Cine mai angajează muncitori asiatici în timp de pandemie de COVID-19? În această perioadă a scăzut cererea pentru HoReCa și segmentul industrial, dar a revenit pentru agricultură, fabrici, se
Până ca România să se confrunte cu pandemia de COVID-19, lipsa forței de muncă de pe piața locală îi împingea pe antreprenorii locali să apeleze la muncitori asiatici.
„Am observat de la începutul decretării stării de urgență o cerere scăzută a plasării forței de muncă din Asia, însă în acest moment semnalele primite din piață sunt unele pozitive, care deja confirmă o revenire a volumului de cereri.“
Până ca România să se confrunte cu pandemia de COVID-19, lipsa forței de muncă de pe piața locală îi împingea pe antreprenorii locali să apeleze la muncitori asiatici. În prezent, când multe companii și-au încheiat activitatea, iar numărul contractelor încetate, adică angajații care nu se mai întorc la muncă după încetarea stării de urgență, a ajuns la peste 325.000, cine mai apelează la muncitorii asiatici?
„Dacă în prima lună (a stării de urgență – n. red.) cererea a scăzut notabil, de la jumătatea lunii aprilie am observat o creștere a interesului față de importul forței de muncă din Asia. În aproape toate domeniile putem identifica cereri pentru personalul asiatic. Dacă în perioada aceasta a scăzut în principal cererea pe forță de muncă pentru segmentul HoReCa și cel industrial, solicitările au revenit pentru domenii cum ar fi agricultura și zootehnia, producția din fabrici, service-uri auto, construcții, am primit solicitări inclusiv pentru personal din zona SPA și a saloanelor de înfrumusețare“, a spus pentru ZF Peisakh Yosef, general manager al agenției de plasare a forței de muncă Work From Asia.
Agenția de plasare a forței de muncă spune că în această perioadă încă procesează actele aferente contractelor semnate în perioada de dinaintea declanșării pandemiei, însă sunt multe aspecte ale activității sale care au fost afectate de această criză.
„Sunt multe aspecte ale activității noastre care au fost impactate, pornind de la continuarea activității de birou de acasă, până la adaptarea la restricțiile de călătorie în vigoare și termenele de eliberare a vizelor de muncă de către autoritățile române, mai exact Inspectoratul General pentru Imigrări și ambasadele României din țările respective”, a adăugat Peisakh Yosef.
Cererile pentru muncitori asiatici au scăzut la începutul stării de urgență, însă acum volumul de cereri începe să crească.
„În ceea ce privește impactul avut asupra activității noastre, am observat încă de la începutul decretării stării de urgență o cerere scăzută a plasării forței de muncă din Asia, însă în acest moment semnalele primite din piață sunt unele pozitive care deja confirmă o revenire a volumului de cereri”, explică reprezentantul Work From Asia.
Reprezentantul agenției de plasare a forței de muncă spune că, per ansamblu, anul 2020 este compromis.
„Atât noi, cât și alti antreprenori suntem de părere că anul 2020 este compromis. Experiență noastră ne permite să observăm că sezonul de vară va fi sever afectat că o consecință a efectelor pandemiei, în special industia HoReCa, așa că în acest moment, la o prima evaluare, nu credem că există posibilitatea procesării în timp util a actelor și efectiv a plasării de personal calificat asiatic. Acest scenariu este valabil și pentru domeniul construcțiilor civile, exceptând segmentul finisajelor interioare, deoarece procesul de recrutare durează 3-4 luni, așa că aducerea în timp util a personalului din Asia va fi aproape imposibilă”, explică Peisakh Yosef.
În ceea ce privește situația muncitorilor asiatici care se aflau în România când a început pandemia, ei au fost fie concediați, fie trimiși în șomaj tehnic.
„Drepturile muncitorilor proveniți din Asia sunt egale cu cele ale muncitorilor români, însă situația lor diferă în funcție de caz. Sunt unele firme care pur și simplu i-au concediat, fără un preaviz legal, în timp ce alți muncitori asiatici se află acum în șomaj tehnic, urmând că soarta lor să fie decisă ulterior când vor putea ști cu exactitate dacă își vor relua activitatea și vor avea un loc de muncă sau urmează să fie pur și simplu disponibilizați”, spune Peisakh Yosef.
Work From Asia este o agenție de plasare a forței de muncă, parte integrantă a companiei Isrom Group. Work From Asia asigură forță de muncă din țări precum Vietnam, Nepal, Sri Lanka, Indonezia, Pakistan, India și Bangladesh și pentru domenii precum: construcții, agricultură și zootehnie, confecțiile textile și HoReCa.
România a atras în prima jumătate anului 2019 peste 11.000 de cetățeni din afara spațiului european, care au venit în România să lucreze. Cei mai mulți au venit din Vietnam (peste 2.000), dar și din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal și India, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). În 2018, numărul de avize de muncă eliberate de IGI a fost de puțin sub 11.000.
Pentru anul 2020 s-a fost stabilit un contingent de 30.000 de lucrători străini nou – admiși pe piață forței de muncă din România, care este similar celui din anul 2019, când contingentul inițial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000.