Home IT Antreprenorul care aduce nota de plată î...
IT

Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri și restaurante din România

Iulian Popescu are 32 de ani și o firmă pe care a înființat-o în urmă cu zece ani, pe vremea când era și student, și angajat. Anul trecut cifra de afaceri a crescut de aproape trei ori față de 2012,…

Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri și restaurante din România
Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri și restaurante din România · Foto: Business Magazin

Iulian Popescu are 32 de ani și o firmă pe care a înființat-o în urmă cu zece ani, pe vremea când era și student, și angajat. Anul trecut cifra de afaceri a crescut de aproape trei ori față de 2012, iar anul acesta ar putea ajunge la pragul de 5 milioane de lei. Creșterile se bazează pe activitățile de nișă pe care mizează tânărul antreprenor.

Freya este un un soft, o soluție destinată în principal spațiilor din domeniul horeca, fie ele restaurante, baruri, pizzerii sau cluburi. Lansată în urmă cu aproape opt ani, soluția a fost cumpărată până acum de mai mult de 2.000 de clienți și reprezintă circa 40% din cifra de afaceri a Soft Tehnica, fimă pe care antreprenorul a înființat-o în 2004. 20% din cifra de afaceri revine soluțiilor pentru administrația publică, iar restul (20%) reprezintă soluții pentru afaceri, din diverse domenii. În ansamblu marja de profitabilitate a afacerii este de 20%, iar antreprenorul spune că, „exceptând câteva cheltuieli pe care le-am făcut în interes personal, absolut toți banii au fost reinvestiți“.

Anul trecut firma a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei, iar antreprenorul spune că n-a crescut spectaculos, dacă se raportează la durata de viață a firmei. „În general am mers pe o creștere extrem de naturală, nu am apăsat pedala vânzărilor fără a fi foarte siguri că tehnic suntem foarte bine puși la punct și că suportul tehnic are în spate departamentul de dezvoltare care să poată face față cerințelor noi.“ Cea mai spectaculoasă creștere a cifrei de afaceri este cea din 2014, când firma a ajuns la 3,5 milioane de lei, de aproape trei ori mai mult decât în 2012 (1,2 milioane de lei). Unul dintre motoarele de creștere au fost finanțările pe fonduri europene primite deopotrivă de clienți dar și de Soft Tehnica. „Noi am primit în 2014 banii pe un proiect scris în 2010. În plus, clienții au insistat pentru închiderea anumitor proiecte și puterea noastră de asimilare a fost mai mare“, arată antreprenorul.

Iulian Popescu spune că firma este împlinirea unui vis mai vechi, din vremea liceului. La acea vreme nici măcar nu era pasionat de calculatoare. A intrat din întâmplare în contact cu informatica, lucrând în vremea liceului pe un calculator 286, vechi și pentru acea vreme, „dar mi-a plăcut partea de inginerie software, să iei un produs și să-l dezvolți până la capăt. Am cochetat cu domeniul și am făcut programe de la cap la coadă, produse pe care le-am publicat și în reviste“, își amintește Iulian Popescu. A fost mai mult atras de ingineria tehnică decât de algoritm, adică de programele care rezolvă o problemă matematică: „Mă interesa mai mult să rezolv o problemă reală, cum să prezint, să fie ușor de utilizat pentru client, să aibă grafică, logo, manual de utilizare“. Acum nu mai are vreme pentru astfel de lucruri, dar spune că i-ar plăcea; în plus, i se pare esențial să le explice angajaților și colaboratorilor toate detaliile legate de produse: „de ce este așa, cum trebuie să fie, îmi place ca oamenii de lângă mine să înțeleagă, ca să aibă mai multă independență, chiar dacă pierd mai mult timp învățându-i“.

Aventura antreprenorială a început încă din vremea studenției, după o perioadă în care a fost angajat, la recomandarea unui prieten, la Siveco; a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Politehnicii, în 2007, la trei ani după ce fondase Soft Tehnica. Despre înființarea firmei spune că a fost cel mai greu moment din cariera sa, pentru că „lucram, și nu puțin, la Siveco – până la 8-9 seara, apoi acasă lucram până la 12-1 noaptea, apoi mă apucam de învățat până la 3 pentru că aveam examen a doua zi; mă culcam, mă trezeam la 6 să mai citesc o oră, mă duceam la facultate, dădeam examenul, plecam imediat ca să recuperez întârzierea la Siveco și așa zi după zi.“

A renunțat la postura de angajat când a considerat că se poate descurca cu firma sa. „Aveam ceva economii și am considerat că trebuie să-mi asum acest risc. Am înțeles că dacă n-o fac atunci, mai târziu s-ar fi instalat în mine confortul specific angajaților în corporații. Și era evident că nu puteam ca în continuare să dorm numai trei ore pe noapte.“ Acum, spune râzând, doarme un pic mai mult, 4-5 ore, dar programul e în continuare aglomerat. „Mulți IT-iști care lucrează în corporații îmi spuneau, când mă vedeau foarte stresat, chinuit că nu am timp să beau o bere cu ei: «Da’ ce te chinui așa?» Dar o fac din suflet, pentru că asta îmi place. Ce nu mi-a lipsit, în toți acești zece ani, a fost determinarea.“

Povestește că a pornit la drum având trei asociați: fratele său, de formație finanțist, și doi colegi de facultate; cei doi colegi au ieșit însă la scurt timp din firmă, pentru că, povestește Iulian Popescu, „puneau mai mult suflet în proiectele pentru facultate decât în cele ale firmei“. În momentul în care cei doi asociați au ieșit din firmă, Iulian Popescu a preluat și participația lor, având acum 80% din acțiuni, iar fratele său diferența. Spune însă că a tras învățăminte din această experiență, pentru că a ales asociații după nevoia de dezvoltare a afacerii; profesional erau bine pregătiți, dar „s-au dovedit un eșec din punct de vedere al businessului. Nu aveau acel ceva de a-și asuma singuri destinul“.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună