Home Actualitate Analiștii privesc cu ochi buni măsurile...
Actualitate

Analiștii privesc cu ochi buni măsurile BCE și așteaptă reducerea dobânzii cheie în Europa de Est

Investitorii privesc cu ochi buni măsurile de relaxare cantitativă anunțate joi de BCE, iar analiștii consideră că băncile centrale din țările din Europa Centrală și de Est vor trebui să scadă dobânda de politică monetară la un nivel apropiat celei a BCE, de 0,05%.

“Este un început bun al unui drum lung. Se pare că măsurile BCE au depășit așteptările pieței, ceea ce este bine”, a declarat Kenneth Rogoff, profesor de politici publice și economie la Universitatea Harvard, citat de Bloomberg.

Investitorii consideră că programul anunțat de BCE este suficient pentru moment, în condițiile în care așteptările privind evoluția inflației au crescut.

Potrivit datelor Eurostat, inflația anuală din zona euro a fost în decembrie de -0,2%, după 0,3% în noiembrie, declinul prețurilor reflectând scăderea costului energiei, iar datele actuale indică menținerea indicatorului la un nivel scăzut în lunile următoare. BCE anticipează însă că inflația va accelera treptat în a doua parte a lui 2015 și în 2016.

De altfel, atât președintele BCE, Mario Draghi, cât și unul dintre membrii Consiliul Guvernatorilor BCE, Ignazio Visco, au anunțat că programul va continua și după septembrie 2016, dacă este necesar.

“Programul are un final deschis. Dacă vom vedea că există dificultăți în a atinge ținta (de inflație) pe care ne-am propus-o, atunci trebuie să continuăm programul”, a afirmat Visco.

De altfel, unii analiști consideră că va fi nevoie de un program mai extins de achiziții de obligațiuni pentru ca BCE să atingă ținta asumată de inflație, de puțin sub 2%.

“Pentru ca inflația să ajungă aproape de 2% pe termen mediu, suma folosită pentru achiziția de active trebuie să fie de 2.000-3.000 de miliarde de euro, nu doar 1.000 de miliarde de euro. Sarcina rămâne construirea de politici fiscale mai bune și adoptarea de reforme structurale. Dar e greu să speri că situația va fi mai bună pe ambele fronturi”, a afirmat Michel Martinez, economist al Societe Generale din Paris.

BCE este ultima bancă centrală majoră care adoptă măsuri de stimulare economică pentru a evita deflația, în condițiile în care inclusiv băncile centrale ale Dancemarcei, Turciei, Canadei sau Indiei au anunțat reduceri ale dobânzii de politică monetară în ultima săptămână.

Analiștii apreciază că băncile centrale din țările în curs de dezvoltare, inclusiv din Europa de Est, vor scădea dobânda cheie în următoarea perioadă.

“Măsura BCE este încă un semnal clar pentru băncile din Europa Centrală și de Est că trebuie să reducă dobânda cheie. Nu mai pot continua să aibă dobânzi cu 200 de puncte de bază sau chiar mai mult peste nivelul dobânzii BCE”, a declarat Simon Quijano-Evans, analist al Commerzbank.

Înainte de anunțarea noilor măsuri de suplimentare a lichidităților, Banca Centrală Europeană a decis joi menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu așteptările analiștilor.

Una dintre țările care ar putea beneficia de măsurile luate de BCE este Rusia, în condițiile în care zona euro reprezintă unul dintre cei mai mari importatori de petrol din lume, iar economia rusă se bazează pe exporturile de petrol, potrivit analiștilor Bank of America.

Joi, BCE a anunțat că va lansa în martie un program extins de achiziții de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 și care va include cumpărarea de obligațiuni guvernamentale.

Achizițiile de obligațiuni vor fi proporționale cu datoriile fiecărui stat din zona euro, iar băncile centrale naționale vor avea responsabilitatea pentru pierderile posibile generate de propriile obligațiuni guvernamentale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună