ANRE: Curentul se ieftinește cu 1,9% în 2017, contribuția la cogenerarea de energie scade cu 5,8%
Contribuția pentru cogenerea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017 a fost stabilită la 13,01 lei/MWh, valoare cu 5,81% mai mică decât cea care este în prezent, a anunțat marți Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), estimând că factura finală va scădea cu 1,9%.
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința de marți, valoarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul acesteia fiind de 13,01 lei/MWh. Contribuția pentru cogenerare se stabilește anual de ANRE și poate fi modificată semestrial.
„Conform cadrului de reglementare aplicabil, valoarea contribuției pentru anul 2017 s-a determinat pe baza corecției costurilor și veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, a costurilor și veniturilor facturate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016 și a costurilor și veniturilor estimate a se factura pentru lunile noiembrie și decembrie 2016”, precizează ANRE.
În urma analizei acestor elemente, „Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat contribuția pentru cogenerea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017 la nivelul de 13,01 lei/MWh, valoare cu 5,81% mai mică decât cea care este, în prezent, în vigoare (de 13,81 lei/MWh)”. De asemenea, „Comitetul de reglementare a avizat tarifele de tip Componenta de piață concurențială (CPC), care vor fi aplicate de furnizorii de ultima instanță de la 1 ianuarie 2017, valoarea acestora fiind redusă față de valoarea tarifelor în vigoare în medie cu 1,6 % la nivel național”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro