Andra Stroe, specialist comunicare internă, Omniasig: Amintiri din școala BM

Îmi povestea zilele acestea o prietenă, fostă colegă, până nu de mult, de redacție, înainte ca eu să plec în corporație, că a mers, alături de alte câteva jurnaliste de la Ziarul Financiar, la deschiderea de an de la ASE pentru a reprezenta publicația la cea mai mare sursă (unii o numesc fabrică) de absolvenți din țară. Și că studenții din noua generație erau unii mai receptivi, dar cei mai mulți reticenți când li se întindea cotidianul mare, atât de old-school în comparație cu ecranul smartphone-ului lor de ultimă generație. Dar mă bucur că fetele de la ZF au perseverat și au insistat în a le stârni interesul pentru lumea presei. Eu însămi povestesc cu drag oricui despre anii fascinanți, provocatori de multe ori, dar din care am învățat atât de multe, petrecuți la BUSINESS Magazin. Înainte să aleagă calea cifrelor sau orice alt parcurs, aș recomanda oricărui tânăr cu un strop de talent pentru scris și dornic să descopere un univers extrem de dinamic să treacă prin școala presei, și mai ales prin școala BM, în care mi-am format, la rândul meu, primii 6 ani ai carierei. Și dacă o vor face, să se înarmeze cu o tonă de curiozitate, să lase teama de necunoscut la ușă, să evite autosuficiența și să nu spună niciodată NU unui subiect, oricât de neprietenos sau neofertant ar părea la început.

Îmi amintesc de prima mea conferință de presă, pe care am înregistrat-o cu camera video a telefonului, neștiind că am funcție de reportofon inclusă. De a doua, pe real estate, la Cushman & Wakefield Echinox, când m-am străduit vreo două nopți la rând să deslușesc niște grafice încâlcite și niște termeni specifici, pe care nu-i mai întâlnisem până atunci. De a treia, unde deja eram mai stăpână pe mine, dar încă stingheră, necunoscând pe mai nimeni, ascunsă într-un colț de sală și cântărind bine întrebările pe care mi le pregătisem, gândindu-mă și temându-mă că, rostite cu voce tare, vor suna ciudat, vor părea irelevante, vor trăda lipsa experienței… Dar timpul a trecut și treptat am deprins mersul lucrurilor, și singură, văzând și făcând, sau, în cazul nostru, scriind și intervievând, dar mai ales cu ajutorul colegilor mai vechi – cărora le mulțumesc pentru câte m-au învățat. De pildă, Ioana Mihai, care îmi amintesc când mi-a corectat primul text scris pentru revistă, iar la final, după ce o urmărisem cu sufletul la gură cum modifica cu verde bucăți mari de text, mi-a spus relaxată: „Ai făcut o treabă chiar bună” și m-a încurajat enorm pe parcurs, fiindu-mi exemplu nu doar ca jurnalist, ci și ca lider, prin modul în care gestiona problemele revistei și ale echipei; sau Bogdan, care mi-a explicat cum să aleg cele mai importante informații dintr-un articol din presa externă pentru a scrie o știre bună, cum să interpretez evoluția bursieră din fiecare săptămână, pentru o rubrică acum de mult uitată a revistei, și câte și mai câte; ori Ioana Matei, de la care am aflat despre arma secretă a jurnaliștilor de business – MFinante, unde căutam cifrele de afaceri ale companiilor chiar și când refuzau să ni le comunice, și George, care m-a învățat să postez știrile în DMS, fața ascunsă a site-ului pe care ajungeau toate articolele noastre după publicarea pe print.

De la primele conferințe, de la știrile de site – care recunosc că nu mi-au plăcut niciodată (scuze, George), pentru că eu preferam să văd textul pe o foaie mare și lucioasă de revistă, paginată frumos de Cami și corectată asiduu cu ajutorul lui Ovidiu și al Roxanei, dar cu care oricine ajunge în redacție își face încălzirea, de la primii Capitaliști, de la primele mailuri citite și răscitite înainte de send am ajuns la primul cover – „Când se termină apa”, pe care l-am sărbătorit cu o pizza mare pe terasă, cu toată echipa. Și, când lucrurile începuseră să se așeze și „intrasem în pâine”… a venit pandemia.

Au urmat niște ani tare ciudați, în care și despre care am scris în toate nuanțele. Ani în care corectura s-a mutat pe digital, în care mi-am văzut colegii doar cu mască, în rare ocazii, în care presa, și toată omenirea, s-a recalibrat pentru o nouă realitate. Am însă și o amintire tare dragă din acea perioadă – cea mai frumoasă deplasare din toți anii petrecuți în presă – de aceea și merită s-o amintesc, dacă tot depăn ceva amintiri, mai ales că a fost experiența care mi-a înrădăcinat o dată pentru totdeauna pasiunea pentru călătorii: un safari în Kenya, o conexiune de neratat – și neuitat – cu natura și totodată o binevenită gură de aer proaspăt, la propriu și figurat, după luni de zile în care mă învârtisem, cu fața acoperită, doar pe străduțele din cartier.

A trecut și criza COVID, a venit războiul și vremea altor crize, a venit etapa opiniilor, a emisiunilor, a galelor și conferințelor, care au reprezentat, toate, câte un nou mic început, cu emoțiile și temerile aferente.

Mi-am luat „la revedere” de la presă în primăvara aceasta, nu pentru că m-aș fi plictisit în vreun fel de ea. Pentru mine meseria de jurnalist rămâne cea mai frumoasă meserie, dar cred că sunt etape și etape care merită și trebuie parcurse de-a lungul carierei, și venise timpul să descopăr noi orizonturi.

BUSINESS Magazin a ajuns, așa cum sună și titlul unuia dintre primele mele articole, „la prag istoric”: 20 de ani. Mă bucur că am avut și eu ocazia să îmi las amprenta, mai inspirat sau mai puțin inspirat, pe aproape o treime din acest parcurs, și sper că în anii ce vor urma să am ocazia să citesc în continuare articole de calitate, tot pe print!, de la jurnalistele cu ștate vechi ale redacției, dar și să descopăr suflul unor noi generații de scriitori pasionați. Mă opresc aici, pentru că se apropie miezul nopții și limita de caractere a fost atinsă, iar în presă spațiul și deadline-ul sunt neprețuite.

La mulți ani, BM!

A făcut parte din echipa BM între 2018 și 2024