Home Actualitate Antonescu spune că este favorabil exploa...
Actualitate

Antonescu spune că este favorabil exploatării gazelor de șist, dar este nevoie de susținere publică

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că este în favoarea exploatării gazelor de șist, dar pentru a se concretiza proiectele în această privință ar fi fost necesară o mai bună comunicare a Guvernului, dar și sprijin din partea opiniei publice.

Liderul PNL a fost întrebat, la Digi 24, care este opțiunea sa în cazul exploatării gazelor de șist.

“Am o opțiune de mult (…) Am o opțiune deschisă în sensul în care, în general vorbind, dacă România vrea să fie puternică, atât cât poate ea fi – România puternică nu a fost doar un slogan al USL, ci un concept din marele proiect USL – atunci ea trebuie să-și caute, să-și identifice, să-și valorifice resursele, de la resursele umane pe care le are în special în populația tânără, până la resursa naturală. Cum, când, ce fel, astea sunt chestiuni asupra cărora, bineînțeles, trebuie să discutăm cu foarte mare seriozitate. Dar «dacă» pentru mine nu a fost niciodată o întrebare”, a răspuns Antonescu.

La solicitarea moderatorului, liderul PNL a confirmat că este favorabil exploatării gazelor de șist.

Totuși, el a precizat că trebuie îndeplinite condițiile “standard ale zonei civilizate”, atât în ceea ce privește condițiile economice, cât și cele de mediu.

“De asemenea, în condițiile în care acest lucru este acceptat și susținut de o parte semnificativă, copleșitoare dacă se poate, din opinia publică. Cu alte cuvinte, acest «Da» al meu, sau al lui Victor Ponta, sau al președintelui, este doar primul pas, nu și suficient. Trebuie multe alte lucruri discutate, multe alte lucruri negociate, nu oricum”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a menționat că este nevoie de un efort de comunicare și de “solidarizare” din partea unui număr cât mai mare de cetățeni români.

Antonescu a mai susținut că inclusiv în cazul protestelor de la Pungești (Vaslui) ar fi trebuit să existe un efort de comunicare mult mai mare din partea Guvernului.

În plus, liderul PNL a afirmat că poziția fermă exprimată de premierul Victor Ponta în cazul gazelor de șist în Statele Unite ale Americii ar fi trebuit avută pentru prima dată în România.

Totodată, Antonescu a admis faptul că moțiunea de cenzură care a demis Cabinetul Ungureanu viza aspecte în privința exploatării gazelor de șist.

“Ceea ce am spus atunci, pot spune și acum, e foarte rezonabil ceea ce scrie acolo (în moțiunea de cenzură, n.r.) și singura problemă este că având loc să procedeze exact în parametrii impuși sau ceruți prin acea moțiune de cenzură, reproșați Guvernului Ungureanu pe bună dreptate, Guvernul nu a procedat astăzi suficient de clar, suficient de mult, în acei parametri. Pentru că acolo se vorbea nu de refuzul de a discuta vreodată despre exploatarea gazelor de șist în România, nu era în niciun fel expresia vreunui anticapitalism, antiamericanism, ci erau vehiculate câteva criterii (…) ar trebui orice Guvern să le satisfactă în raport cu această chestiune: comunicare, decizii transparente și decizii în anumiți termeni fixate cu partenerul străin” a mai precizat Antonescu.

Oficialii americani au transmis autorităților române mesajul că doresc ca interesele legitime ale firmelor să fie protejate și au cerut asigurări că activitatea acestora va fi sprijinită dacă este desfășurată legal și pe baza tuturor avizelor, potrivit premierului Victor Ponta, aflat în SUA.

“Pe ei îi interesează o protecție din partea Guvernului și, după aceea, din partea justiției a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică, dacă Guvernul decide și dacă după aceea, cu atât mai mult, un judecător spune «ăsta e terenul vostru, pe care l-ați obținut legal, aveți toate avizele», nu înțeleg că nu pot să-și desfășoare activitatea sau că cineva vine și le dă foc la mașini, aia nu înțeleg. Aici mesajul a fost, pe bună dreptate, foarte clar: «Vin companii, vrem să investim mai mult, dar asigurați-ne că nu pățim ca în cine știe ce țări din lume și trebuie să fugim repede cu elicopterul de acolo», lucru care nu se va întâmpla”, a spus Ponta la România TV, după discuția cu vicepreședintele SUA, Joe Biden.

El a susținut declarația după ce, miercuri, aproximativ 500 de persoane din Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui, au protestat în perimetrul unde compania americană Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună