Antreprenorul part-time. De la 9 la 5, angajat. După 5, antreprenor (II)
În ediția anterioară a revistei am prezentat, în cadrul unui cover story, o parte dintre oamenii care, după încheierea programului de lucru, încep a doua zi profesională: cea dedicată propriului business. Pentru că poveștile lor sunt mai numeroase decât au…
În ediția anterioară a revistei am prezentat, în cadrul unui cover story, o parte dintre oamenii care, după încheierea programului de lucru, încep a doua zi profesională: cea dedicată propriului business. Pentru că poveștile lor sunt mai numeroase decât au încăput într-o singură ediție, continuăm seria cu noi antreprenori hibrizi. Între 9 și 5 sunt angajați, iar seara și în weekend își dezvoltă propriile afaceri. Salariul le oferă stabilitatea și timpul necesare pentru a testa, dar și experiența utilă construirii unui business. Prețul este plătit însă în ore de odihnă, planuri amânate și muncă dusă uneori până pe plajă. Cine sunt noii protagoniști ai antreprenoriatului part-time și ce i-ar determina să transforme proiectul secundar într-o ocupație full-time?
Când „după program” înseamnă, de fapt, viața ta

Andra Cherecheș
Coach, mentor și antreprenoare
Angajată: accesa.eu
În cazul Andrei Cherecheș, antreprenoriatul nu a început cu o ruptură de carieră, ci cu o direcție profesională care a devenit tot mai clară. Are peste 14 ani de experiență în HR, în mare parte în industria IT, iar în ultimii ani s-a apropiat din ce în ce mai mult de coaching, mentorat, dezvoltarea oamenilor, tranziții profesionale și leadership. A investit în formare, a început să lucreze cu clienți și să dezvolte programe, iar ceea ce fusese inițial o extensie a activității sale profesionale a început, treptat, să capete forma unui business. A ales modelul part-time deoarece îi permite să construiască sustenabil, să experimenteze și să ia decizii fără presiunea financiară imediată. Nu privește jobul și antreprenoriatul ca pe două lumi opuse, iar obiectivul său este să dezvolte, în următorii ani, un portofoliu profesional diversificat și sustenabil. Nici trecerea de la proiect secundar la business nu a fost marcată de un moment precis. Schimbarea s-a produs gradual, odată cu modul în care a început să se raporteze la ceea ce construia. La început, se gândea în primul rând la practica de coaching și la felul în care putea ajuta cât mai bine omul din fața sa. Apoi au apărut clienții plătitori, recomandările, programele proprii și site-ul, iar odată cu ele, întrebări care depășeau practica de coaching în sine: poziționare, servicii, comunicare, direcție și viziune pe termen lung. „Cred că atunci am realizat că nu mai construiesc doar o practică de coaching, ci un business. Am început să mă întreb nu doar «cum pot ajuta omul din fața mea?», ci și «ce problemă vreau să rezolv?», «pentru cine?», «ce pot eu să ofer valoros?», «prin ce tip de servicii?» și «ce vreau să construiesc în următorii ani?». Poate că acela a fost momentul: când întrebarea s-a schimbat din «cum fac coaching?» în «ce vreau să construiesc prin coaching, HR, mentorat și dincolo de acestea?».”
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?
Răspunsul sincer este că granița nu a fost întotdeauna atât de sănătoasă pe cât mi-aș fi dorit. Jobul ocupă programul clasic de lucru, iar businessul a intrat mult timp în ceea ce rămânea: seara, uneori în weekend, între sesiuni de coaching, pregătirea acestora, crearea de conținut, dezvoltarea serviciilor, propria formare continuă, activitățile administrative și diferite proiecte. Au existat perioade în care acest lucru a însemnat zile foarte lungi. Tocmai experiența aceasta m-a făcut să îmi pun o întrebare importantă: nu doar „cum fac businessul să crească?”, ci și „cum vreau să arate viața mea în timp ce îl construiesc?”. În ultima perioadă sunt mult mai atentă la această limită. Nu îmi doresc să construiesc un business sustenabil profesional cu prețul unei vieți nesustenabile personal. Încerc să lucrez mai mult cu priorități și intervale dedicate businessului, nu cu ideea că fiecare oră rămasă liberă trebuie monetizată sau transformată în muncă.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
Prefer să nu comunic cifre concrete, businessul fiind încă într-o etapă de dezvoltare. În acest moment, salariul rămâne principala mea sursă de venit, iar veniturile generate de business sunt reinvestite, în mare măsură, în dezvoltarea lui și în formarea mea profesională. Stabilitatea financiară oferită de rolul de angajat îmi permite să construiesc fără presiunea ca businessul să devină imediat principala mea sursă de venit. Astfel, pot să aleg proiectele în funcție de potrivirea lor cu direcția profesională pe care vreau să o dezvolt, nu doar din considerente financiare. Pentru mine, independența financiară prin business este importantă, dar la fel de important este și felul în care ajung acolo.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajat și antreprenor și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?
Timpul și energia, cu siguranță. Când construiești un business în paralel cu un job full-time, sunt foarte multe lucruri pe care ai vrea să le faci și, inevitabil, ajungi să negociezi permanent cu timpul. Poți găsi încă două ore într-o zi, dar acele două ore trebuie să vină de undeva. Dincolo de job și business, ai nevoie să dormi, să mănânci, să te odihnești, să ai grijă de relațiile tale și, pur și simplu, să trăiești. Apoi este energia. Chiar dacă găsești timpul, întrebarea este ce calitate mai au acele ore după o zi întreagă de muncă și cât timp poți funcționa astfel fără ca ceva important să înceapă să piardă. Cred că acesta este costul mai puțin vizibil al antreprenoriatului part-time. Am avut perioade în care businessul a ocupat seri și weekenduri și am învățat că este foarte ușor să romantizezi ideea de a construi ceva „după program”. Doar că acel „după program” este, de fapt, viața ta. De aceea, una dintre prioritățile mele este să construiesc sustenabil. Nu vreau ca succesul businessului să fie măsurat doar prin venituri sau prin numărul de clienți, ci și prin libertatea și calitatea vieții pe care mi le permite.
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?
Din punctul meu de vedere, stabilitatea oferită de un job îți permite, mai ales la început, să construiești diferit. Sigur că un business dezvoltat în paralel cu un rol full-time va avea uneori un alt ritm de creștere, pentru că timpul și energia sunt resurse finite. Însă faptul că nu există presiunea ca businessul să devină imediat principala sursă de venit aduce și multă libertate. Pentru mine, cele două contexte se completează și profesional. Experiența din organizație mă ține aproape de realitatea oamenilor, a liderilor și a provocărilor care apar în mediul de lucru. În același timp, coachingul mi-a schimbat perspectiva asupra felului în care ascult, pun întrebări, privesc dezvoltarea oamenilor și construiesc conversații, iar toate acestea se întorc inevitabil și în activitatea mea profesională din organizație. Mai mult, stabilitatea financiară mi-a permis să investesc în formarea mea, să experimentez, să testez servicii și direcții și să nu fiu nevoită să spun „da” oricărei oportunități doar pentru că trebuie să generez venituri. Cred că există o diferență între a construi repede și a construi intenționat. În etapa în care mă aflu acum, îmi permit să mă întreb nu doar „cum fac businessul să crească?”, ci și „ce fel de business vreau, de fapt, să construiesc?”.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?
În acest moment, nu am stabilit un prag financiar și nici un termen până la care antreprenoriatul ar trebui să devină full-time. Mă interesează mai mult să construiesc sănătos și să văd unde poate ajunge această direcție profesională. Pentru ca, la un moment dat, să devină activitatea mea principală, ar fi nevoie de un business suficient de matur: cerere constantă, venituri predictibile și un model care și-a dovedit sustenabilitatea în timp. Privesc însă evoluția profesională mai puțin în logica „job sau antreprenoriat” și mai mult ca pe un portofoliu de roluri și proiecte care se poate schimba în diferite etape ale carierei.
„Este foarte ușor să romantizezi ideea de a construi ceva «după program». Doar că acel «după program» este, de fapt, viața ta.”
⇒ Andra Cherecheș construiește un business în zona de coaching, tranziții profesionale, leadership și mentorat pentru dezvoltarea oamenilor.
⇒ Lucrează în principal cu profesioniști aflați în momente de tranziție sau redefinire profesională, cu oameni care intră ori cresc în roluri de leadership, dar și cu soloprenori aflați la început de drum.
⇒ Este un business solo, fără angajați, aflat în etapa de dezvoltare. Veniturile generate sunt reinvestite în mare măsură în dezvoltarea businessului și în formarea sa profesională.
⇒ În următorii trei ani, își propune să combine sesiunile individuale de coaching cu programe de grup, mentorat și consultanță pentru profesioniști din HR și lideri, precum și cu proiecte realizate în colaborare cu organizații.
De la artiști la maratoane

Mihaela Preda
Consultant în music management, comunicare și PR
Colaborare: Bucharest Running Club
Antreprenoare: proiecte independente în muzică, comunicare, sport și evenimente
Pentru Mihaela Preda, antre-prenoriatul nu a început cu o ruptură de cariera anterioară, ci s-a construit firesc din experiențele, relațiile și competențele acumulate în peste două decenii de activitate. Parcursul său profesional s-a dezvoltat în jurul comunicării, managementului și industriei creative, ceea ce i-a permis să lucreze în mai multe domenii fără să simtă că trebuie să aleagă unul singur. A început în industria muzicală, unde a petrecut nouă ani în cadrul Roton Records, iar ulterior a lucrat în proiecte de artist management, PR, strategie, endorsement și evenimente. Printre artiștii la ale căror proiecte a contribuit se numără Morandi, Inna, Akcent, Fly Project, Activ, Alex Velea, Antonia, Connect-R și Lidia Buble. În timp, a ajuns să lucreze și în sport, iar experiența acumulată în muzică s-a transferat în mod natural către acest domeniu. „Comunicarea, indiferent dacă vorbim despre un artist, un brand, un sportiv sau un eveniment, pornește de la aceleași principii: trebuie să înțelegi publicul, să construiești o poveste relevantă, să ai o strategie și să știi cum să o transformi în rezultate. Diferența este modul în care adaptezi aceste principii la specificul fiecărui domeniu.” Colaborarea cu Bucharest Running Club a venit ca o extensie a activității pe care o desfășura deja. Astăzi, comunicarea competițiilor din portofoliul RunInBucharest – Semimaratonul și Maratonul București – reprezintă un proiect important, care presupune atât strategie, cât și foarte multă execuție și coordonare. „Nu am privit niciodată antreprenoriatul ca pe o ruptură de ceea ce făceam înainte, ci mai degrabă ca pe o evoluție. Nu am simțit nevoia să fac brusc trecerea de la angajat la antreprenor. Pentru mine, lucrurile s-au construit gradual. Mi-am creat propriul ecosistem profesional, în care proiectele se completează, iar fiecare experiență nouă îmi aduce competențe pe care le pot aplica în celelalte.” Nici trecerea de la proiecte independente la un business propriu nu a avut un moment precis. Mihaela Preda și-a dat seama că activitatea sa dobândise această dimensiune atunci când proiectele au devenit recurente, au început să vină prin recomandări, iar oamenii au început să o caute pentru experiența și expertiza acumulate. „Faptul că am construit colaborări pe termen lung și că am început să lucrez constant la proiecte din muzică, comunicare, PR, sport și evenimente mi-a confirmat că nu mai vorbim doar despre freelancing, ci despre o activitate profesională construită și sustenabilă.”
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?
Ca să pot jongla cu proiectele pe care le desfășor în paralel, încerc să am o agendă foarte bine organizată și, mai ales, să știu clar unde este nevoie de implicarea mea directă și unde pot delega. În proiectele muzicale, de exemplu, am colaboratori pentru anumite segmente – social media, grafică și producție foto-video –, iar eu coordonez și supervizez activitatea lor. Acest lucru îmi permite să mă concentrez asupra lucrurilor pe care le consider esențiale în rolul meu: strategia, direcția proiectului, discuțiile cu casele de discuri, dezvoltarea colaborărilor, relația cu studiourile, parteneriatele și zona de endorsement. În cazul comunicării pentru Semimaratonul și Maratonul București, implicarea este mult mai complexă și mai directă. Coordonez comunicarea, de la parteneriatele media și relația cu presa până la direcția și supervizarea activității din social media. Sunt proiecte de amploare, cu foarte multe componente care trebuie să funcționeze simultan și cu termene foarte clare. Așadar, nu există neapărat un moment în care începe antreprenoriatul și se termină cealaltă activitate. Ziua mea este împărțită între proiecte și priorități, iar uneori trec de la un brief din zona muzicală la o situație de PR pentru un eveniment sportiv în aceeași oră. Freelancingul și lucrul la proiecte proprii înseamnă, inevitabil, multe ore peste programul normal. Sunt perioade în care ziua începe dimineața și se termină foarte târziu, mai ales înaintea unor lansări, evenimente sau campanii importante. După atâția ani în domeniu, am învățat însă că nu poți face totul singur. Una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost să înțeleg ce trebuie să fac personal, ce pot delega și unde trebuie să rămân implicată la nivel de strategie. Altfel, riști să fii permanent ocupat, fără să mai ai timp să gândești.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu venitul constant și cât de importantă este această stabilitate financiară?
Cele două tipuri de venit se completează și, în acest moment, îmi oferă un echilibru foarte bun între predictibilitate și libertate profesională. Un venit constant îți oferă o anumită stabilitate, în timp ce proiectele independente îți permit să îți crești veniturile în funcție de amploarea, complexitatea și numărul proiectelor în care ești implicat. Pentru mine însă, valoarea antreprenoriatului nu se măsoară exclusiv prin comparația dintre un salariu și veniturile obținute din proiecte. Unul dintre cele mai importante avantaje este diversificarea. Nu depind de o singură sursă de venit și, în același timp, pot să aleg proiectele în care cred și în care simt că pot aduce valoare. Această stabilitate îmi permite să nu accept un proiect doar pentru că există un buget disponibil. Pot să analizez perspectiva pe termen lung, oamenii cu care voi lucra, potențialul proiectului și aportul pe care îl pot avea eu. În acest moment, succesul înseamnă pentru mine mai ales această autonomie: să pot alege cu cine lucrez, în ce proiecte mă implic și în ce direcție vreau să îmi dezvolt cariera, fără să depind de o singură sursă de venit.
Care este cel mai dificil lucru atunci când lucrezi simultan în mai multe roluri și care este prețul pe care îl plătești pentru această viață profesională?
Lipsa timpului este, fără îndoială, cea mai mare provocare. Atunci când ai mai multe proiecte în paralel, fiecare cu propriile termene, întâlniri și responsabilități, este foarte ușor ca ziua de lucru să se prelungească mult peste programul normal. În cazul meu, nu există întotdeauna o graniță clară între programul de lucru și timpul personal.
Sunt perioade în care lucrez seara sau în weekend, mai ales atunci când proiectele intră în etape importante ori apar situații care trebuie rezolvate rapid. Prețul pe care îl plătesc este, în primul rând, timpul personal. Trebuie să fiu foarte atentă la modul în care îmi organizez agenda și să învăț să aleg prioritățile, pentru că nu poți face totul, oricât de mult ți-ai dori. Pe de altă parte, faptul că lucrez în domenii care îmi plac și în proiecte în care cred face ca acest efort să nu fie perceput doar ca un sacrificiu. Este un echilibru pe care încă îl învăț și îl ajustez permanent.
Ai simțit vreodată că stabilitatea oferită de o colaborare constantă împiedică dezvoltarea businessului sau, dimpotrivă, că îți permite să iei decizii mai bune?
Mai degrabă decât să simt că această colaborare împiedică dezvoltarea businessului, cred că stabilitatea pe care o am îmi oferă libertatea de a fi mai selectivă în proiectele în care mă implic. În zona muzicală, de exemplu, pot să aleg proiectele în care cred și pe care simt că le pot dezvolta. Nu sunt nevoită să accept orice colaborare doar pentru a genera venituri, iar acest lucru contează foarte mult pentru mine. După mai bine de două decenii în industria muzicală, experiența te ajută să înțelegi diferența dintre un proiect care arată bine pe hârtie și unul care are, de fapt, potențial. Uneori, cel mai important lucru pe care îl poți face este să spui „nu” unui proiect care nu se potrivește direcției tale. Stabilitatea financiară îmi permite tocmai acest lucru: să aleg proiecte în care pot avea un aport real, să construiesc pe termen lung și să nu iau decizii exclusiv din perspectiva câștigului imediat. În plus, faptul că lucrez simultan în muzică, comunicare și sport îmi oferă o perspectivă mult mai largă. Ideile și experiențele dintr-un domeniu se transferă în celelalte, iar acesta cred că este unul dintre marile avantaje ale unui parcurs profesional construit în mai multe direcții.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul să devină activitatea ta full-time? Există un prag concret la care ai renunța la celelalte colaborări?
Nu cred că există un prag financiar exact. Pentru mine, decizia ar veni atunci când veniturile din proiectele independente ar deveni suficient de constante și predictibile și când aș simți că îmi pot concentra timpul exclusiv asupra lor. Contează la fel de mult și calitatea proiectelor. Nu aș renunța la stabilitate doar pentru a lucra mai mult, ci atunci când aș vedea că pot construi ceva mai valoros dedicându-mă full-time proiectelor mele.
„În cazul meu, antreprenoriatul nu a fost o evadare dintr-un job, ci rezultatul firesc al unei experiențe profesionale de peste două decenii.”
⇒ Activitatea Mihaelei Preda este construită în jurul a două direcții principale: music management și PR, completate de proiecte de comunicare în sport și evenimente.
⇒ Are peste 20 de ani de experiență în industria muzicală, dintre care nouă ani în cadrul Roton Records. A lucrat în proiecte de artist management, PR, strategie, endorsement și evenimente.
⇒ Printre artiștii la ale căror proiecte a contribuit se numără Morandi, Inna, Akcent, Fly Project, Activ, Alex Velea, Antonia, Connect-R și Lidia Buble.
⇒ În următorii trei ani, își propune să dezvolte zona de strategie și consultanță și să aleagă proiecte în care poate avea un aport real și care se pot transforma în parteneriate pe termen lung.
O tranziție calculată

Bogdan Chilărescu
Antreprenor: Fondator, Entremat
Angajat: sales management
După mai mult de 20 de ani petrecuți în vânzări, Bogdan Chilărescu spune că a învățat să nu confunde curajul cu asumarea inutilă a riscului. De aceea, nu a privit antreprenoriatul ca pe un salt în gol, ci ca pe un proces de validare. A păstrat jobul și a început să construiască în paralel Entremat, un business care furnizează soluții pentru managementul parcărilor și controlul accesului auto. „Am vrut să testez ideea, să văd dacă există o nevoie reală în piață, dacă pot transforma experiența mea într-o ofertă pentru care oamenii sunt dispuși să plătească și, mai ales, dacă îmi place cu adevărat rolul de soloprenor.” Pentru el, trecerea la antreprenoriat full-time trebuie să fie susținută de dovezi: un model de business validat, clienți, venituri predictibile și suficientă tracțiune pentru ca decizia să nu pună întreaga presiune financiară pe o idee aflată încă în etapa de testare. „Nu văd faptul că am păstrat jobul ca pe o ezitare de a deveni antreprenor. Îl văd ca pe o strategie de tranziție. Experiența din vânzări m-a învățat că cele mai bune decizii nu sunt neapărat cele mai rapide, ci cele bazate pe informații reale din piață.” Entremat a fost lansat în 2026 și a livrat deja un prim proiect în vestul țării. Compania dezvoltă Entringo, o platformă care combină software-ul cu echipamente dedicate – camere ANPR/LPR, bariere, terminale de plată și sisteme de ghidare – pentru automatizarea fluxurilor de vehicule. Momentul în care proiectul secundar a început să capete forma unui business nu a fost legat de o anumită cifră, ci de schimbarea motivației fondatorului. „Am început să fac lucrurile pentru că îmi place să le fac și pentru că văd sens și potențial în ceea ce construiesc, nu doar pentru că vreau un venit suplimentar.”
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?
O zi obișnuită este, în realitate, un exercițiu de disciplină și prioritizare. Pentru că am două roluri, trebuie să fiu foarte atent să nu le las să se amestece complet. După pandemie și odată cu noua ordine profesională adusă de munca de acasă, granițele s-au estompat. Nu mai știi întotdeauna exact când începe și când se termină rolul de angajat, cu atât mai puțin cel de antreprenor. Cred că acesta este, de fapt, unul dintre avantajele construirii unui business în paralel cu un job: înveți să fii foarte atent cu timpul tău. Iar pentru un soloprenor, timpul este probabil cea mai importantă resursă.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
Profitul generat de business prefer să îl reinvestesc. În loc să îl tratez ca pe un venit suplimentar pe care să îl consum, îl văd ca pe un combustibil pentru etapa următoare: dezvoltarea serviciilor, achiziția de instrumente, marketing, know-how, procese și, în timp, construirea unui business care să aibă o valoare proprie. Businessul are un potențial mult mai mare, nu doar din perspectiva veniturilor, ci și a amplorii la care poate ajunge – resurse, angajați și proiecte. De aceea, obiectivul meu nu este să pot spune cât mai repede că businessul îmi aduce mai mult decât salariul. Vreau să îl construiesc suficient de solid încât, atunci când voi face trecerea la antreprenoriat full-time, aceasta să nu fie o decizie luată din nevoie, ci una susținută de un model validat și de o viziune clară. Privesc fiecare leu reinvestit astăzi în business ca pe o investiție în independența mea profesională de mâine.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajat și antreprenor și care este prețul acestei duble vieți profesionale?
Cel mai dificil este să acorzi suficient timp businessului și să îl prioritizezi astfel încât să poată crește. Trebuie să găsești timpul, resursele și instrumentele necesare pentru a lua deciziile corecte. Paradoxal, faptul că timpul este limitat m-a ajutat să devin mai disciplinat ca antreprenor. Nu îmi permit să fac totul. Trebuie să mă întreb permanent: care este activitatea care aduce cea mai mare valoare acum?
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?
Echilibrul nu este ușor de menținut și există momente în care apar dezechilibre. Am simțit că jobul încetinește ritmul de creștere a businessului, iar principala limitare este timpul. Fiecare oră poate însemna o conversație cu un client, un follow-up, o întâlnire, o ofertă sau construirea unei relații noi. Ca soloprenor, toate acestea depind direct de mine. Atunci când ai și un job full-time, nu poți aloca businessului atât timp cât ți-ai dori. De aceea, nu încerc să fac cât mai multe lucruri, ci să mă concentrez asupra activităților care pot genera cel mai mare impact comercial. Cred că aceasta este una dintre lecțiile importante pe care le-am transferat din vânzări în antreprenoriat: nu orice activitate înseamnă progres și nu orice oportunitate merită timpul tău.
Care a fost momentul în care ai realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise, de fapt, un business?
Momentul apare atunci când începi să te simți cu adevărat motivat de ceea ce faci. Apoi încep să vină și rezultatele și îți dai seama că proiectul secundar se transformă în ceva serios, că începe să se contureze un business. Acesta a fost semnalul important pentru mine: am început să fac lucrurile pentru că îmi place să le fac și pentru că văd sens și potențial în ceea ce construiesc, nu doar pentru că vreau să obțin un venit suplimentar. Atunci când ceea ce faci te motivează, începi să privești altfel timpul investit. Nu îl mai percepi doar ca pe încă o responsabilitate de după program, ci ca pe ceva ce construiești pentru tine și pentru viitorul tău.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?
Nu cred că există un prag unic de venit la care să spun: „De mâine renunț la job”. Pentru mine, trecerea la antreprenoriat full-time va fi rezultatul unei combinații între cifre, predictibilitate și potențialul businessului. Aș vrea să văd că businessul generează constant venituri, că există un flux sănătos de clienți și că ceea ce construiesc poate crește dacă îi aloc mai mult timp. Practic, vreau să știu că problema nu este lipsa pieței sau a unui model de business, ci faptul că sunt limitat de timpul pe care îl pot investi. Experiența mea în vânzări este foarte importantă și în această evaluare. Dacă văd că există cerere, că oferta este validată și că pierd oportunități comerciale numai pentru că nu am suficient timp, atunci jobul începe să devină mai degrabă o limitare a capacității decât o sursă de siguranță. Nu vreau să renunț la job doar pentru că businessul ajunge într-o anumită lună la un anumit nivel al veniturilor. Mă interesează mai mult consistența pe o perioadă suficient de lungă și dovada că businessul are un potențial real de creștere.
„În următorii trei ani vreau să ajung în punctul în care să pot renunța la job nu pentru că m-am săturat de el, ci pentru că businessul pe care l-am construit a devenit suficient de puternic încât să reprezinte următorul pas logic.”
⇒ Entremat livrează soluții pentru managementul parcărilor și controlul accesului auto. În centrul businessului se află Entringo, o platformă care combină
software-ul cu echipamente precum camere ANPR/LPR, bariere, terminale de plată și sisteme de ghidare.
⇒ Soluția automatizează fluxul vehiculelor, de la intrare și ieșire până la plată și raportare, și se adresează operatorilor și administratorilor de parcări, centrelor comerciale, aeroporturilor, clădirilor de birouri, spitalelor, hotelurilor și ansamblurilor rezidențiale.
⇒ Compania a fost înființată în 2026 și a livrat primul proiect în vestul țării. În prezent, Bogdan Chilărescu lucrează la dezvoltarea unor parteneriate și în celelalte regiuni.
⇒ Profitul obținut este reinvestit, iar obiectivul pentru următorii trei ani este construirea unui business matur, predictibil, cu clienți recurenți și un sistem comercial care să poată funcționa și dincolo de timpul investit direct de fondator.
Nu vrea să aleagă între angajat și antreprenor. Vrea o carieră în care să încapă toate ideile sale

Laura Iane
Cofondatoare, COPERA Branding
Angajată: pastel, cadru didactic asociat SNSPA
„Eu nu cred în clișeele care dau târcoale ideii de antreprenor sau celei de angajat. Asta nu înseamnă că nu înțeleg diferențele. Din tot ce am experimentat până acum, ambele au un câștig și un cost și nu le-aș pune în poziții antagonice”, spune Laura Iane, pentru care distincția dintre angajat și antreprenor nu descrie în întregime felul în care își construiește cariera. Este Executive Creative Director în cadrul agenției pastel, cofondatoare a COPERA Branding, coach în formare și cadru didactic asociat la SNSPA. În plus, urmează un curs de editor de carte și lucrează la propria carte. Nu își propune ca unul dintre aceste roluri să le înlocuiască pe celelalte, ci caută un cadru profesional în care ele să poată coexista. Nici jobul de la pastel nu este pentru ea „doar” un job. Spune că lucrează la proiectele agenției ca și cum ar fi ale sale, însă numărul mare de idei pe care ar vrea să le transforme în realitate a făcut-o să caute și alte spații de construcție. Astfel a apărut COPERA Branding, proiect cofondat împreună cu Dana Nae Popa și construit sub forma unor module de workshopuri în care identitatea unui brand este dezvoltată direct alături de antreprenor. „Am avut nevoie de un alt cadru în care să construiesc proiecte de branding așa cum am visat. Am construit un model de business suplu, astfel încât să se strecoare firesc în viețile antreprenorilor cu care lucrăm, în viața mea de angajat, dar și în viața Danei de antreprenor full-time, cu multe alte pălării.” COPERA a fost gândit de la început ca un business, nu ca un proiect secundar care urma să fie validat ulterior. Aproape patru ani mai târziu, cele două fondatoare își redesenează modelul într-o industrie în care inteligența artificială poate genera într-un minut elemente vizuale pentru care, până recent, era nevoie de zile sau săptămâni de lucru. Pentru Laura Iane, întrebarea nu este însă când va renunța la job pentru antreprenoriat, ci cum poate construi în continuare proiecte relevante fără să fie obligată să aleagă un singur rol.
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?
Evit să cad în capcana opoziției dintre angajat și antreprenor. Eu mă uit la ziua mea ca la o zi plină de proiecte și de roluri. La pastel sunt Executive Creative Director full-time, iar rolul meu este de lider și manager, de integrator și mobilizator de competențe. La COPERA sunt strateg și designer. În proiectul de coaching sunt coach și folosesc competențe și instrumente testate pentru a-i ajuta pe oameni să construiască relații de prietenie mai bune, trăite cu mai multă intenție și cu mai puține întâlniri amânate. Împreună cu Dana suntem și cadre didactice asociate la SNSPA, în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. Anul acesta a fost al treilea în care, din februarie până în iunie, am lucrat alături de studenții cursului de Imagini și simboluri. Îmi împart timpul în funcție de flux și de nevoi. Programul de la pastel are un ritm și un proces de lucru bine definite, iar celelalte proiecte își găsesc locul după ora 18:00, în weekend sau, din când în când, vinerea.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
În ultima perioadă, ne-am retras puțin pentru a redesena modelul de business, având în vedere impactul inteligenței artificiale asupra comunicării, dar mai ales asupra zonei de identitate vizuală. Când AI-ul face un logo într-un minut, care mai este rolul specialiștilor care au studiat comunicarea vizuală și marketingul timp de 20 de ani? Pe cine mai interesează un brand construit „ca la carte”? Și, apropo, în ce măsură mai este relevantă cartea? Au fost întrebări complicate, cu răspunsuri deloc simple, dar credem că le-am dat de cap. Banii vin, dar este important să rămânem relevante și, în acest proces, să nu ne pierdem pe noi cu totul. Eu mă uit la veniturile mele cumulat, ca la un întreg format din mai multe surse. Antreprenoriatul îmi aduce venituri direct proporționale cu timpul pe care îl investesc.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajată și antreprenoare și care este prețul acestei duble vieți profesionale?
Cel mai dificil este că ziua are doar 24 de ore. Mi-aș dori să aibă mai multe, ca să pot da viață tuturor ideilor mele. Când proiectele ies bine, nu simt că obosesc, pentru că mă încarcă foarte mult. În schimb, atunci când simt că dau în gol, obosesc destul de repede.
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenoare?
Nu am simțit că jobul împiedică businessul să crească. Din contră. Prin intermediul tuturor acestor roluri am cunoscut oameni foarte frumoși și am reușit chiar să conectăm unele proiecte între ele. Pentru mine, lumile acestea nu sunt complet separate. Experiențele și oamenii pe care îi întâlnesc într-un rol pot crea idei, colaborări sau perspective utile pentru celelalte proiecte.
Care a fost momentul în care ai realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise, de fapt, un business?
În cazul nostru, COPERA a început direct ca un business. Ne-am dorit foarte mult să construim acest proces de cocreare și am simțit că are nevoie de un spațiu aparte. Nu a existat un moment în care să trecem de la ideea de proiect secundar la cea de business. Am pornit de la început cu intenția de a construi un serviciu clar, cu un proces propriu și cu valoare pentru antreprenorii alături de care lucrăm.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time?
Nu îmi doresc ca antreprenoriatul part-time să devină full-time. Nu acesta este obiectivul meu. Îmi doresc să avem cinci-șase proiecte pe an, să dezvoltăm zona de branding pentru industriile culturale și educaționale și, mai ales, să ajutăm businessurile care au un impact pozitiv prin produsele sau serviciile lor. Pentru mine, succesul COPERA nu se măsoară prin renunțarea la job, ci prin relevanța proiectelor pe care le construim și prin capacitatea lor de a produce o schimbare reală pentru antreprenorii cu care lucrăm.
Cum arată COPERA astăzi și unde vrei să ajungi în următorii trei ani?
COPERA nu are angajați. Antreprenorii lucrează direct cu mine și cu Dana. În prezent, procesul nostru presupune patru module de learning & doing: workshopuri în care lucrăm cot la cot cu antreprenorii pentru poziționare, naming, logo și manualul de brand. Între aceste workshopuri, finisăm tot ceea ce am construit împreună. În noiembrie se împlinesc patru ani de când am lansat COPERA. Lucrăm acum la actualizarea site-ului, astfel încât să fie vizibile și proiectele realizate în această perioadă. În următorii ani vrem să păstrăm modelul suplu, să lucrăm la cinci-șase proiecte anual și să ne concentrăm mai mult asupra industriilor culturale și educaționale și asupra businessurilor care generează un impact pozitiv. Nu urmărim volumul, ci proiectele în care procesul de co-creare poate construi un brand relevant și coerent.
„Scopul meu nu este să devin antreprenor full-time, ci să fiu generativă și să construiesc proiecte creative, indiferent de format.”
⇒ COPERA Branding este un studio de branding participativ, cofondat în 2022 de Laura Iane și Dana Nae Popa, din dorința de a construi alături de antreprenori poziționarea și identitatea brandurilor lor.
⇒ Procesul COPERA este organizat în patru module de learning & doing: workshopuri în care fondatoarele lucrează alături de antreprenori la poziționare, naming, logo și manualul de brand.
⇒ Businessul nu are angajați, iar antreprenorii lucrează direct cu cele două fondatoare. Modelul a fost gândit astfel încât proiectele să poată fi integrate atât în programul Laurei Iane, angajată full-time, cât și în cel al Danei Nae Popa, antreprenoare full-time.
⇒ Obiectivul nu este dezvoltarea unui volum mare de proiecte, ci realizarea a cinci-șase proiecte anual și extinderea serviciilor de branding în special către industriile culturale și educaționale și către businessurile cu impact pozitiv.
Când bucuria de a-i ajuta pe ceilalți să crească devine business

Sibel Ibram
Angajată: lucrează într-o companie multinațională, în zona de Global Business Services (GBS)
Antreprenoare: Fondatoare, proiect de cursuri și workshopuri de Design Thinking și dezvoltare profesională
Sibel Ibram spune că îi place ceea ce face în organizația în care lucrează și că proiectele, provocările și oamenii pe care îi întâlnește îi oferă în continuare oportunități de învățare și dezvoltare. În paralel, a descoperit că momentele care îi aduc cea mai mare bucurie și împlinire sunt cele în care îi ajută pe ceilalți să învețe, să crească sau să privească o problemă dintr-un unghi nou. Așa au apărut primele cursuri și workshopuri de Design Thinking. Nu a pornit cu un plan de afaceri și nici cu obiectivul de a deveni antreprenoare peste noapte, ci din pasiunea de a lucra cu oamenii și de a transmite mai departe experiența acumulată de-a lungul carierei. Proiectul a devenit un business după primul curs susținut, când feedbackul participanților a fost urmat de recomandări și de solicitări pentru noi sesiuni. Sibel a înțeles atunci că există o nevoie reală și oameni dispuși să investească timp și încredere în ceea ce oferă. Businessul se află încă într-o etapă de construcție și este dezvoltat seara și în weekend, în afara programului de lucru.
De ce ai ales să construiești un business în paralel cu jobul și nu să faceți saltul direct spre antreprenoriat full-time?
