Anca Vlad este unul dintre veteranii pieței farmaceutice din România
Anca Vlad coordona la nici 30 de ani vânzările unei întreprinderi de producție de mobilă, actualul Silvarom, controlând un export de peste 200 de milioane de dolari.
Dar pentru că “banii erau puțini atunci, lucram și ca profesor de engleză la sfârșit de săptămână și ca traducător la diverse congrese de medicină.” Așa au remarcat-o companiile farmaceutice, întrucât în 1987 s-a transferat la Camera de Comerț ca economist principal, unde se ocupa de zona de medicamente. După Revoluție, toată lumea a început să-și facă afaceri pe cont propriu, iar Anca Vlad a ținut pasul. A început consultanța de marketing, mai exact familiariza străinii cu oportunitățile de afaceri pe care le oferă România. Treptat, companiile farmaceutice nu mai aveau cui să vândă produsele, întrucât firmele de stat se destrămaseră. Așa că a decis să se mute înspre latura comercială. “Principalul capital pe care l-am avut a fost încrederea pe care am stârnit-o oamenilor în mine.” De fapt, așa a primit primul camion de medicamente în valoare de câteva zeci de mii de lire sterline. Peste ani Fildas a ajuns unul dintre cei mai puternici distribuitori pe plan național, iar Catena o rețea de farmacii care contează tot mai mult printre marile lanțuri.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.
