Home Actualitate ANA: Vârsta de debut în consumul de drog...
Actualitate

ANA: Vârsta de debut în consumul de droguri în România este de 10-11 ani. Cannabisul, pe primul loc

Vârsta medie de debut în consumul de droguri în România este de 10-11 ani, au anunțat, miercuri, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, precizând că cel mai cosumat drog din România este cannabisul, iar cele mai vulnerabile categorii în ceea ce privește consumul sunt cele defavorizate.

„Vârsta de debut în consumul de droguri, și aici depinde evident de substanță, este undeva la 10-11 ani, mai scăzută la alcool și tutun. În ceea ce privește categoriile de vârstă vulnerabile, dacă facem o comparație, și analizăm populația pe 15-64 de ani, constatăm că grupa cea mai vulnerabilă este cea de 15-24 de ani, grupă căreia ne adresăm prin proiecte. Pe de altă parte, un studiu făcut la nivel european pe populația de 16 ani școlarizată evidențiază o prevalență a consumului de droguri de aproximativ 15,6%”, a declarat, miercuri, Diana Șerban, șef serviciu în cadrul Direcției pentru Reducerea Cererii de Droguri, din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA).

Potrivit reprezentanților ANA, vârstă de debut este în scădere în România, cea ce înseamnă că tot mai mulți copii experimentează consumul de droguri de la vârste tot mai fragede.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună