Analist Moody’s: România va continua probabil să respecte acordul cu FMI și UE
România va continua probabil reformele fiscale și ajustările structurale inițiate de fostul guvern, iar în acest caz demisia cabinetului condus de Emil Boc nu va influența ratingul de țară, a afirmat analistul Moody’s Atsi Seth.
Moody’s urmărește situația politică din România de la începerea protestelor, în urmă cu trei săptămâni, și a avertizat deja că problemele politice, precum demisia guvernului, ar putea amplifica incertitudinile legate de strategiile economice într-un an electoral, a declarat Seth pentru MEDIAFAX. Seth a notat în acest context că numirea tehnocratului Cătălin Predoiu (ca premier interimar n.r.) arată că politicile guvernului vor respecta în continuare programul cu FMI și UE. “Numirea tehnocratului Cătălin Predoiu sugerează că politicile vor continua pe drumul reformei fiscale și a ajustării structurale inițiate de fostul guvern”, consideră Seth.