Aniversare de 75 de vaci
Cum sărbătorești aniversarea unui număr mare de ani de la înființare? Pentru unii răspunsul ar putea fi o petrecere, pentru alții un eveniment artistic, ca în cazul unei organizații nonprofit din Boston, Jimmy Fund, care organizează strângeri de fonduri pentru…
Cum sărbătorești aniversarea unui număr mare de ani de la înființare? Pentru unii răspunsul ar putea fi o petrecere, pentru alții un eveniment artistic, ca în cazul unei organizații nonprofit din Boston, Jimmy Fund, care organizează strângeri de fonduri pentru alte organizații caritabile.
Aceasta a decis să-și sărbătorească cea de-a șaptezeci și cincea aniversare cu ceva menit să atragă atenția publicului instalând în diverse locuri din oraș văcuțe colorate realizate de artiști din New England, zona din SUA în care se află și Bostonul. Văcuțele fac parte din așa-numita CowParade care se organizează în diferite orașe ale lumii în scopuri de binefacere și vor putea fi admirate până la toamnă, scrie Boston Globe.
Cum Jimmy Fund aniversează șaptezeci și cinci de ani de la înființare, a solicitat artiștilor să creeze șaptezeci și cinci de văcuțe pe care să le amplaseze prin metropola americană, cei care vor să le vadă având la dispoziție o „hartă a pășunilor” unde se află sculpturile, într-un loc existând chiar 11 astfel de lucrări. După încheierea expoziției în aer liber însă, vacile nu vor ajunge undeva într-un depozit, ci vor putea fi „adoptate” contra unei sume de cel puțin 15.000 de dolari, unele dintre ele fiind deja achiziționate, sau cumpărate la licitație în august, printre cei interesați numărându-se colecționari de artă, iubitori de vaci sau companii. Jimmy Fund a mai apelat la o paradă cu văcuțe de artă cu mai mulți ani în urmă, sperând însă ca de data aceasta să strângă mai mulți bani.