Antreprenorul part-time. De la 9 la 5, angajat. După 5, antreprenor (I)

În ediția anterioară a revistei am prezentat, în cadrul unui cover story, o parte dintre oamenii care, după încheierea programului de lucru, încep a doua zi profesională: cea dedicată propriului business. Pentru că poveștile lor sunt mai numeroase decât au încăput într-o singură ediție, continuăm seria cu noi antreprenori hibrizi. Între 9 și 5 sunt angajați, iar seara și în weekend își dezvoltă propriile afaceri. Salariul le oferă stabilitatea și timpul necesare pentru a testa, dar și experiența utilă construirii unui business. Prețul este plătit însă în ore de odihnă, planuri amânate și muncă dusă uneori până pe plajă. Cine sunt noii protagoniști ai antreprenoriatului part-time și ce i-ar determina să transforme proiectul secundar într-o ocupație full-time?

Timpul liber este primul sacrificat

Alexandra Cristea

Antreprenoare: Președinte fondator, Empathy Network

Angajată: Director de Fundraising, Asociația GO-AHEAD

În cazul Alexandrei Cristea, cele două ro­luri profesionale nu pot fi separate printr-o linie clară. Ca director de fundraising al Asociației GO-AHEAD, identifică firme care vor să investească în proiecte cu impact social și le conectează cu inițiative relevante pentru strategiile lor de responsa­bilitate socială. Ca fondatoare a Empathy Network, dezvoltă proiecte pentru copiii cu dizabilități și încearcă să construiască o organizație care să poată funcționa, în timp, dincolo de implicarea sa directă. Uneori, parteneriatele merg către GO-AHEAD și către programele dedicate elevilor din liceele tehnologice. Alteori, către Empathy Network sau către alte organizații cu care colaborează. „Pentru mine, cele două roluri nu se află în competiție, ci se completează reciproc. Misiunea mea este să identific companii care își doresc să genereze impact social și să le conectez cu proiecte relevante pentru strategia lor de CSR. Din perspectiva mea, nu sunt două cariere separate, ci două roluri care, împreună, creează un întreg.” Empathy Network a fost fondată în mai 2024, iar în primul an complet de activitate a atras fonduri de aproximativ 100.000 de euro, fără niciun angajat. Rezultatele au venit din implicarea directă a fondatoarei, din contribuția voluntarilor și, punctual, din colaborările dezvoltate în cadrul proiectelor. Veniturile personale pe care i le aduce organizația sunt însă foarte mici sau inexistente. Salariul de la Asociația GO-AHEAD rămâne sursa de stabilitate financiară care îi permite să construiască pe termen lung. Momentul în care a înțeles că proiectul secundar trebuia condus cu disciplina unei afa­ceri a venit odată cu obligațiile mai puțin vizibile din spatele unei organizații nonprofit. „Un ONG este, în esență, tot un business. Are contabil, avocat, taxe bancare, proceduri și responsabilități administrative, la fel ca orice companie. Am realizat că trebuie să privesc organizația cu aceeași seriozitate și disciplină cu care ai conduce o afacere.” Cea mai dificilă parte, spune ea, nu este neapărat implementarea proiectelor, ci explicarea faptului că impactul social nu apare fără costuri. Pentru a exista și a putea fi susținut în timp, are nevoie de finanțare, oameni și infrastructură.

Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor social și câte ore ajungi, în realitate, să muncești într-o zi?

Trebuie să recunosc că nu există o graniță clară între rolul de angajat și cel de antreprenor social. Zilele mele încep devreme și se termină târziu, iar de multe ori munca continuă și în weekend. Trec firesc de la un rol la celălalt, în funcție de nevoile proiectelor și ale oamenilor cu care lucrez. Nu am un program fix și nici nu cred că aș putea împărți activitatea în intervale bine delimitate. În realitate, este un flux continuu de muncă și implicare.

Câți bani îți aduce astăzi Empathy Network comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?

Veniturile personale generate de Empathy Network sunt, de cele mai multe ori, foarte mici sau inexistente. Salariul de la Asociația GO-AHEAD este cel care îmi oferă stabilitatea financiară necesară pentru a putea construi organizația pe termen lung.

Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajată și antreprenoare socială și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?

Cel mai mare preț nu se vede în cifre și nici în bilanțuri. Se vede în timpul pe care îl sacrific din relația cu soțul meu, cu familia și cu prietenii. Timpul pentru mine este și mai rar. Cred că aceasta este adevărata provocare a unei duble vieți profesionale: să găsești echilibrul între proiectele în care crezi și oamenii pe care îi iubești. Dacă am învățat ceva din această experiență, este că antreprenoriatul social nu reprezintă o variantă mai ușoară a antreprenoriatului. Din contră, înseamnă să accepți că, de multe ori, timpul liber este primul sacrificat. Este greu, uneori obo­sitor, și nu știu sincer cât timp voi putea susține acest ritm. În același timp, satisfacția de a vedea proiecte care schimbă vieți, comunități care se mobilizează și oameni care aleg să se implice este greu de descris. Deocamdată, aceasta este motivația care mă face să merg mai departe și să cred că efortul merită.

Ai simțit vreodată că jobul împiedică Empathy Network să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea și experiența oferite de acesta îți permit să iei decizii mai bune?

Din contră, jobul mă ajută să cresc impactul proiectelor pe care le dezvolt. Faptul că reprezint mai multe organizații îmi permite să ofer companiilor opțiuni concrete de implicare socială și programe de voluntariat adaptate nevoilor lor. Această perspectivă mai largă îmi oferă acces la parteneriate și oportunități pe care probabil nu le-aș avea dacă aș lucra într-un singur context.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul social part-time să devină full-time? Există un prag concret la care ai renunța la job?

Nu îmi doresc, cel puțin acum, să renunț la niciunul dintre cele două roluri. În schimb, simt că următorul pas firesc este să angajez cel puțin o persoană full-time care să mă ajute să dezvolt proiectele existente. În această perioadă lucrez la campania „Oameni de Bine”, prin care îmi propun să atragem profesioniști dispuși să doneze cel puțin o oră pe lună din expertiza lor organizațiilor care nu își permit să plătească permanent astfel de servicii. Cererea există deja, iar interesul profesioniștilor este real. Din acest motiv, dezvoltarea echipei este mai degrabă o decizie strategică decât una emoțională. Înseamnă transformarea unei inițiative validate de comunitate într-un program sustenabil, cu impact pe termen lung.

„Pentru mine, cele două roluri nu se află în competiție, ci se completează reciproc. Misiunea mea este să identific companii care își doresc să genereze impact social și să le conectez cu proiecte relevante pentru strategia lor de CSR. Din perspectiva mea, nu sunt două cariere separate, ci două roluri care, împreună, creează un întreg.”

⇒ Empathy Network
este o organizație fondată în mai 2024, care dezvoltă proiecte pentru copiii cu dizabilități și conectează companiile interesate de implicare socială cu inițiative și comunități care au nevoie de sprijin.

⇒  În primul an complet de activitate, organizația a atras fonduri de aproximativ 100.000 de euro, fără să aibă niciun angajat.

⇒  Proiectele sunt dezvoltate prin implicarea directă a Alexandrei Cristea, cu sprijinul voluntarilor și, punctual, al unor colaboratori.

⇒  Pentru următorii trei ani, obiectivul este formarea unei echipe de cel puțin doi angajați și construirea unei structuri care să nu mai depindă exclusiv de fondatoare sau de activitatea de fundraising.

Două businessuri, o singură agendă și o misiune care abia începe

Irina Melecciu-Vițelaru

Consultant de comunicare și trainer de educație media

Dublu rol antreprenorial: consultant independent în comunicare și fondatoare Media2edu

Uneori, rolul de angajat este înlocuit de cel de dublu antreprenor, așa cum se întâmplă în cazul Irinei Melecciu-Vițelaru. Primul său rol este cel de strateg de comunicare specializat în B2B, activitate pe care o desfășoară de aproximativ 25 de ani, mai întâi ca angajată, iar ulterior în calitate de consultant independent. Cel de-al doilea este mult mai nou: trainer de educație media și gândire autonomă pentru copii, adolescenți și părinți, prin proiectul Media2edu. Ideea Media2edu a apărut inițial ca o misiune personală, după ce a observat cât de expuși sunt copiii și tinerii unui mediu digital dominat de informații false și de tehnici de manipulare tot mai sofisticate. După aproximativ doi ani în care s-a gândit la acest proiect, în urmă cu șase luni a decis să îl pună în practică și să creeze programe de educație media și gândire autonomă, cu teme legate de peisajul mediatic, informare, social media și inteligență artificială. Pentru acest al doilea rol antreprenorial și-a dorit să găsească un numitor comun între pregătirea sa academică în educație și experiența acumulată în business, mai întâi ca editor de știri, apoi ca strateg de comunicare. „Mi-am dorit să canalizez toate aceste experiențe către un proiect care să aibă sens, scop și claritate pentru generațiile viitoare, a căror educație integrată ar trebui să includă și cultivarea acestor abilități.” Momentul decisiv a venit de la o mână de copii din clasele primare. Fiul său a inițiat proiectul ziarului școlii și a cooptat alți nouă-zece colegi, care au lucrat în timpul liber, săptămână de săptămână, timp de șase luni, pentru a scoate ziarul la timp. Entuziasmul, consecvența și responsabilitatea lor au convins-o să investească timp și energie în Media2edu. „Încrederea primelor instituții cu care am colaborat și implicarea celor mici au fost și rămân catalizatorii acestui demers. Ele mă motivează să continui inclusiv atunci când apare incertitudinea câte unui «și ce o să fie dacă…? ».”

Cum arată agenda unei zile obișnuite atunci când împarți timpul între două roluri antreprenoriale?

Cred că termenul cel mai potrivit ar fi „adaptativ”. Încerc să fac o planificare în fiecare săptămână, pe patru direcții majore: lucrurile de rezolvat, întâlnirile sau evenimentele, pregătirea materialelor și a temelor și atelierele săptămânale propriu-zise. În același timp, încerc să las spațiu pentru eventualele schimbări de program. Cred că muncesc, în medie, aproximativ opt-nouă ore pe zi, dar echilibrul rămâne destul de fragil. Mi-am asumat însă trei lucruri mai puțin confortabile, alegeri conștiente care mă ajută să continui sau, uneori, să accept anumite frustrări: că nu voi reuși să găsesc mereu acest echilibru, că granițele dintre viața profesională și cea personală sunt uneori difuze – scriu acest material de pe marginea terenului de fotbal pe care se antrenea­ză fiul meu – și că am ales să renunț pentru o perioadă la un hobby ca să pot dezvolta și acest proiect.

Cum se împart astăzi veniturile între cele două activități și cât de importantă este stabilitatea financiară oferită de businessul
de consultanță?

Dacă rolul de consultant de comunicare îmi aduce satisfacții profesionale și materiale, cel de trainer de educație media este mai degrabă împlinitor la nivel personal, pentru că știu că pot contribui, oricât de puțin, la păstrarea unor minți deschise, atât în cazul celor mici, cât și al celor mai mari. Sigur că veniturile sunt foarte importante, iar modelul de business pe care l-am ales în calitate de strateg de comunicare îmi permite să lucrez în paralel și la proiectul dedicat tinerilor. Sper să vedem în viitor cât mai multe astfel de demersuri, care cred că devin cruciale pentru societatea noastră, mai ales în contextul în care datele din ultimii ani privind analfabetismul funcțional din România nu sunt deloc încurajatoare.

Care este cel mai dificil lucru atunci când dezvolți simultan două businessuri și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?

Nu îmi mai permit să nu planific foarte bine și nici să renunț la o autodisciplină riguroasă, atât în privința timpului, cât și a finanțelor. Nu este tocmai ușor după mulți ani petrecuți în corporații, cu un program bine definit. Concret, mă ajută să notez totul, să stabilesc săptămânal atât programul întâlnirilor, cât și pe cel al familiei, mai detaliat decât o făceam înainte, și să organizez activitățile cât mai exact, împărțindu-le pe categorii. Este un proces continuu de tipul „plan – fail – adapt – repeat”, până găsești rutina care ți se potrivește, înțelegând că trebuie să lași spațiu și pentru disconfortul provocat de abaterile inevitabile de la această rutină. Probabil că cel mai greu a fost să reînvăț să stabilesc limite sănătoase și să renunț la abordările heirupiste de tipul „I can do it all”. Evident că nu ar fi imposibil, doar că nu mai cred în acel distructiv „și când nu mai poți, mai poți puțin”, cu care generații întregi au fost obișnuite. După ce ai experimentat burnoutul corporatist, știi că eficiența poate arăta și altfel, iar echilibrul nu mai este o monedă de schimb. În plus, ca strateg de comunicare, am adoptat un model de business în care lucrez îndeaproape cu un număr restrâns de clienți. Discutăm deschis, încă de la început, despre volumul de muncă și despre modul în care ne calibrăm așteptările. Este o formulă avantajoasă pentru ambele părți: ei beneficiază de know-how, de o abordare foarte personalizată, de folosirea echilibrată și țintită a instrumentelor AI și de multă documentare, deci și de o înțelegere aprofundată a businessului, iar eu câștig timpul necesar pentru a mă ocupa și de Media2edu, prin atelierele de educație media și gândire autonomă.

Simți că primul business împiedică dezvoltarea Media2edu sau, dimpotrivă, că cele două activități se completează?

Nicidecum. Cred că sunt două domenii conexe. Tot ceea ce am învățat și am aplicat de-a lungul timpului lucrând pentru multinaționale, cu clienți, jurnaliști și agenții, a contribuit la formarea unei perspective de ansamblu asupra noțiunilor de educație media. Această experiență mă ajută să adaptez temele, limbajul și modul de livrare în forme creative, potrivite pentru copii și adolescenți. Dacă am petrecut aproximativ 20 de ani lucrând în strategie de comunicare și media cu adulții, în lucrul cu copiii mă adaptez, mă întorc la formarea mea de bază, cea de pedagog, adaug o componentă ludică sau umor și, la fel ca în cazul clienților, multă ascultare. Încerc să mă gândesc mereu cum mi-ar fi plăcut mie să primesc astfel de informații.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Media2edu să devină principala ta activitate antreprenorială?

Ar trebui să găsesc, în mediul de business sau în cel instituțional, partenerii potriviți, care să vadă beneficiile și potențialul pe termen lung ale acestui proiect și alături de care să putem genera un impact real în educație. Mi-aș dori să contribuim la reducerea analfabetismului funcțional în rândul elevilor, dar și la formarea unei mase critice de tineri mai greu de manipulat. Să atragem cât mai multe școli în aceste programe și să ne folosim experiența, know-how-ul și resursele pentru a crea comunități preocupate de dezvoltarea unor asemenea competențe. Acestea îi pot ajuta pe tineri să înțeleagă, să funcționeze și să se adapteze într-o lume dominată de algoritmi și inteligență artificială.

Cum măsori succesul unui business educațional și unde vrei să ajungă Media2edu în următorii ani?

Cred că, atunci când începi un business educațional, primul gând nu este legat de profitabilitate, ci de găsirea unui echilibru între obiectivele financiare și misiunea principală: aceea de a aduce valoare reală și relevanță în educație și, indirect, în societate. Dacă pornești la drum cu acest gând și reușești să îți dimensionezi realist așteptările pentru o perioadă, în timp vor veni și recompensele materiale. La început însă, balanța ar trebui să se încline mai mult către ceea ce poți aduce nou sau complementar educației formale și către modul în care poți contribui la formarea unui viitor adult, profesionist sau antreprenor responsabil, cu spirit critic și repere morale clare, mai puțin vulnerabil la manipulare. În acest moment, Media2edu se află încă în etapa unei misiuni personale care îmi aduce mult sens, dar și entuziasm pentru următorii ani. Un business educațional are mai degrabă planuri de dezvoltare și de scalare, construite pe baza unei strategii și a unor obiective bine definite. Are anvergură socială, nu neapărat un plan de exit.

„După ce ai experimentat burnoutul corporatist, știi că eficiența poate arăta și altfel, iar echilibrul nu mai este o monedă de schimb.”

⇒ Irina Melecciu-Vițelaru are două roluri antreprenoriale: strateg de comunicare specializat în B2B și trainer de educație media și gândire autonomă pentru copii, adolescenți și părinți.

⇒ Activează de aproximativ 25 de ani în comunicare, mai întâi ca angajată, iar ulterior în calitate de consultant independent. A construit un model de business bazat pe colaborarea apropiată cu un număr restrâns de clienți.

⇒ Media2edu a fost lansat în urmă cu aproximativ șase luni, după aproape doi ani în care a analizat ideea dezvoltării unor programe despre informare, social media, inteligență artificială și mecanismele manipulării.

⇒ Pentru dezvoltarea Media2edu, își propune să atragă parteneri din mediul de business și instituțional, să includă cât mai multe școli în programe și să contribuie la formarea unor generații mai puțin vulnerabile la manipulare.

Autonomie, fără renunțarea prematură la stabilitate

Fondatoare a unui business de consultanță, comunicare, dezvoltare de comunități, training și facilitareAngajată full-time în domeniul comunicării

În cazul acestei antreprenoare  care a ales să își păstreze anonimatul, businessul nu a pornit din dorința de a evada din rolul de angajat, ci dintr-o combinație între oportunitățile profesionale apărute și nevoia de a avea mai mult control asupra propriului parcurs. Pentru a putea accepta anumite colaborări, avea nevoie de o formă juridică proprie. Decizia inițială a fost una pragmatică, dar, odată cu primele proiecte, a început să vadă și potenția­lul de dezvoltare al acestei direcții. „Nu am vrut ca parcursul meu profesio­nal să fie definit de un singur rol sau de un singur cadru de lucru. Piața muncii se schimbă, iar carierele devin tot mai puțin liniare.” Modelul în care se regăsește este cel al unei „portfolio career”, o carieră construită din mai multe roluri, proiecte și forme de activitate, toate susținute de același portofoliu de competențe. În cazul său, cele două direcții nu sunt cariere complet separate, ci componente ale aceluiași parcurs. Jobul îi oferă stabilitate, continuitate și un anumit tip de responsabilitate, în timp ce antreprenoriatul îi aduce autonomie, acces la contexte diferite și posibilitatea de a-și testa competențele într-un alt cadru. Este și o modalitate de a-și diversifica sursele de venit și de a verifica, în condiții reale, cât de sustenabil poate deveni un business construit în jurul experienței sale. „Nu am privit antreprenoriatul ca pe o alternativă la job sau ca pe o cale de ieșire din el, ci ca pe o extensie a parcursului meu profesional și ca pe o modalitate de a construi, în timp, mai multă autonomie.” Momentul în care și-a dat seama că nu mai avea doar câteva proiecte secundare a venit odată cu apariția tuturor elementelor unui business: clienți, proiecte, venituri, costuri și responsabilități administrative și fiscale. A început să privească nu doar banii încasați, ci între­gul mecanism din spatele acestora – de la obligațiile fiscale și costuri până la planificare și sustenabilitate. „Atunci am realizat că nu mai era vorba despre câteva proiecte realizate ocazional, ci despre o activitate economică pe care trebuia să o tratez cu aceeași rigoare cu care tratezi orice business. Din acel punct, întrebarea s-a schimbat din «Poate deveni un business?» în «Cum îl construiesc astfel încât să fie sănătos și sustenabil?».”

Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor și câte ore ajungeți, în realitate, să munciți într-o zi?

Separarea celor două roluri este foarte importantă pentru mine. În timpul programului de lucru sunt dedicată integral rolului meu full-time și responsabilităților aferente, iar activitatea antreprenorială este gestionată exclusiv în afara programului și a obligațiilor față de angajator. După încheierea zilei de lucru începe, practic, a doua etapă a zilei, dedicată proiectelor, clienților, administrării și dezvoltării businessului, dar și propriei dezvoltări profesionale. În perioadele mai aglomerate ajung să lucrez aproximativ 12-14 ore pe zi, inclusiv în unele weekenduri. Este un ritm intens și sunt conștientă că nu poate reprezenta un model permanent. Experiența aceasta m-a învățat, poate mai mult decât orice altceva, să îmi prioritizez foarte atent timpul și energia. Cred că, atunci când ai mai multe roluri profesionale, nu este suficient să înveți să faci mai multe lucruri, ci trebuie să înveți să alegi ce merită făcut. Într-o piață a muncii în care schimbarea este tot mai rapidă, capacitatea de a învăța continuu și de a te adapta devine, în sine, o competență profesională. Una dintre prioritățile mele pentru următoarea etapă este să construiesc un business mai eficient, care să nu depindă exclusiv de numărul de ore pe care le pot lucra eu.

Câți bani îți aduce astăzi businessul comparativ cu salariul și cât de important mai este salariul pentru siguranța ta financiară?

În prezent, veniturile generate de business sunt apropiate de nivelul veniturilor salariale. Pentru un business relativ tânăr, este un rezultat care mă bucură și care îmi confirmă că exis­tă o bază reală pe care pot construi. În același timp, am învățat destul de repede că veniturile unui business nu trebuie confundate cu venitul personal. În spatele cifrei de afaceri există costuri, obligații fiscale, perioade cu încasări diferite și multă responsa­bilitate administrativă. Salariul rămâne important prin stabilitatea și predictibilitatea financiară pe care mi le oferă. Îmi permite să construiesc businessul pe termen lung și să iau decizii fără presiunea de a transforma fiecare oportunitate într-o sursă imediată de venit. Cred că acesta este unul dintre avantajele antreprenoriatului part-time: faptul că ai o bază stabilă îți permite să fii mai curajos și mai selectiv în ceea ce construiești independent. Mai mult decât atât, îmi place foarte mult ceea ce fac în rolul meu full-time și continui să mă dezvolt profesional acolo. Nu privesc salariul doar ca pe o plasă de siguranță, ci ca pe remunerația pentru o activitate profesională în care cred și pe care vreau să o fac bine.

Care este cel mai dificil lucru atunci ești în același timp angajată și antreprenoare și care este prețul pe care îl plătești pentru această dublă viață profesională?

Cea mai dificilă resursă de gestionat este timpul, dar mai ales energia. Când ai mai multe roluri profesionale pe care le tratezi cu aceeași seriozitate, inevi­tabil apar compromisuri în celelalte zone ale vieții. Prețul înseamnă, în primul rând, mai puțin timp pentru odihnă, pentru oamenii dragi și pentru lucrurile pe care le faci pur și simplu pentru tine. Este un compromis pe care mi l-am asumat în această etapă, dar nu cred că ar trebui să devină o normalitate pe termen lung. Experiența m-a făcut să înțeleg că performanța nu poate fi construită la nesfârșit doar prin adăugarea unor noi ore de muncă. Următorul nivel este să construiesc mai inteligent: să aleg mai bine proiectele, să îmi eficientizez procesele și să creez, treptat, un business care poate crește fără ca fiecare pas înainte să însemne automat mai multe ore de lucru. Cred că aceasta este și una dintre lecțiile importante ale unei cariere de tip portofoliu. Scopul nu ar trebui să fie să adaugi permanent activități, ci să construiești un parcurs profesional care, în timp, îți oferă mai multe opțiuni și mai mult control asupra modului în care lucrezi.

Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îți permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Au existat, în acești aproape doi ani, momente în care am făcut un pas în spate și am analizat direcția în care vreau să îmi construiesc parcursul profesional. Până acum, însă, simt că cele două roluri se completează mai degrabă decât se încurcă. Fiecare îmi oferă un tip diferit de experiență, responsabilitate și perspectivă profesională. Acest lucru este cu atât mai relevant într-un domeniu precum comunicarea, în care instrumentele, canalele, comportamentele publi­cului și așteptările organizațiilor se schimbă foarte repede. Astăzi nu mai este suficient să fii foarte bun la ceea ce făceai în urmă cu câțiva ani. Trebuie să poți învăța, testa și adapta constant. Stabilitatea oferită de job îmi permite să iau decizii antreprenoriale calculate, fără presiunea de a accepta orice oportunitate doar pentru a genera venit. Pot să fiu mai atentă la proiectele pe care le aleg, să investesc în dezvoltare și să construiesc pe termen lung.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret – de venituri, profit sau dimensiune a businessului – la care ai renunța la job?

În momentul de față nu plănuiesc să fac această trecere, cel puțin nu în următorul an. Nu cred că există un singur prag financiar care să determine o astfel de decizie. Pentru mine ar conta mai mult predictibilitatea veniturilor, existența unor proiecte recurente și sustenabile, un portofoliu solid de clienți și capacitatea businessului de a crește fără să depindă exclusiv de timpul meu. Cred că vom vedea tot mai multe cariere de tip portofoliu, în care oamenii nu vor depinde neapărat de un singur rol sau de o singură sursă de venit. Nu cred însă că acest lucru înseamnă dispariția jobului clasic. Dimpotrivă, într-un mediu profesional și economic mai dinamic, stabilitatea și predictibilitatea rămân foarte valoroase. Pentru mine, antreprenoriatul part-time este o modalitate de a construi gradual autonomie, fără să renunț prematur la stabilitate. Aș lua în calcul trecerea la antreprenoriat full-time atunci când businessul ar fi suficient de matur, predictibil și sănătos financiar încât să îmi ofere nu doar un venit comparabil cu cel salarial, ci și un model de lucru sustenabil pe termen lung. Nu mi-aș dori ca trecerea la full-time să însemne pur și simplu că muncesc și mai multe ore, ci că am construit suficient de bine încât să am mai multă autonomie asupra timpului și direcției mele profesionale.

„Nu privesc antreprenoriatul ca pe o alternativă la job, ci ca pe o modalitate de a construi, în timp, mai multă autonomie.”

⇒ Businessul oferă servicii de consultanță și dezvoltă proiecte în zona comunicării, a construirii de comunități, a trainingului și facilitării.

⇒ A fost lansat în primul trimestru din 2025, iar după primul an de activitate a depășit o cifră de afaceri de 12.000 de euro.

⇒ În prezent, funcționează ca un business de tip soloprenor, fără angajați permanenți. Fondatoarea colaborează punctual cu alți profesioniști, în funcție de cerințele proiectelor.

⇒ Pentru următorii doi-trei ani, obiectivul este trecerea de la un business dependent în principal de timpul și expertiza fondatoarei la unul care poate genera valoare prin intermediul unei echipe și care poate deveni, în același timp, un spațiu de formare pentru profesioniștii aflați la început de drum.

Un job, două businessuri și trei roluri care încap în aceeași zi

Mădălina Ciobanu

Cofondatoare, Panda Squad și Mimosas Bistro

Angajată: Bucharest Running Club

Pentru Mădălina Ciobanu, drumul către antreprenoriat a pornit chiar din interiorul jobului său de Project Manager în cadrul Bucharest Running Club, organizatorul Semimaratonului și Maratonului București. Lucrând îndeaproape cu numeroase branduri, a observat lipsa expertizei în marketing sportiv, dar și nevoia de concepte creative, strategie și implementare pentru activările desfășurate în cadrul evenimentelor de profil. Astfel, împreună cu partenerul său, Bogdan, a decis să creeze agenția Panda Squad. Nu s-a gândit însă să renunțe la rolul din cadrul Bucharest Running Club. Chiar dacă agenția s-a dezvoltat ra­pid, sigur și sănătos, evenimentele de alergare au rămas foarte apropiate de sufletul său. A crescut alături de ele, iar experiența acumulată i-a oferit o direcție profesională care depășește, spune ea, limitele unui simplu job. Cel de-al doilea business, Mimosas Bistro, a avut un punct de pornire diferit: o nevoie personală. Din cauza intoleranței la gluten, Mădălinei Ciobanu îi era dificil să găsească produse și preparate care să răspundă restricțiilor sale alimentare, dar care să fie, în același timp, gustoase și realizate din ingrediente de calitate. Alături de partenerii săi, a transformat această nevoie într-o oportunitate și a creat un restaurant construit în jurul atenției acordate ingredientelor, al rețetelor echilibrate și al ideii că mâncarea sănătoasă sau adaptată unor restricții alimentare poate fi gustoasă și accesibilă. „Antreprenoriatul este prezentat adesea ca o decizie radicală, periculoasă și instabilă. Și, cu siguranță, poate fi. Eu am încercat însă să îmbin ceea ce știu să fac cel mai bine cu nevoile pe care le-am identificat. Am mers întotdeauna către o zonă de nișă. Nu am pretins că știu să fac orice, dar ceea ce fac, fac foarte bine.” Momentul în care a realizat că Panda Squad devenise un business în sine a venit odată cu clienții care reveneau, recomandările și o cerere care nu mai trebuia generată de fiecare dată de echipă. Pe măsură ce agenția a crescut, au apărut investițiile, costurile care trebuiau gestionate și o responsabilitate tot mai mare față de clienți și față de proiectele aflate în derulare. „Am crescut încet și sigur, într-un mod care ne-a permis să construim sănătos. Faptul că astăzi avem clienți alături de care am dezvoltat relații și parteneriate pe termen lung este, pentru mine, unul dintre cele mai clare semne că ceea ce a început ca o simplă idee s-a transformat într-un business adevărat.”

Cum arată agenda unei zile obișnuite pentru tine, de la prima oră până seara?

Fiecare zi este diferită și cred că tocmai acest lucru îmi place cel mai mult la viața mea profesională. Uneori îmi beau cafeaua alături de clienții bistroului, alteori am întâlniri la prima oră pentru evenimentele sportive sau profit de o dimineață începută foarte devreme pentru a rezolva urgențele din agenție. Nu fac o diferență între job și businessuri și cred că acesta este cel mai valoros lucru pe care l-am primit de la Valeria, președinta asociației noastre. M-a făcut să mă simt ca parte din familia ei și mi-a oferit toată încrederea și libertatea. Drept urmare, rolul meu în cadrul asociației este cel puțin la fel de important ca businessurile pe care le dețin. Am creat echipe în care avem încredere. Fiecare dintre noi știe ce are de făcut, iar noi ne bazăm pe experiența și implicarea oamenilor pe care i-am crescut. Astfel, pot jongla între cele trei roluri pe care le am. Sigur că, de cele mai multe ori, programul meu depășește cele opt ore clasice de muncă, mai ales pentru că Mimosas este deschis de curând și are nevoie de foarte multă atenție și implicare. Am însă încredere că, în timp, lucrurile se vor așeza exact așa cum trebuie.

Care este cel mai dificil lucru atunci când ești în același timp angajată și antreprenoare și care este prețul pe care îl plătești pentru această viață profesională cu trei roluri?

Cel mai dificil este să știi că, indiferent cât de mult îți place ceea ce faci, timpul și energia ta sunt limitate. Ca angajat, ai responsabilitățile tale. Ca antreprenor, businessul nu ține cont că ai avut o zi grea la job. Dacă apare o problemă, un client, o oportunitate sau o decizie importantă, te apuci de treabă. Cred că lipsa timpului este prețul pe care îl plătesc în această perioadă. Este însă un compromis pe care mi l-am asumat și vreau să cred că este unul pe termen scurt. Lucrez activ și la acest aspect.

Ai simțit vreodată că jobul împiedică businessurile să crească sau, dimpotrivă, că experiența acumulată te-a ajutat să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Nu am simțit niciodată că jobul reprezintă o piedică în dezvoltarea businessurilor mele. Dimpotrivă, cred că cele trei activități se completează foarte bine. Am fost doar angajată până în momentul în care am considerat că am acumulat experiența necesară pentru a merge mai departe în carieră. Am analizat foarte atent nevoile pieței, am intrat direct în zone insuficient exploatate, atât cu agenția, cât și cu bistroul, și cred că am reușit să le îmbin foarte bine. Ne-am diferențiat prin experiența acumulată și prin calitatea serviciilor oferite în organizarea celor mai mari evenimente de alergare stradală din România. Companiile au început să vină către noi și să ne solicite serviciile, iar astfel s-a născut agenția. Ulterior, am observat nevoia tot mai vizibilă pentru un stil de viață sănătos. Pentru că eram deja implicați în zona sportului, am ales să intrăm și în HoReCa. La momentul respectiv, nu exista un local integral fără gluten, adresat atât persoanelor cu intoleranță, cât și celor care își doresc pur și simplu să mănânce mai sănătos. Astfel s-a născut Mimosas Bistro.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul să devină activitatea ta full-time? Există un prag la care ai renunța la job?

Nu mi-am pus problema să renunț la job și nu pentru că businessurile nu mi-ar oferi un venit stabil sau satisfăcător, ci pentru că iubesc ceea ce fac. Sunt de 18 ani alături de Valeria și de echipa pe care a creat-o. Nu mai este de foarte mult timp doar un loc de muncă. Este familie, iar evenimentele de alergare sunt copiii noștri, pe care îi vedem cum cresc și cât de frumos se maturizează.

„Nu mi-am pus problema să renunț la job. Nu mai este de mult doar un loc de muncă. Este familie, iar evenimentele de alergare sunt copiii noștri, pe care îi vedem cum cresc și se maturizează.”

⇒ Mădălina Ciobanu este coproprietara a două businessuri cu profiluri diferite, construite pornind de la nevoi identificate în piață.

⇒ Panda Squad este o agenție de publicitate specializată în organizarea de evenimente, marketing sportiv și producție publicitară. A fost lansată în 2008 și are o echipă formată din șapte oameni.

⇒ Mimosas Bistro este un local specializat în mic dejun și brunch fără gluten. Businessul are opt angajați și a pornit de la experiența personală a Mădălinei Ciobanu, care are intoleranță la gluten.

⇒ În următorii trei ani, obiectivul său este consolidarea celor două businessuri, atât financiar, cât și prin dezvoltarea echipelor, a proceselor și a portofoliului de clienți.