Am început să construiesc acest business în paralel cu rolul meu de angajat pentru că îmi place ceea ce fac în organizația în care lucrez și simt că încă am multe de învățat și de experimentat profesional. Continui să descopăr provocări noi, oameni de la care am ce învăța și proiecte care mă ajută să mă dezvolt. În același timp, am observat că cele mai frumoase momente pentru mine, cele care îmi aduc bucurie și împlinire, sunt acelea în care îi ajut pe ceilalți să învețe, să crească sau să privească o problemă dintr-o perspectivă nouă. Așa au apărut primele cursuri și workshopuri de Design Thinking pe care le-am susținut. Am pornit la drum fără un plan de afaceri și fără obiectivul de a deveni antreprenoare peste noapte. Am pornit din pasiune și din dorința de a transmite mai departe experiența acumulată de-a lungul carierei.
Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat și când începe cel de antreprenor?
Îmi doresc să separ foarte clar cele două roluri. Am învățat pe propria piele că, atunci când încerci să faci două lucruri simultan, niciunul nu primește atenția pe care o merită. Seara și weekendurile sunt momentele în care „schimb pălăria” și intru în rolul de antreprenor. Atunci pregătesc materialele pentru cursuri, citesc, creez conținut, cunosc oameni și interacționez cu potențiali colaboratori. Tot atunci lucrez la idei noi și susțin cursurile și sesiunile de tip workshop.
Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?
În acest moment, salariul reprezintă principala mea sursă de siguranță financiară, iar businessul se află încă într-o fază de construcție. Privesc această perioadă ca pe o investiție. Obiectivul meu este să construiesc o fundație solidă și o reputație bazată pe încredere. Stabilitatea financiară îmi permite să aleg proiectele în care cred și să mă concentrez asupra valorii pe care o pot aduce oamenilor, nu doar asupra rezultatului financiar imediat.
Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajată și antreprenoare și care este prețul acestei duble vieți profesionale?
Cel mai dificil lucru este, fără îndoială, timpul. Atunci când alegi să construiești ceva al tău, orele nu se multiplică. În mod inevitabil, sacrifici o parte din timpul liber, din momentele de relaxare și, uneori, chiar din timpul petrecut cu cei dragi. În cazul meu, provocarea este să găsesc permanent un echilibru între ambițiile profesionale, business și viața personală.
Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenoare?
Simt că stabilitatea oferită de salariu mă ajută să iau decizii mai bune ca antreprenoare. Pot să mă concentrez asupra lucrurilor care aduc cu adevărat valoare participanților la cursurile mele și asupra construirii unei comunități în jurul acestui proiect. În plus, multe dintre experiențele și lecțiile acumulate în mediul corporate îmi sunt extrem de utile în dezvoltarea businessului.
Care a fost momentul în care ai realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise, de fapt, un business?
Momentul a venit după primul curs pe care l-am susținut. Feedbackul primit a fost încurajator, iar ulterior au început să apară recomandările și solicitările pentru alte sesiuni. Atunci am realizat că nu mai era doar un hobby sau un proiect personal. Exista o nevoie reală și existau oameni dispuși să investească timp și încredere în ceea ce ofeream.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret la care ați renunța la job?
Cred că antreprenoriatul va deveni full-time în momentul în care impactul și volumul activității vor crește suficient de mult încât să necesite întreaga mea atenție. Dacă voi ajunge în situația în care nu mai pot oferi aceeași calitate nici rolului de angajat, nici propriului business, atunci va fi momentul să aleg. Până atunci, cele două lumi coexistă și se susțin reciproc.
Businessul dumneavoastră în cifre: ce faceți, când ați început, câți angajați aveți și unde vreți să ajungeți în următorii trei ani?
Am început acest proiect în 2026 și sunt, practic, un „one-woman show”. Mă ocup de toate aspectele businessului, de la dezvoltarea conținutului până la promovarea și livrarea programelor. Activez în zona dezvoltării personale și profesionale, valorificând experiența acumulată în transformare organizațională, excelență operațională, îmbunătățire continuă, coaching și facilitarea workshopurilor. În următorii trei ani, mi-aș dori să construiesc un brand personal recunoscut și apreciat și să ajung la cât mai mulți oameni prin programe de învățare și dezvoltare. Vreau să continui să fac ceea ce mă motivează cel mai mult: să îi ajut pe oameni să descopere că pot mai mult decât cred și să ne bucurăm împreună de rezultate. Totul a pornit din bucuria de a lucra cu oamenii și de a împărtăși ceea ce am învățat. Antreprenoriatul este consecința firească a acestei pasiuni.
„Totul a pornit din bucuria de a lucra cu oamenii și de a împărtăși ceea ce am învățat. Antreprenoriatul este consecința firească a acestei pasiuni.”
⇒ Sibel Ibram și-a început proiectul personal în 2026, din dorința de a transmite mai departe experiența acumulată în transformare organizațională, excelență operațională și îmbunătățire continuă.
⇒ Susține cursuri și workshopuri de Design Thinking și dezvoltă programe dedicate dezvoltării personale și profesionale, în care folosește instrumente de coaching și facilitare.
⇒ Businessul funcționează, deocamdată, ca un „one-woman show”: Sibel se ocupă de dezvoltarea conținutului, promovarea programelor, relația cu participanții și susținerea cursurilor.
⇒ În următorii trei ani, își propune să construiască un brand personal recunoscut și să ajungă la cât mai mulți oameni prin programe de învățare și dezvoltare.
Cele mai citite acum