pentru proiecte de cercetare-dezvoltare, cu un buget de 113 milioane de euro. Până în 2031, fondurile alocate prin acest program pentru R&D vor ajunge la 1 miliard de euro.

În paralel, European Clean Hydrogen Alliance, creată în 2020 sub tutela Direcției Generale Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, a adunat până în prezent un pipeline de 840 de posibile proiecte în zona de producere, transport sau utilizare a hidrogenului de la 25 din cele 27 de state membre ale UE, multe dintre aceste investiții având ca termen de intrare în funcțiune anul 2025. Doar punând cap la cap toate propunerile de proiecte incluse în aceste programe europene, fie că este vorba de cercetare, fie că vorbim deja de producție, este evident că hidrogenul nu mai este doar o soluție potențială, ci o realitate. În Europa, lucrurile se mișcă atât la nivelul autorităților publice, cât și la nivelul companiilor. Există idei, există proiecte și, cel mai important, există fonduri. Problema este că cel puțin până acum România lispsește din partea de idei sau de proiecte.

„Din 2020, odată cu lansarea Strategiei pentru Hidrogen, Comisia Europeană a recunoscut hidrogenul ca fiind o parte importantă a soluțiilor pentru decarbonizare și astfel au început să apară la nivel european diverse finanțări pentru proiectele de cercetare. Sunt finanțări prin Fondul de Inovare, prin așa-numita European Hydrogen Bank. Țările din Vest întotdeauna au fost interesate să promoveze această soluție. De la început, cei care știau să lucreze cu hidrogen, cum erau Shell, Linde, au fost promotori ai acestor soluții. Apoi, au fost companii constructoare de electrolizoare, cum ar fi Siemens”, explică Mirela Atanasiu, Head of Unit Operations and Communications la Clean Hydrogen Partnership.

Dintre țările din vestul Europei, Olanda a fost prima care s-a uitat la hidrogen ca la o variantă de decarbonizare a regiunilor sale, fiind presată să reducă extracția de gaz din cauza cutremurelor. Prima „vale de hidrogen” cu finanțare europeană a început să fie dezvoltată în nordul Olandei în 2020, cu termen de finalizare 2026. Insula Mallorca, din Spania, este un alt exemplu de autoritate locală care a decis să reducă dependența de electricitatea scumpă prin utilizarea tehnologiilor pe bază de hidrogen, iar un consorțiu din Franța condus de compania Lhyfe a primit 9 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru crearea unei „văi a hidrogenului” în Valea Loarei.

Proiectele de acest tip presupun dezvoltarea unui ecosistem complet în jurul industriei locale, nu pentru a fi „cool”, ci pentru a păstra joburile în regiune, pentru a crea mai multe joburi, în paralel cu asigurarea tranziției energetice, spune Mirela Atanasiu.

În cazul proiectelor analizate de European Clean Hydrogen Alliance de exemplu, multe propuneri vizează utilizarea hidrogenului în industrii precum cea chimică, de rafinare, siderurgică sau a transporturilor, în special în transportul rutier greu și maritim. Oficialii europeni sunt convinși că dezvoltarea acestor proiecte va juca un rol important în reducerea dependenței UE de gazul rusesc și în atingerea obiectivelor de decarbonizare.

„Avem membri din toată Uniunea Europeană, inclusiv din Balcanii de Vest. În total sunt 1.800 de membri și lucrăm la producția de hidrogen, transport și distribuție, pe zona de stocare de energie. De asemenea, avem un grup de lucru special dedicat extinderii producției de electrolizoare în Europa”, a precizat Siobhan McGarry, policy officer în cadrul Direcției Generale Piață Internă din cadrul Comisiei Europene. Din cele 840 de proiecte depuse, o treime vin de la autorități locale, iar restul din zona corporate. Mai mult de jumătate dintre ele sunt pe zona de producție (446), pe locul doi între domeniile de interes fiind cel de mobilitate (240), urmat de aplicațiile industriale (172).

Despre ce vorbim când vorbim despre hidrogen

Hidrogenul nu se găsește în natură în stare liberă, el fiind produs prin diferite procedee industriale. Cel mai des, hidrogenul este produs din prelucrarea combustibililor fosili prin reformarea catalitică a gazului natural, oxidarea parțială a metanului și gazeificarea cărbunelui. Alte metode de obținere a hidrogenului sunt gazeificarea biomasei, piroliza metanului și electroliza apei. Ultima necesită curent electric, dar se poate folosi orice sursă, de exemplu cele regenerabile (sursa Wikipedia).

În iulie 2020, Comisia Europeană a propus o strategie a hidrogenului pentru o Europă neutră climatic, ce urmărește accelerarea producerii de hidrogen curat și asigurarea rolului său la baza unui sistem energetic neutru climatic până în 2050. Hidrogenul reprezintă acum aproximativ 2% din mixul energetic al UE, din care 95% este produs prin arderea de combustibili fosili, prin care se degajă 70-100 de milioane de tone de CO2 în fiecare an.

Potrivit cercetărilor, energiile regenerabile ar putea furniza o parte substanțială din mixul energetic european până în 2050. În acest mix, hidrogenul ar putea reprezenta până la 20%, respectiv între 20 și 50% din necesarul de energie în transporturi și între 5 și 20% din necesarul din industrie (sursa: Comisia Europeană).

Unde este România în ecosistemul european al hidrogenului

România are din toamna anului trecut o Strategie Națională a Hidrogenului și un Plan de Acțiune 2023-2030 pentru implementarea sa, realizat de Ministerul Energiei. În plus, Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice 2021-2030 (PNIESC) indică hidrogenul ca sursă pentru susținerea securității energetice naționale pe termen lung, cu rol în producerea de energie curată și în decarbonizarea proceselor industriale.

Hidrogenul este menționat și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat de Comisia Europeană în 2021, prin care România a alocat 148 milioane euro pentru 100 MW de capacitate de electroliză pentru companiile interesate de dezvoltarea unor capacități de producție a hidrogenului regenerabil. Strategia Națională a Hidrogenului indică o serie de sectoare economice (chimie, procese de rafinare, producție de oțel etc.) care ar putea reduce emisiile de carbon cu până la 70-95% prin intermediul utilizării hidrogenului regenerabil.

De asemenea, în ultimii ani în sectorul industrial din România au apărut o serie de inițiative legate de producția hidrogenului regenerabil.

Companii precum OMV Petrom, Liberty Steel și Chimcomplex au inclus în strategiile de dezvoltare sau în planurile de afaceri obiective și proiecte conexe, potrivit datelor din același document.

Dar, dacă dăm deoparte planurile, intențiile sau ideile și enumerăm proiectele care sunt deja în lucru, investițiile nu par să avanseze cu aceeași viteză cu care se mișcă în vestul Europei.

„La nivel european, finanțăm zona de cercetare-inovare, nu neapărat zona de tehnologii, ci și business models, ecosisteme. Avem alocat un 1 miliard de euro până în 2031 pentru R&D și încercăm să avem un apel anual pentru proiecte în jur de 150 milioane euro. În 2024, apelul este deschis până pe 17 aprilie și așteptăm aplicații pentru dezvoltare, cercetare, inovare, pentru următoarele generații de produse, pe distribuție, stocare, utilizare pe transport, dar și producere de electricitate. Dar sunt foarte puține proiecte depuse din partea României în ultimii ani, mai ales din partea institutelor de cercetare”, menționează Mirela Atanasiu, Head of Unit Operations and Communications, Clean Hydrogen Partnership.

Pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării există și astăzi o listă cu peste 40 de institute de cercetare aflate în coordonarea ministerului, inclusiv un Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie – ICEMENERG București, care însă a fost desfiintat în 2023 și transformat în sectie a unui alt institut (Institutul pentru Inginerie Electrică ICPE-CA).

„Avem o problemă cu cercetarea în România. Știu că se face cercetare și în companii, dar la nivel de institute mai sunt foarte puține, au mai rămas în universități. Probabil că în industrie presiunea pe cercetare nu a fost destul de mare și nu am fost forțați să ne uităm la alternative. Noi, în România, avem încă resurse naturale și asta poate nu ne forțează să ne uităm la alte soluții. Pe termen lung trebuie să ne uităm la alternative și să vedem cum putem să învățăm și să lucrăm cu cei din Vest”, a completat Mirela Atanasiu.

Lipsa proiectelor venite din România este remarcată și la nivelul European Clean Hydrogen Alliance, Siobhan McGarry, policy officer în cadrul Direcției Generale Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, atrăgând atentia că din cele 840 de proiecte depuse spre analiză de membrii alianței doar nouă provin din țara noastră. ”Avem foarte puțini membri din România din păcate. Cu cât avem mai mulți stakeholderi locali implicați în demararea acestor proiecte, cu atât mai mult îi putem pune în legătură cu investitorii. Dacă reușim să implicăm investitorii publici în acest sector și dacă le arătăm investitorilor privați că există o piață emergentă acolo, atunci vor urma și investiții private”.

Dintre propunerile de proiecte depuse de companii din România, trei aparțin combinatului Chimcomplex Borzești, inclusiv pe zona de producție a hidrogenului, una companiei austriece Verbund și una Elsa Industry, un start-up de inginerie care vrea să dezvolte aeronave electrice alimentate cu hidrogen și infrastructura de realimentare specifică.

Green Hydrogen@Blue Danube, proiect transeuropean care are printre parteneri Verbund și Hidroelectrica, vizează producerea de hidrogen verde și înglobarea lui într-un ulei mineral pentru a fi transportat pe Dunăre către Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Muntenegru, Serbia. Ulterior, Hidroelectrica vrea să reconvertească uleiul în hidrogen gazos și să-l vândă către consumatori.

În paralel, potrivit Strategiei Naționale, combinatul Chimcomplex are în vedere construirea unor instalații de producere a hidrogenului, cu o valoare a investiției de 500 milioane euro – 1 miliard euro. Compania propune trei proiecte conexe hidrogenului, pentru care a aplicat în scopul obținerii finanțării din PNRR. La rândul său, Liberty Steel Galați, cel mai mare producător de oțel din România, și-a propus construirea unei instalații pentru producerea de hidrogen regenerabil, care să fie utilizat într-un proces industrial nou de producție a oțelului.

În final, proiectul care este cel mai aproape de etapa operațională este cel realizat de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi. Compania a anunțat recent semnarea a două contracte de finanțare prin PNRR pentru construirea a două capacități de producție de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW. Contractele au fost semnate cu Ministerul Energiei pentru o valoare maximă a finanțării de 50 milioane de euro, investiția totală fiind de circa 140 milioane de euro.

„Tehnologia pe hidrogen nu este imatură. OMV Petrom și România fac hidrogen de foarte mulți ani. Există activitatea de producție și utilizare a hidrogenului în diferite domenii. Ce este nou este migrația hidrogenului de la statutul de element chimic către statutul de fluid energetic”, explică Ionuț Cristian Ciubotaru, Vice President for Business Development la OMV Petrom.

Strategia companiei prevede, ca pe lângă folosirea hidrogenului pentru consum propriu, acesta să fie utilizat și pe zona de mobilitate, un segment cu potențial de dezvoltare în viitor. „Pe lângă aceste două direcții, există clar și se vede atât la nivel național, cât și internațional, modificarea tehnologiilor de utilizare a diferitelor fluide energetice și înlocuirea acestora cu hidrogen. Mă gândesc aici de la cărbune până la gaz natural, și multe industrii, metalurgie, ciment, petrochimie, vor încerca să înlocuiască energia produsă din combustibili fosili cu energie produsă din hidrogen. Noi suntem interesați să ne păstrăm profilul de furnizor și să mergem în zona aceasta de dezvoltare a tehnologiilor”, a adăugat Ionuț Cristian Ciubotaru.

În plus, pe lângă producția de hidrogen verde, OMV Petrom vrea să exploreze și oportunitățile din zona de hidrogen cu emisii reduse de carbon, care poate fi definit din punctul de vedere al culorilor atât galben, cât și turcoaz. „Este hidrogen produs din gaz natural, dar cu emisii reduse de dioxid de carbon, care credem că se pretează pentru tranziția energetică, pentru modelul de tranziție treptată, de la emisii uriașe până la un sistem cu emisii reduse de gaze cu efect de seră”.

O astfel de tranziție cu pași intermediari ar reduce din presiunea financiară adusă de schimbările tehnologice, atât la consumatori, cât și la producători.

De la idee la cărămidă. Care sunt obstacolele în dezvoltarea pieței locale de hidrogen

Atunci când vine vorba de resursele României, totul anunță o poveste de succes. Se pare că avem practic toate ingredientele necesare pentru a fi pe harta câștigătorilor: avem resurse naturale, vânt, soare, avem o industrie încă importantă, cu o pondere semnificativă în PIB, avem fabrici, combinate, oțelării, rețele de transport de gaze, avem facultăți pe o multitudine de specializări, avem bani. Și totuși undeva acest angrenaj nu funcționează. Pe drumul de la idee la prima cărămidă apare o prăpastie care mănâncă timp, bani și entuziasm.

„În România, există o comunitate puternică pe zona de hidrogen, unde vedem companii industriale mari, cum sunt OMV Petrom, Romgaz și E.ON. Ce mi se pare că lipsește extraordinar de mult este capacitatea și dorința de a aduce capital privat și a pune acest capital privat la bătaie, înainte de a te gândi de unde iei finanțare nerambursabilă publică. Din experiența noastră ca fond de investiții, trebuie să investești banii tăi în primul rând ca să dezvolți acele proiecte, pentru a ajunge la o maturitate suficientă, pentru ca apoi să poți aplica la fonduri europene sau naționale. Trebuie să ai un proiect matur, bine gândit, cu un plan de afaceri de lungă durată și să ai capacitatea să îl derulezi”, este de părere Alexandru Floriștean, director al companiei de consultanță Hy Legal, reprezentant al Hy24, fond de investiții orientat spre proiecte de hidrogen curat. În opinia lui, ceea ce-i lipsește pieței locale este de fapt spiritul antreprenorial.

„Această capacitate și dorință de a investi înainte de a câștiga în acest subiect care este un pic dificil este la un stadiu incipient în România”. Alexandru Floriștean subliniază că în proiectele de energie verde, pe lângă finanțarea publică care poate fi atrasă, există și nevoia de finanțare privată, atragerea de finanțare din partea de private equity sau din investiții private.

O altă problemă pare să fie însă lipsa de comunicare între actorii implicați în acest sector, fie că sunt de la stat, fie privați.

„Este o structură prea amplă. Pentru finanțarea unui proiect trebuie să vorbim cu patru ministere. În România există mentalitatea că de ce statul să finanțeze o companie privată. Statul german a finanțat însă un proiect de 5 miliarde de euro într-un jucător privat. Noi cum modernizăm industria”, întreabă Vlad Stoicescu, președinte al Sustainable Fuel Association.

Iar pentru Ionuț Cristian Ciubotaru de la OMV Petrom lipsa proiectelor de hidrogen este cauzată de lipsa segmentului de utilizare. „Trebuie să găsim utilizatori pentru hidrogen”, spune el, adăugând că, un al doilea factor este nevoia de reglementare. „Tranziția spre fluid energetic are nevoie de reglementare”.

Indiferent care este cauza ritmului lent în care sectorul hidrogenului se dezvoltă în România, un lucru este sigur. Acest val al schimbării pieței de energie a pornit în Vest de ceva vreme și vine ușor spre Est, iar gradul de pregătire al fiecărei țări depinde în final doar de ea însăși.

Un exemplu simplu al nevoii rapide de acțiune la nivel local vine din zona raportărilor de sustenabilitate. Directiva UE privind raportarea corporativă de sustenabilitate extinde obligativitatea raportărilor ESG de la 1 ianuarie 2025 la companiile mari (care au peste 250 de angajați și/sau 40 de milioane de euro cifră de afaceri și/sau 20 de milioane de euro active totale), rapoartele fiind emise în anul 2026. Iar de la 1 ianuarie 2026 obligativitatea este extinsă și la IMM-urile cotate la bursă, rapoartele fiind emise în anul 2027. „Vorbim despre hidrogen verde, dar ar trebui să vorbim despre hidrogen curat, pentru că începând cu anul viitor vom avea nevoie de o garanție de origine pentru hidrogen, vom avea nevoie de o garanție de origine pentru energia regenerabilă și pentru orice produs care este cuantificat sustenabil, pentru că firmele vor emite rapoarte de sustenabilitate. Nu mai putem vorbi de oțel de exemplu fără să vorbim de oțel verde”, atrage atenția Vlad Stoicescu, președintele Sustainable Fuel Association.

Ținta UE este ca până în 2030 să ajungă la o producție internă de hidrogen verde de 10 milioane de tone. Totalul investiției necesare pentru a produce, transporta și consuma această cantitate este estimat la 335-471 mld. euro. Investițiile în infrastructura-cheie de hidrogen până în 2030 sunt estimate la 50-75 mld. euro pentru electrolizoare, 28-38 mld. euro pentru conducte și 6-11 mld. euro pentru stocare, se arată în calculele Comisiei Europene. În acest ecosistem european, România are șansa de a beneficia deja de o serie de avantaje, recunoscute de jucătorii din industria energetică. Rămâne doar să știe să se folosească de ele.