Home Actualitate Anisie se laudă că sunt 11 județe în car...
Actualitate

Anisie se laudă că sunt 11 județe în care nu există nicio unitate de învățământ în scenariul roșu

În 11 județe din România nu există nicio unitate de învățământ în scenariul roșu, la începerea anului școlar.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni la începutul ședinței de Guvern că sunt 12.423 de unități de învățământ care funcționează în scenariul verde, adică vin toți copiii la școală, 4915 unități în scenariul galben și 263 de unități în care activitățile didactice se desfățoară în sistem online.

”Sunt 11 județe în care nu există nicio unitate de învățământ în scenariul roșu: Harghita, Caraș-Severin, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița Năsăud, Covasna și Vaslui. Nu există vreo unitate de învățământ în care să existe probleme”, a spus Anisie.

Premierul Ludovic Orban a declarat la rândul său că în cea mai mai mare parte a școlilor sunt lucruri bune care s-au întâmplat și a cerut ca inspectorale școlare să monitorizeze situația pentru a putea interveni la nevoie, inclusiv prin constituirea unor stocuri tampon de tablete, măști și camere web.

”Începerea școlii este o bucurie și pentru copii și pentru profesori, poate și pentru părinți”, a spus Orban.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună