ANALIZĂ: În țări UE, alocația este completată cu supliment pentru familii cu mai mult de doi copii
Alocațiile pentru copii diferă în statele din UE, în unele țări pe lângă alocația de bază existând un supliment pentru familiile care au mai mult de doi copii, pentru a încuraja natalitatea. În Germania, alocația lunară pornește de la 184 de euro pentru familiile cu doi copii și ajunge la 215 euro.
GERMANIA
În Germania, alocația familială este plătită în mod normal pentru fiecare copil biologic sau adoptiv al unui cuplu, până când copilul ajunge la vârsta de 18 ani.
Alocația familială
Pentru primul și al doilea copil, este prevăzută o alocație familială lunară de 184 de euro, pentru al treilea copil aceasta este de 190 de euro, iar pentru al patrulea și următorii copii este de 215 euro.
Alocația parentală
Un părinte poate primi o alocație parentală timp cel puțin două luni și până la maxim 12 luni. Cei doi părinți au în principiu dreptul comun la o alocație parentală totală de 12 luni. Părinții pot beneficia de alocație timp de două luni suplimentare dacă renunță amândoi la veniturile profesionale pentru a-și crește copilul (Partnermonate). Un părinte care își crește singur copilul poate beneficia de o alocație parentală timp de maxim 14 luni.
Valoarea alocației parentale este de aproximativ două treimi din ultimul venit net. Familiile cu venituri mici primesc până la 100 la sută din ultimul venit net. În total, alocația lunară este cuprinsă între 300 de euro (independent de venituri) și 1.800 de euro. Familiile cu mai mulți copii pot beneficia de “Geschwisterbonus” în valoare de 10 la sută, valoarea minimă fiind totuși de 75 la sută. În cazul nașterilor multiple, alocația parentală este majorată cu 300 de euro pentru fiecare copil.
Indemnizație pentru creșterea copilului
Părinții care nu își duc copilul născut înainte de 31 iulie 2012 la grădiniță, creșă sau altă instituție de acest tip pot beneficia de o indemnizație lunară de 100 de euro. Din august 2014, ea a fost crescută la 150 de euro. Aceasta este dedusă din alocația de șomaj, venitul minim de inserție și suplimentul pentru copil în întreținere.
MAREA BRITANIE
În Marea Britanie poți primi alocație pentru copil dacă ești responsabil de un copil cu vârsta sub 16 ani sau 20 de ani dacă acesta este școlarizat. Există două tipuri de alocație. Astfel, copilul mai mare sau copilul unic primește săptămânal 20,5 lire sterline, iar fiecare copil suplimentar 13,55 de lire sterline.
Alocația pentru copii este plătită în mod obișnuit în contul bancar al părintelui lunea sau marțea la fiecare patru săptămâni. Aceasta poate fi plătită săptămânal în cazul părintelui unic sau în cazuri speciale.
FINLANDA
În Finlanda, copiii primesc alocații până la vârsta de 17 ani, începând cu luna următoare nașterii. Banii le sunt plătiți părinților sau tutorilor. Valoarea alocației crește odată cu numărul copiilor pe care îi are familia. Aceasta crește în cazul părinților necăsătoriți sau care coabitează, iar creșterea este valabilă inclusiv în cazul custodiei comune.
Valoarea alocației este de 95,75 de euro pe lună pentru primul copil, de 105,80 de euro pentru al doilea copil, 135,01 euro pe lună pentru al treilea copil, 154,64 de euro pe lună pentru al patrulea copil, iar de la al cincilea în sus este de 174,27 euro pe lună.
Părinții care au copii cu vârste mai mici de trei ani care nu merg la grădiniță pot solicita o alocație specială. Aceasta este plătită separat pentru fiecare copil în parte și este de 342,53 de euro pe lună pentru un copil și de 102,55 de euro pe lună pentru fiecare copil suplimentar. Părinții pot primi 65,89 de euro pe lună pentru fiecare copil peste vârsta de trei ani dar sub vârsta de școlarizare. Suplimentul depinde de veniturile familiei și valoarea maximă este de 183,31 de euro pe lună, plătiți pentru un singur copil.
Familiile care au copii sub vârsta de școlarizare îngrijiți de o bonă angajată de familie sau de un furnizor privat pot cere o alocație de 174,38 de euro pe lună, cu un supliment de maxim 146,64 de euro în funcție de venituri.
SPANIA
În Spania, alocația se acordă copilului până la vârsta de 18 ani (sau peste această vârstă în cazul copiilor cu dizabilități). Aceasta este în valoare de 291 de euro pe an (24,25 euro pe lună) atunci când veniturile anuale ale beneficiarului nu depășesc limita de 11.547,96 euro, plus 15 la sută per copil de la al doilea copil în sus. În cazul familiilor numeroase, limita este de 17.380,39 euro (familii cu trei copii) și crește cu 2.815,14 euro pentru fiecare copil începând cu al patrulea. O sumă mai mică și variabilă este acordată celor cu venituri peste aceste plafoane, aceasta fiind calculată după o formulă specifică.
FRANȚA
În Franța, părinții pot beneficia de o alocație Paje (prestation d’accueil du jeune enfant) cu valoare diferențiată în funcție de venituri, până când copilul împlinește trei ani, alocații generale acordate începând cu al doilea copil sau alocații speciale cum ar fi cele pentru copii cu dizabilități sau pentru școlarizare.
Paje include:
– prima pentru naștere (Pn), în valoare de 923,08 de euro în cazul în care veniturile familiei nu depășesc anumite plafoane (de exemplu 45.393 de euro pe lună pentru cuplurile în care ambii parteneri încasează venituri);
– prima pentru adopție (Pa) în valoare de 1.846,15 de euro acordați în aceleași condiții ca Pn;
– alocația de bază (Ab), care se acordă începând cu luna următoare nașterii copilului și până la vârsta de trei ani. Aceasta este în valoare de 184,62 de euro pentru familiile în care veniturile cumulate ale partenerilor sunt mai mici de 37.996 de euro și de 92,31 de euro pentru familiile ale căror venituri anuale nu depășesc 45.393 de euro;
– alocații speciale pentru situațiile în care unul sau ambii părinți și-au redus sau încetat activitatea profesională pentru creșterea copilului sau a copiilor. În cazul încetării totale a activității, această alocație este de 390,52 de euro pe lună, iar în cazul reducerii activității de 252,46 de euro pe lună (pentru jumătate de normă sau mai puțin) și de 145,63 de euro (pentru o durată de muncă între 50 și 80 la sută). Aceste alocații se acordă timp de maximum șase luni în primul an de viață al copilului pentru un copil, iar de la doi copii în sus se acordă timp de maxim 24 de luni în primii trei ani de viață al ultimului născut. Dacă au cel puțin trei copii, părinții pot opta pentru o alocație specială majorată, care are o valoare mai mare (638,33 de euro) dar se acordă pe o perioadă mai scurtă de timp.
– alocații speciale pentru familiile care au copii cu vârste sub șase ani și recurg la un asistent maternal agreat, bonă, asociație sau întreprindere abilitată sau o microcreșă.
Aceste beneficii sunt cumulabile între ele sau cu alte alocații în funcție însă de unele condiții.
Beneficii generale de întreținere a copilului:
– alocații familiale începând cu al doilea copil, fără condiții referitoare la activitate și resurse. Acestea sunt în valoare de 129,99 euro pe lună pentru doi copii și 166,55 de euro pentru fiecare copil suplimentar începând cu cel de-al treilea.
– alocația forfetară pentru familiile cu cel puțin trei copii în întreținere care pierd o parte din alocațiile familiale pentru că unul sau mai mulți copii au atins vârsta de 20 de ani. Valoarea acesteia este de 82,19 euro.
– complementul familial în funcție de venituri pentru familiile care au în întreținere cel puțin trei copii cu vârste de cel puțin trei ani și mai mici de 21 de ani. Acesta are valoarea fixă de 69,19 euro și poate fi majorat în funcție de veniturile familiale.
– alocații de susținere familială necondiționată de resurse pentru orice copil fără un părinte (95,99 euro) sau fără ambii părinți (127,96 de euro).
ROMÂNIA
În România, acum alocația este de 42 de lei, iar din iulie ar urma să fie dublată, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care dublează alocațiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei.
Majorarea alocației a fost aprobată recent de către deputați, sub forma unui amendament propus de PNL.
Premierul Victor Ponta a spus atunci că Guvernul și PSD susțin majorarea alocației de stat pentru copii și nu se pot opune acestui principiu, dar inițiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanțare în condițiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.
Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocații egale pentru toți copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferențiere în funcție de venitul părinților, el arătând că ar fi preferat să urce alocația peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici și să nu o dubleze și pentru cei cu venituri suficiente.
La rândul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat că va transmite o adresă prin care solicită Curții Constituționale lămuriri cu privire la faptul dacă alocația de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferențiat, în funcție de veniturile unei familii.