Home Servicii financiare Anii de „aur” au revenit
Servicii financiare

Anii de „aur” au revenit

Anul trecut, aurul a surprins toată piața și a urcat cu 65%, un salt pe care nimeni nu îl anticipa. Daniel Văduvă, fondator al Avangard Gold, susține că în 13 ani de activitate în domeniu nu a mai întâlnit o…

Anii de „aur” au revenit
Anii de „aur” au revenit · Foto: Business Magazin

Anul trecut, aurul a surprins toată piața și a urcat cu 65%, un salt pe care nimeni nu îl anticipa. Daniel Văduvă, fondator al Avangard Gold, susține că în 13 ani de activitate în domeniu nu a mai întâlnit o asemenea evoluție. Prețiosul metal galben era o alternativă de investiții sigură, stabilă, dar niciodată spectaculoasă, având randamente plasate la 10–15% peste inflație. Dar această percepție s-a schimbat radical.

Anul aurului” este titlul consacrat pentru 2025, datorită creșterii spectaculoase a metalului prețios a cu 65%, o performanță pe care piața românească nu o mai văzuse de ani buni. „Eu sunt pe piața aceasta din 2012 și nu am văzut niciodată așa ceva. A fost un an istoric, cu creșteri care nu s-au mai întâlnit până acum. Înainte, când te gândeai la aur, estimai creșteri de 10–15% peste inflație. Așa era cunoscut aurul”, povestește Daniel Văduvă, fondator al Avangard Gold.

Aurul nu este doar un metal prețios, ci un activ cu siguranță și lichiditate testate de secole. „Oriunde te poți duce, poți transforma aurul în bani. Este un activ sigur de 5.000 de ani. Acum 100–200 de ani, aurul se tranzacționa constant, chiar și acum 1.000 de ani”, explică el.

Creșterea prețului aurului în 2025 nu a fost întâmplătoare. Băncile centrale și-au majorat achizițiile, contribuind cu aproximativ 70% la această explozie de preț, urmate de piața de retail. Pe fondul incertitudinilor globale, de la conflictul din Ucraina, care intră în al cincilea an, la tensiuni geopolitice nerezolvate, investitorii au căutat refugii sigure, iar aurul a devenit opțiunea principală. „Toate conflictele care au apărut duc politicile băncilor către siguranță, iar investitorii scad din apetitul la risc. De aceea, aurul a câștigat foarte mult în această perioadă”, explică Daniel Văduvă.

Comparativ cu alte piețe, performanța aurului a fost impresionantă. Bursa românească, de exemplu, a avut un indice BET în creștere cu 38%, iar S&P 500 doar cu 15%, semn că investitorii aleg acum siguranța în fața randamentelor rapide. „Cât va dura această etapă, nu știm, dar cred că următorii ani vom mai auzi de anul aurului, poate și în 2026, 2027”, adaugă fondatorul Avangard Gold.

Estimările pentru aur sunt optimiste, uncia ar putea ajunge chiar și la 6.000 de dolari, deși acum este deja la aproximativ 5.000 dolari. „Eu cred că estimările de 6.000 dolari sunt foarte conservatoare. Mă aștept la mai mult. În primele două săptămâni din ianuarie, aurul a avut o creștere de 8%, iar argintul de 20%. Cred că 6.000 de dolari putem vedea chiar în martie”, spune el.

Pe piața locală, schimbările sunt la fel de spectaculoase. Segmentul de bijuterii se adaptează la creșterea prețului aurului, iar gramul de 14 carate a ajuns la 550 de lei, de la 300 de lei anul trecut. „Oamenii nu își mai permit bijuteriile scumpe. Se va face un mix de piață, cu bijuterii mai accesibile, de 8–9 carate, dar tot din aur. O bijuterie de opt carate este cu 40–50% mai ieftină decât una de 14 carate”, explică Daniel Văduvă.

Pe de altă parte, piața de investiții, lingouri și monede a crescut spectaculos. „Acum câțiva ani, România nu avea această piață. Achizițiile încep de la 1 gram sau 2,5 grame, ceea ce o face accesibilă oricui. Piața producătorilor de bijuterii va suferi puțin, dar câștigă foarte mult partea de investiții, pentru că oamenii cumpără lingouri și monede ca să-și păstreze capitalul”, spune fondatorul Avangard Gold.

Circuitul aurului în România funcționează ca un sistem continuu, în care fragmentele și bijuteriile ajung la topire, sunt verificate și transformate în lingouri de 24 de carate, care se comercializează mai departe. „Aurul continuă să circule și nu se consumă. În mare parte, aurul care există acum pe piață este același care a existat și acum 1.000–2.000 de ani”, povestește el, amintind de Egiptul antic, perioada romană și comoara pierdută a aztecilor.

Investițiile în aur, spune Daniel Văduvă, trebuie făcute cu prudență și pe termen lung: „Nu recomandăm specula. Investiția în aur se face pe 3–5 ani, atunci se vede randamentul cel mai bun. Pentru o lună sau două, nu este potrivit”.

Pentru Avangard Gold, 2025 a fost un an record, cifra de afaceri s-a dublat, ajungând la 175 de mil. lei, iar planurile pentru 2026 includ deschiderea de noi locații și extinderea internațională. „Am extins rețeaua de magazine pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. Mulți preferă să vadă produsul fizic, să îl țină în mână. Pentru 2026, vrem să ne dublăm din nou cifra de afaceri și să intrăm pe piețe precum Bulgaria, Republica Moldova, Germania sau Olanda”, concluzionează fondatorul Avangard Gold.    

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună