Analiză. Dacă Germania avea gaz intern pentru toată economia, oare mai stăteau combinatele închise ca în România de dragul pieței libere? România își produce intern aproape tot gazul necesar. La ce folos când economia nu și-l permite?

♦ Norvegia, Danemarca, Olanda și România sunt statele europene care își pot satisface aproape în totalitate necesarul intern de gaze prin producție locală, resursele Norvegiei transformând-o acum în principalul factor de stabilitate în contextul crizei gazului rusesc 

♦ Dar în ciuda acestui as din mânecă, gazul produs în România este atât de scump, încât marii consumatori de aici nici nu și-l mai pot permite.

Potrivit datelor Index Mundi care prelucrează informații de la CIA WorldFact Book, la nivelul anului 2020, România a avut o producție de gaze naturale de 11 miliarde de metri cubi la un consum de circa 12 mi­liarde de metri cubi. Practic, ceea ce s-a extras pe plan local a fost aproape suficient pentru a acoperi cererea internă. Situația s-a deteriorat în anii următori din cauza scăderii accentuate a producției, lucru care a mișcat importurile rusești aproape de 20-30% din consumul intern.

Chiar și așa, România ră­mâne un stat pri­vilegiat în peisajul european, alături de exemple precum Norvegia, Danemarca și Olanda, state care nu doar că își acoperă con­sumul din resur­sele interne, dar sunt și exporta­tori majori.

Dar mai este interesant un aspect. De exem­plu, state complet lipsite de resurse și mai mici ca suprafață și populație au un consum de gaze si­milar cu cel al României, semn că deși impor­tante, acele resurse au fost puse la lucru mai bine decât a reușit România să o facă beneficiind de gaz local. Ungaria avea un consum de gaze natu­rale de 10 miliarde de metri cubi la nivelul anului 2020 și o producție de numai două miliarde de metri cubi, fiind complet dependentă de gazul importat din Rusia și uneori chiar din România. În 1999, 70% din gospodăriile din Ungaria erau consuma­toare de gaze naturale.

În 2007, peste 76% din gospodării erau co­nec­tate la o rețea de gaze, iar în prezent pon­derea este de 95%. În România, procentul celor conectați la rețeaua de gaze naturale este de circa 30-40%, arată ultimele date.

Desigur, în actualul context, dezvoltarea bazată pe o singură sursă de aprovizionare, Rusia în acest caz, pare de neconceput, dar anterior războiului aceasta a fost rețeta pentru multe state europene, în ciuda tuturor semnalelor emise de țări sud-est euro­pene.

Germania, cea mai puternică economie din blocul european, are o producție internă de gaze de numai 8 miliarde de metri cubi care acoperă circa 9% din necesarul intern. Puternica industrie a Germaniei s-a bazat pe gazul ieftin rusesc, fiind în acest moment cea mai afectată economie europeană de războiului din Ucraina.

Revenind la România, este de remarcat fap­tul că resursele interne nici nu au stat la baza dezvoltării economice, chiar accesul la ele fiind extrem de dificil. În contextul în care gazul pro­dus pe plan local este în mare parte suficient pen­tru acoperirea cererii interne, exemple precum companii care stau închise pentru că nu pot plăti factura la gazul intern sunt paradoxale.

De la începutul acestui an, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, marii consumatori de energie și gaze spuneau că piața liberă, în contextul prețurilor istorice, devine o utopie, statul având puterea de a reglementa sectorul pentru o perioadă scurtă pentru că ține în mâini aproape toată producția de energie și o producție de gaze semnificativă. În loc de sprijin, marii consumatori s-au regăsit în postura de a cumpăra resurse interne la prețuri internaționale, lucru care a dus la închiderea acestora. Mai departe, consumul de gaze a scăzut cu 13% în primul semestru al anului iar cel de energie s-a redus cu 5%. Potrivit calculelor făcute de ZF, în iulie și august consumul de energie a scăzut cu 7% pentru ca în septembrie cererea de energie din România să se restrângă cu 8%, cifrele amintind de evoluția cererii de energie din 2009.