Antonescu: Băsescu declanșează de la Joseni o cruciadă împotriva Budapestei, o atitudine provincială
Liderul PNL Crin Antonescu declară că Traian Băsescu nu are cum să declare de la Joseni că asumă vreun leadership, că președintele ar fi cauționat transformarea României în poligon electoral pentru politicieni maghiari și că încercarea de declanșare a unei cruciade împotriva Budapestei e provincială.
Președintele PNL a făcut aceste aprecieri într-o conferință de presă susținută, marți, la sediul PNL, având ca temă recentele declarații ale unor politicieni maghiari și reacțiile din România față de acestea.
“Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership”, a susținut Antonescu.
“A ridicat vreodată Traian Băsescu în Consiliul European vreo problemă în legătură cu faptul că politicieni maghiari colegi PPE vrobesc lucruri nepotrivite? Nu. (…) O ridică la Joseni, n-o ridică pentru cei din Ungaria, ci pentru câți electori mai găsește pe vară și pe toamnă în România”, a mai spus el.
Antonescu a susținut că din interes pentru câteva puncte electorale Traian Băsescu ar fi permis, “cauționat”, “transformarea României în poligon electoral” pentru Viktor Orban și alți politicieni din Ungaria.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro