Anticupidon din când în când. La o cafea cu regizorul Cristian Bajora

Dramaturgie românească din zilele noastre, oglindă a cotidianului în care trăim. Povești de dragoste cu gust amar, expuse cu umor și fără perdea în manifestarea lor. Personaje din anturajul meu și al tău, autentice sau de-o falsitate copleșitoare.  Și o echipă de oameni cu suflet, artiști pasionați de meseria lor, care cred în visele lor. Asta găsești la În Culise, unul dintre cele 15 teatre independente ale Bucureștiului, CONDUS de regizorul Cristian Bajora.

Ești în parc. Ai ieșit să plimbi cățelul. Ați obosit amândoi și v-ați așezat pe o bancă să vă trageți sufletul. Te uiți în dreapta. Un cuplu adolescentin e preocupat cu notificările și scrollingul de pe Insta sau Facebook. Își mai aruncă un zâmbet tâmp, dar care nu are legătură cu vreo emoție dintre ei, ci cu lumea virtuală din ecran. Fiecare e complice cu propriul smartphone și cu zecile, sutele de mesaje ce le manipulează creierașii necopți. Intorci confuz capul în stânga și vezi alt cuplu care parcă se cunoaște, dar parcă se feresc să o arate. Îți imaginezi că e genul ăla de cuplu de amanți, amândoi căsătoriți, dar cu altcineva, care își înșală partenerii, amanții și pe ei înșiși. Își vorbesc din colțul gurii, ca să nu se înțeleagă ce-și spun. Sunt camuflați de câte o carte, revistă sau un laptop, ca să disimuleze o tensiune erotică de dinaintea unei dezlănțuiri animalice ce urmează să aibă loc în garsoniera aia, pe care au inchiriat-o împreună de pe Airbnb… Și mai vezi alte 4 cupluri, care mai de care rupte din realitatea cotidiană în care trăim.

Așa sunt piesele scrise de Ștefan Caraman. Așa este și ANTI LOVE STORY. Și nu e primul text dramaturgic al său pe care îl văd pus în scenă. Am văzut vreo patru și sunt convinsă că o să mai văd încă vreo patru, căci dramaturgul trăiește și scrie cu vână, în continuare.

Iar regizorul care și-a lipit sufletul de piesele sale, tânărul Cristian Bajora, vibrează la același nivel. Situații complicate, dar de un realism năucitor, limbaj mai deochiat, scene mai degrabă explicite, fără perdea, personaje rupte din anturajul meu, al tău, al prietenilor prietenilor noștri.

Frapată de întreaga poveste, văzută la Teatrul „În Culise”, pe str. Alecu Russo nr. 12, București, unul din cele aproximativ 15 teatre independente ale capitalei, am ținut musai să stau de vorbă cu regizorul, care este și managerul teatrului. Cristian este foarte încântat de relația cu dramaturgul, cu care în timp de vreo 12 ani a dezvoltat o adevărată prietenie.

„Într-o zi, undeva prin 2009 am găsit un email în inbox de la un anume Ștefan Caraman, care îmi propunea măcar spre lectură , câteva dintre textele pe care le scrisese până atunci. Și mi-a plăcut „Aeroport“ – piesa pe care am încercat atunci să o pun în scenă cu dragul de Șerban Ionescu (actor – n.red.). Șerban s-a dus si proiectul nu s-a mai întâmplat. Dar am rămas cu textele lui Caraman și, mai târziu, prin 2012 am început lucrul la serialul teatral „Scrisori către Rita“.

Ștefan scrie cum îmi place mie. Are umor și are și mesaj. Alături de Matei Vișniec este un autor „fetish” pentru mine. Consider că acești doi dramaturgi români m-au ajutat și mi-au influențat primii pași în carieră. Cu Ștefan a urmat bineînțeles și o prietenie. Pentru că lui Ștefan îi place să fie aproape. Și asta iubesc la el. Îi place să știe, să fie prezent și se bucură la fiecare succes. Așa s-a întâmplat ca „Scrisori către Rita” să se joace vreo patru ani, să avem „M&M” montat, „ANTI LOVE STORY sau Se tot pot scrie povești de dragoste – titlul original al textului“ (titlul original al textului), „Aeroport” și acum am pregătit „Înger căzut la Pat și alte Ritualuri de Reîntoarcere”, care a avut premiera pe 25 septembrie. Și mai există și filmul „Superstar”, tot pe un text scris de Ștefan Caraman, care tocmai ce a fost în festivalul Simfest de la Mureș și pentru care urmează premiera de gală pe 2 octombrie, la Casimcea, localitatea unde a fost filmat.

Ștefan când scrie ceva îmi trimite și zice „ia vezi Bajora!”. Așa a făcut și cu ANTI LOVE STORY. Și i-am zis „vezi că pe asta o pun”. Și a zis „bine!” De ce? Știi poza aia cu bătrânii care se țin de mână și care a făcut milioane de like-uri și distribuiri etc.? Știi de ce? Pentru că așa ceva nu există. Sau e atât de rar, că atunci când vezi, nu crezi sau te miri că așa ceva poate să existe.

ANTI LOVE STORY e o culegere de povești de dragoste triste. Așa cum sunt de fapt poveștile de dragoste. Lasă un gust amar. După care trece și gustul. Ca și cum nu a fost niciodată nimic. Dar, bineînțeles, la spectacol se râde. Pentru că asta e măiestria lui Caraman. Și probabil și a subsemnatului.

Iar Ritualuri de Reîntoarcere – titlul original al piesei – mi-a scris-o mie. Pentru că a înțeles ce fel de teatru îmi place. Și mi-a scris o piesă în mod special. Cred că ăsta e un lucru tare frumos într-o relație dramaturg – regizor. Și cred că rar se întâmplă. Piesa are niște interludii în care Ștefan mi se adresează. Îmi explică. Și asta e foarte frumos.

Mi-a plăcut tare mult sintagma asta Înger căzut… pat la pat. Și am ales să intitulez spectacolul astfel. Sigur că piesa vorbește despre multe alte lucruri, despre multe alte reîntoarceri, care au loc prea târziu. Fie ca e vorba de iubit sau iubită, de tată, de fiică sau chiar de întoarcerea la o veche pasiune. Ne întoarcem… dar nu mai e la fel. Nu mai are același gust.

E un spectacol care merită văzut. Cred că e unul dintre cele mai bune texte ale lui Ștefan. Și sper, unul dintre cele mai bune spectacole de la noi de la teatru.”

Am mers pe 25/09 la premieră. Nu doar pentru autor sau pentru stilul regizoral, care îmi plac pentru sinceritatea lor zmucită și pentru arta lor pe alocuri obscenă, dar totuși romantic-melancolică. Ci pentru că de fiecare dată când am fost la Teatrul În Culise, m-am simțit ca între prieteni. E un spațiu destul de micuț, care permite un anumit tip de intimitate actor-spectator, care are un mic colț cu obiecte vintage, cu bijuterii manufacturate de alți prieteni de-ai teatrului, cu un mic bar, de unde îți poți lua un suc sau o cafea, care uneori sunt incluse în prețul biletului.

Biletele costă între 50 și 70 de lei, în funcție de spectacol, peste care se adaugă taxele și comisioanele procesatorului de bilete. În distribuția „ANTI LOVE STORY” îi puteți vedea pe: Ionuț Iftimiciuc, Mădălina Borș, Andrei Bibire/Andrei Șchiopu, Teodora Calagiu, Radu Catană, Adrian Ionescu, Dorin Enache, Gabriela Alexandru, Șerban Melnic, Tamara Roman/Tina Țifescu, Alex Vlad, Grațiela Popa, Vlad Rădescu.

Iar în distribuția „Înger căzut la pat” îi puteți întâlni pe: Bianca Marinescu, Alex Vlad, Radu Catană, Eduard Păuna, Ionuț Iftimiciuc, Iulian Sfircea, Dorin Enache, Carla Mihai, Grațiela Popa, Claudia Moroșanu, Andreea Boșneag, Cristian Bajora. Și pentru că Bajora nu este doar regizor, ci poartă și pălăria antreprenorului, a managerului și pentru că eu sunt parte din comunitatea de business, manager și antreprenoare, la rândul meu, dar cu sufletul aplecat spre cultură și artă, am discutat puțin și despre businessul unui teatru independent.

Ce presupune, care sunt calculele, ce zice P&L-ul?

„Teatrul În Culise există din 2011. Anul ăsta aniversăm 10 ani de existență și este rezultatul dorinței mele de a crea un spațiu unde spectatorul să aibă o experiență specială în interacțiunea sa cu spectacolul de teatru.

Am schimbat de-a lungul timpului șase spații, motivele fiind diverse dar având în comun ceva ce este, cred, boala acestui sector independent în România: instabilitatea și lipsa de predictibilitate.

În februarie 2020 ne-am asumat deschiderea unui nou spațiu, cel în care suntem și astăzi – Alecu Russo nr. 12. Iar în martie 2020 a început „ciudățenia” asta care continuă și pare că nu se mai termină.

Teatrul În Culise suferă. Suferă pentru că deși se află într-un moment artistic bun, cu spectacole excelente care umpleau sala înainte de pandemie, cu mulți artiști alături, cu o comunitate solidă, a stat închis un an și ceva. Și s-a deschis vara, când publicul mai degrabă este în vacanță decât în sălile de teatru. 

Teatrul În Culise suferă depresia cauzată de inutilitate, de imposibilitatea de a-și aduce contribuția pentru care a fost constituit. Actorilor le-a fost aproape imposibilă perioada prin care am trecut, pentru că actorul e actor atunci când se aprinde lumina, atunci cand oamenii sunt in sală. Altfel… devine doar un om trist. Iar eu, ca manager, habar n-am cum de am ajuns până aici.  Și totuși ne mândrim că în perioada asta oribilă am reușit să scoatem la lumină nu mai puțin de nouă producții, cinci dintre ele având programată premiera în debutul actualei stagiuni. Și le mulțumesc pentru asta tuturor colaboratorilor mei care reușesc încă să creadă că vom reuși să aducem bărcuța noastră la mal.

Investiția în spectacole, marea investiție se face aproape „în natură”. Regizorul lucrează gratis, actorii lucrează gratis, textele sunt gratis – mă refer la lunile, de repetiții, și reușim să investim ceva, bani pentru cateva obiecte și elemente de decor. Sume neînsemnate, pentru că singura noastră sursă de venit sunt încasările din vânzarea biletelor, iar acestea folosesc pentru plata actorilor, chirie, utilități și alte cheltuieli lunare; de multe ori, încasările sunt insuficiente. Așa că ajungem ca un spectacol – de exemplu „Aeroport”  – să coste 1.500 de lei ca să fie produs. Nu este deloc ceva sănătos. Dar ar trebui să dea totuși de gândit că, un teatru cum este În Culise produce cultură la un nivel egal cu un teatru subvenționat, dar cu resurse mult mai mici. Dacă am avea un buget pe care să-l gestionăm, am realiza lucruri extraordinare în zona asta independentă, atât noi, căt și ceilalți colegi de la celelalte teatre. Și până la urma noi, din martie 2020 până în septembrie 2021 am produs nouă spectacole. E un lucru extraordinar!

Am renunțat să cred că se mai poate întâmpla vreo finanțare sau susținere din zona publică. Sunt prea multe interese și guri de hrănit la stat. Din nefericire, noi nu existăm pentru ei. Ar fi atât de simplu să aloci – mă refer la București – 1 milion de euro anual pentru cele 10-15 spații care produc teatru – aproximativ 100.000 euro/an pentru noi ar fi minunat. Din bugetul ăsta s-ar plăti chiria și s-ar genera buget suficient pentru 4-5 producții sănătoase pe an. Înmulțit cu 10, asta ar însemna 40-50 de producții pe an în sectorul de teatru independent, cu bani pentru artiști și cu liniște. Iar asta, în condițiile în care această întreagă sumă (1 milion de euro) despre care vorbim, este mai mică decât bugetul anual al oricărui teatru din subordinea primăriei, care produce maxim 4-5 spectacole pe an. Cam asta e tristețea. Nu cred că se va întâmpla vreodată…

În anul ăsta și jumătate ne-a fost mai greu ca oricând. Singura rază de speranță ne-a oferit-o comunitatea, care a sărit de multe ori în ajutorul nostru cu sponsorizări și împrumuturi. Am acumulat anul ăsta în jur de 25.000 euro datorii, pe lângă ce aveam de dinainte. Ca să putem să existăm în continuare, să amenajez o sală de teatru în plină pandemie, să producem spectacolele și să plătim chiria.

Din martie 2020 până în august 2021 încasările noastre totale din vânzarea biletelor au fost undeva în jurul a 60.000 de lei. Împărțind la numărul de luni, avem un venit mediu de 4.000 de lei/lună, în condițiile în care doar chiria spațiului este peste dublul acestei sume. Și avem 40 de actori colaboratori. Deci restul a însemnat datorii sau ajutor din partea unor oameni cărora le mulțumesc din inimă că au fost și sunt alături de noi. Dar cred că premiul și bucuria noastră cea mai mare este publicul. Și oamenii care se întorc să ne vadă toate spectacolele din stagiune. Premiul nostru e sala plină, bucuria și zâmbetul celor care ies după spectacol din sală. Premiul meu sunt actorii, care sunt împliniți de ceea ce fac și bucuria că la sfârșitul lunii, habar n-am cum, reușesc să acopăr cheltuielile. Premiul pe care mi-l doresc este ca într-o zi de 1 ale lunii, să trag linie și să ies pe plus.”

Eu vă invit În Culise. La Teatru. Atmosfera prietenoasă, cafea bună. Spectacole faine și oameni cu suflet. Enjoy it!

Cristian Bajora.Teatrul În Culise există din 2011. Anul ăsta aniversăm 10 ani de existențăși este rezultatul dorinței mele de a crea un spațiu unde spectatorul să aibă oexperiență specială în interacțiunea sa cu spectacolul de teatru.

 Georgiana Gheorghe (colaborator – Femeie de afaceri. Pasionată de teatru)