Home Actualitate Antonescu, despre deficit: Distingem înt...
Actualitate

Antonescu, despre deficit: Distingem între ce ne dorim și ce e realizabil, am obținut deja 0,4 %

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, în privința propunerii fostului premier Călin Popescu Tăriceanu pentru majorarea deficitului cu 1% din PIB, că trebuie să se facă distincția între ceea ce-și dorește Guvernul și ceea ce e realizabil, menționând că s-ar fi obținut deja o majorare de 0,4%

Antonescu, despre deficit: Distingem între ce ne dorim și ce e realizabil, am obținut deja 0,4 %
Antonescu, despre deficit: Distingem între ce ne dorim și ce e realizabil, am obținut deja 0,4 % · Foto: Business Magazin

Antonescu a fost întrebat cum vedere propunerea făcută de Tăriceanu pentru majorarea marjei deficitului bugetar pentru 2013 cu 1% din PIB.

“Da, ar fi fost bine, numai că noi trebuie să distingem între ceea ce ne dorim și ceea ce este realizabil. După semnarea tratatului de guvernanță fiscală, după măsurile luate la nivelul UE, pur și simplu FMI, în ciuda insistențelor pe care Guvernul le-a făcut, nu poate accepta o asemenea majorare de deficit. Oricum, în negociere s-a obținut o majorare cred de 0,4 a deficitului”, a susținut Antonescu.

El a menționat că în cazul experienței lui Tăriceanu în funcția de premier acesta înțelege termenii în care se poate discuta despre deficit.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că și-a dorit ca bugetul de stat pentru acest an să presupună măsuri de reformă “abrupte”, care nu vor mai putea fi realizate în altă perioadă, avansând ideea negocierii unui deficit mai mare cu 1% cu oficialii europeni.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună