Home Actualitate Antreprenori locali. Producătorul Lăptăr...
Actualitate

Antreprenori locali. Producătorul Lăptăria cu Caimac se uită cum să-și mărească exporturile, inclusiv spre China

Adrian Cocan, cofondator al bran­du­lui Lăptăria cu Caimac, unul dintre cele mai dinamice branduri românești de lactate, spu­ne că anul tre­cut compania a realizat sub 1% din cifra de afaceri la export, în special pe piața din Uniunea Europeană, însă se uită la creșterea livrărilor peste hotare mai ales în contextul în care piața chinezească s-a deschis producăto­rilor români de lactate.

Antreprenori locali. Producătorul Lăptăria cu Caimac se uită cum să-și mărească exporturile, inclusiv spre China
Antreprenori locali. Producătorul Lăptăria cu Caimac se uită cum să-și mărească exporturile, inclusiv spre China · Foto: Business Magazin

♦ Producătorul are o brânză maturată pe care o vinde sezonier în România, care s-ar preta la export într-o destinație îndepărtată.

Adrian Cocan, cofondator al bran­du­lui Lăptăria cu Caimac, unul dintre cele mai dinamice branduri românești de lactate, spu­ne că anul tre­cut compania a realizat sub 1% din cifra de afaceri la export, în special pe piața din Uniunea Europeană, însă se uită la creșterea livrărilor peste hotare mai ales în contextul în care piața chinezească s-a deschis producăto­rilor români de lactate.

„China este o piață foarte interesantă prin dimensiune. Dimensiunea mare înseam­nă și că segmentul premium este suficient de mare pentru a atrage multe mărci europene.

Pentru noi este un exercițiu de explorare, încercăm să aflăm dacă este posibil un lanț logistic pentru brânzeturi fine maturate“, a explicat A­dri­an Cocan, care adaugă că spre China sunt două varian­te de transport, ae­rian și maritim. „Pentru a expedia brânzeturi maturate într-un container cu frig, maritim, brânze­tu­rile trebuie să aibă minimum un an de matu­rare pentru că o dată ajunsă la destinație brân­za să aibă suficient termen de valabili­ta­te pentru magazine. Avem un astfel de produs, o branză maturată foarte apre­ciată însă vândută în România doar sezo­nier“, a punctat antreprenorul.

Adrian Cocan spune că analizează dacă este posibil să exporte pe cale aeriană, mai ales că România nu are tradiție în logistica aeriană. „Am avut dificultăți în a trimite un palet cu marfă cu avionul în Orientul Mijlo­ciu. Explorăm posibilitățile și costurile. Pro­ba­bil că pe viitor va fi posibil și profitabil, Grecia exportă cu succes produse lactate în Asia“.

Agroserv Măriuța, compania care pro­du­ce brandul Lăptăria cu Caimac, a raportat o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de lei în 2023, mai mare cu 10% față de anul 2022. „Anul trecut am realizat sub 1% din cifra de afaceri din export, piețele UE fiind destinația predilectă. Vizăm vestul Europei și Orientul Mijlociu (pentru extinderea li­vrărilor – n. red.) dar nu excludem alte piețe), a menționat el.

Prezența Lăptaria cu Caimac pe piețele externe este similară cu cea a altor branduri românești din sector.

Cu excepția multinaționale și a câtorva afaceri românești care mizează pe comunitățile de români din alte țări europene, majoritatea producătorilor locali nu sunt prezențI la export. De altfel, o analiză recentă a ZF arată că mai puțin de 200 de fabrici de lactate au autorizație pentru schimb intracomunitar, conform ultimelor date ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), adică sub jumătate din numărul total de firme înregistrate la Registrul Comerțului în domeniul fabricarea produselor lactate și brânzeturilor. Iar acest lucru se vede în nivelul exporturilor care a fost anul trecut de doar 217 mil. euro, conform datelor de la INS.

Lăptăria cu Caimac are în portofoliu lapte, iaurt, unt, smântână, cașcaval, brânzeturi maturate etc. Lăptaria cu Caimac activează pe segmentul premium.

La final de 2023, brandul Lăptăria cu Caimac era prezent în peste 1.250 de magazine ale marilor rețele și 250 de magazine din categoria magazinelor independente, conform ultimul raport anual al companiei de pe Bursa de Valori Bucureșt. Pentru 2024, Agroserv Măriuța, care are un sistem integrat de producție format dintr-o fermă vegetală, fermă de creștere a vacilor și o fabrică de procesare a lactatelor, estimează o cifră de afaceri de 89,5 milioane de lei, arată același raport.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună