Home Actualitate Anca Damour, Carrefour România: „Oricui...
Actualitate

Anca Damour, Carrefour România: „Oricui se află la început de drum îi trebuie curaj să își asume riscuri”

„Oricui se află la început de drum îi trebuie curaj să își asume riscuri, iar cel mai bun moment să o facă e la început. Să nu aștepte ca responsabilitățile să devină din ce în ce mai mari pentru a da dovadă de încredere în sine și pentru a acționa ferm, îndrăzneț. Apoi, să considere feedbackul un cadou și să-l folosească în consecință. Să nu ia lucrurile personal, ci să le trateze ca pe sfaturi…

Anca Damour, Carrefour România: „Oricui se află la început de drum îi trebuie curaj să își asume riscuri”
Anca Damour, Carrefour România: „Oricui se află la început de drum îi trebuie curaj să își asume riscuri” · Foto: Business Magazin

Anca Damour este executive board member în cadrul Carrefour România.

Anca Damour și-a construit întreaga carieră în jurul brandului Carrefour. Cu studii de drept și științe politice în cadrul Universității București, la Facultatea de Drept, și în cadrul Sciences Po-Institut des etudes politiques Paris, a fost recrutată de retailerul francez încă de la terminarea studiilor la Paris. A fost aproape șapte ani director juridic și a avut ocazia să fie implicată în toate liniile de business ale companiei, atât din punct de vedere comercial, cât și imobiliar. După o perioadă în care a condus și divizia imobiliară a retailerului francez în România, Carrefour Property România, Damour este din 2013 membru în boardul Carrefour, unde răspunde de arii precum expansiune și real estate, afaceri corporative, juridic, responsabilitate socială și comunicare externă. Spune că a gestionat echilibrul între serviciu și familie având un plan de acțiune și o agendă a lucrurilor în curs de desfășurare, având totodată grijă să păstreze loc și situaților neprevăzute: „Dacă transformăm raportul dintre viața personală și cea profesională într-o competiție, devine un efort să îl gestionăm. Dacă devine un efort, înseamnă că facem ceva greșit. Văd necesitatea unui echilibru între lucrurile care îți fac plăcere și cele mai complicate, ce pot deveni constrângătoare, dar, la final, duc la rezultate”.

Profilul Ancăi Damour a apărut în ediția din acest an a anuarului dedicat celor mai puternice femei din business.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună