Home Actualitate ANALIZĂ. O enigmă printre constructori:...
Actualitate

ANALIZĂ. O enigmă printre constructori: „Nu putem înțelege de ce continuă să se scumpească cimentul. Producătorii invocă scumpirile la energie, dar energia și combustibilul s-au mai ieftinit în ultima vreme“

Cimentul rămâne un material de construcții supus scum­pi­rilor, deși celelalte materiale și-au temperat creșterile de preț în ultimele luni, iar firmele de construcții spun că nu-și explică această tendință.

ANALIZĂ. O enigmă printre constructori: „Nu putem înțelege de ce continuă să se scumpească cimentul. Producătorii invocă scumpirile la energie, dar energia și combustibilul s-au mai ieftinit în ultima vreme“
ANALIZĂ. O enigmă printre constructori: „Nu putem înțelege de ce continuă să se scumpească cimentul. Producătorii invocă scumpirile la energie, dar energia și combustibilul s-au mai ieftinit în ultima vreme“ · Foto: Business Magazin

♦ Cum piața cimentului este foarte concentrată, iar jucătorii nu sunt mulți, companiile de construcții sunt nevoite fie să cumpere la prețurile existente, fie să oprească activitatea, ceea ce nimeni nu-și dorește ♦ Încă de anul trecut, companiile estimau că în 2023 creșterea prețurilor la ciment ar putea fi, în cel mai bun caz, de 30%, iar în cel mai rău caz chiar și de 150%.

Cimentul rămâne un material de construcții supus scum­pi­rilor, deși celelalte materiale și-au temperat creșterile de preț în ultimele luni, iar firmele de construcții spun că nu-și explică această tendință.

„În viitorul apro­piat, la oțel nu mă aștept la surprize (în ceea ce privește prețurile – n. red.) însă nu putem înțelege de ce continuă să se scumpească cimentul. Producătorii invocă scumpirile la energie, dar energia și combustibilul s-au mai ieftinit în ultima vreme. Și totuși, cimentul con­tinuă să se scumpească“, spunea recent, la emisiunea online ZF Logistica Businessului, Bogdan Irsik, unul dintre fondatorii companiei de construcții Wincon din Cluj-Napoca.

Cum însă piața cimentului este foarte concentrată, iar jucătorii nu sunt mulți, companiile de construcții sunt nevoite fie să cumpere la prețurile existente, fie să oprească activitatea, ceea ce nimeni nu-și dorește.

„Față de anul trecut, cimentul este acum mai scump cu circa 35%“, a mai spus Bogdan Irsik.

Despre o calmare în ceea ce privește prețurile, care au trecut prin mai multe runde de creșteri în ultimii ani, vorbesc și alți jucători.

„Prețul materialelor de construcții s-a stabilizat, la fel și livrările de proiecte noi“, spunea recent Daniel Pițurlea, proprietarul companiei de construcții Concelex, prezent la conferința ZF Tendințe în rezidențial 2023.

Și totuși, în aceste condiții, de ce prețul cimentului rămâne sus?

„Nu putem oferi detalii despre prețuri întrucât CIROM nu deține date referitoare la prețurile practicate de fiecare producător de ciment în parte, acestea fiind date strategice din perspectiva normelor de concurență“, spune Marinela Drăcea, președintele CIROM, patronatul din industria cimentului.

Ea justifică scumpirile cimentului prin creșterea de anul trecut a costurilor cu ener­gia, o componentă importantă în producția aces­tui material, însă nu explică de ce pre­țurile sunt în continuare în creștere și acum.

„Anul 2022 a fost marcat de un context global dificil, cu conflicte geopolitice la granițele naționale și crize energetice ce au amplificat presiunile asupra prețurilor materiilor prime și energiei, erodând în același timp puterea de cumpărare a populației. Costurile cu energia reprezintă aproximativ 40% din costurile operaționale pentru producerea de ciment și 60% pentru var (conform BAT – Best Available Techniques), iar creșterea prețului la energie atrage după sine o presiune suplimentară pe costurile de producție. În aceste condiții, industria cimentului și a varului explorează acum variantele de a-și produce singură o parte din energie, fie că este vorba despre energie eoliană, solară sau cea obținută din recuperarea energiei termice reziduale provenită din procese tehnologice industriale“, mai spune Marinela Drăcea.

Citând date statistice, președintele CIROM spune că în 2022 prețurile construcțiilor au crescut față de anul precedent, în linie cu consumul, care a avut același trend, avansul fiind totuși redus, de 0,3%. Pentru 2023, 2024 și 2025 sunt prognozate creșteri ale consumului de ciment în Europa de 2%, 2,4% și 2,5%. În România însă, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS) citate de Marinela Drăcea, consumul de ciment a scăzut în 2022 cu 4,8% comparativ cu 2021.

„Există riscul ca scumpirea com­bustibililor și a electricității, precum și imposibilitatea de a realiza economiile planificate să afecteze costurile noastre de producție“, se arată în cel mai recent raport financiar al producătorului elvețian de ciment Holcim.

La rândul lor, germanii de la Heidelberg Materials notează, în raportul pe 2022, că, în bazinul est-mediteranean, au înregistrat o creștere puternică a cifrei de afaceri ca urmarea a scumpirilor.

În ultimul an, prețurile au crescut nu doar la materialele de construcții, ci și la cele mai multe bunuri de larg consum, cu rate cuprinse între 20% și 50%, conform informațiilor din piață. Producătorii și retailerii au declarat în mod constant că scumpirile vin pe lanț și că își au justificarea în creșterea tuturor costurilor, de la materii prime la energie și de la logistică la transport. Tot mai multe voci pun însă sub semnul întrebării corectitudinea scumpirilor și ridică o nouă problemă, dacă nu cumva scumpirile-record din ultimul an vin și din interesul marilor producători de a-și rotunji câștigurile, potrivit unei analize ZF. Aceeași problemă se pune și în sectorul construcțiilor.

Piața cimentului, o industrie care contribuie anual la bugetul de stat cu aproximativ 200 de milioane de euro, a fost printre primele afectate de scumpirile energiei, în condițiile în care este un domeniu energofag. Încă de anul trecut, companiile estimau că, în 2023, creșterea prețurilor la ciment ar putea fi, în cel mai bun caz, de 30%, iar în cel mai rău caz – chiar și de 150%.

Patronatul cimentului are 11 companii membre, care generează aproximativ 10.000 de locuri de muncă pe tot lanțul valoric. Disponibilitatea și creșterea abruptă a prețurilor la energie, cu o pondere considerabilă în structura costurilor, este, în acest moment, cea mai mare provocare a lor, în condițiile în care costurile cu energia reprezintă aproximativ 40% din costurile operaționale pentru ciment și aproximativ 60% pentru var, conform BAT – Best Available Techniques, adică pachetul de măsuri pentru prevenirea sau reducerea la minimum a impactului asupra mediului.

Producția de ciment din România a ajuns în 2021 la 10,7 milioane de tone după o creștere de 1,3% față de anul anterior. Ca valoare, piața locală a cimentului a înregistrat o majorare de 0,7% în 2021, până la 635 de milioane de euro, față de 630 de milioane de euro în 2020, creșterea fiind așadar sub 1%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), citate de Patronatul din Industria Cimentului CIROM.

Piața locală a cimentului are în principal patru jucători reprezentativi – Holcim, HeidelbergCement, Romcim (fosta CRH) și Cemrom (parte a Soceram). Există în total șapte fabrici integrate, în care se produce atât ciment, cât și clincher, produs care rezultă din fabricarea cimentului. Astfel, Holcim are două fabrici (la Câmpulung și la Aleșd) plus o stație de măcinare la Turda, HeidelbergCement are trei fabrici (la Deva, Bicaz și Fieni), Romcim are două fabrici (la Medgidia și Hoghiz) plus o stație de măcinare la Târgu-Jiu, iar Cemrom are o stație de măcinare la Corbu. În total, companiile care fac parte din CIROM sunt angajatori pentru aproximativ 3.500 de oameni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună