Home Actualitate Anders Breivik nu poate participa la înm...
Actualitate

Anders Breivik nu poate participa la înmormântarea mamei sale. Autoritățile au respins cererea criminalului

Autoritățile penitenciarelor norvegiene au respins cererea lui Anders Behring Breivik de a merge la înmormântarea mamei sale, care a decedat în urma unei boli îndelungate, a anunțat marți avocatul acestuia.

Anders Breivik nu poate participa la înmormântarea mamei sale. Autoritățile au respins cererea criminalului
Anders Breivik nu poate participa la înmormântarea mamei sale. Autoritățile au respins cererea criminalului · Foto: Business Magazin

 Condamnat la pedeapsa maximă – 21 de ani de închisoare cu posibilitate de prelungire – pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie 2011, Breivik a solicitat dreptul de a asista la funeraliile lui Wenche Behring Breivik, care a decedat vineri la vârsta de 66 de ani.

Dar conducerea închisorii Ila, din apropiere de Oslo, unde extremistul își ispășește pedeapsa, a decis marți să-l mențină într-un regim de detenție de foarte mare securitate și a refuzat cererea acestuia, a anunțat avocatul Tord Jordet, într-un e-mail trimis AFP.

Izolată după carnagiul comis de fiul ei, care în prezent are 34 de ani, Wenche Behring Breivik era membrul familiei cel mai apropiat de ucigaș, pe care l-a descris drept “călcâiul lui Ahile” al ei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună