Analiștii CFA anticipează o depreciere a leului și creșterea dobânzilor
În luna septembrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut față de luna anterioară, la valoarea de 45,4 puncte, cea mai scăzută valoare din iunie 2013, fiind cu 5,3 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exercițiul anterior.
Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 63,9 puncte, valoare în scădere cu 4,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 5,7 puncte până la valoarea de 36,1 puncte, aceasta fiind cea mai redusă valoare din octombrie 2012).
În ceea ce privește cursul de schimb, este de remarcat că 79% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6300 (în creștere cu 123 pips față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), în timp de pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,6696 (valoare în creștere cu 173 pips).
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro