Amy Edmondson, câștigătoare a premiului FT Book Award, critică celebra mantră ”Eșuează rapid, eșuează frecvent”. Cartea sa "Right Kind of Wrong" își propune să reformuleze eșecul și să promoveze asumarea inteligentă a riscurilor

Medaliații olimpici cu bronz par „mai fericiți și mai puțin predispuși să simtă durerea eșecului” decât sportivii care se clasează pe locul al doilea și câștigă argintul, potrivit unui studiu clasic pe care Amy Edmondson îl citează în cartea sa Right Kind of Wrong.

Înarmată cu aceste cunoștințe despre cum să „reîncadreze” eșecul, profesoara de la Harvard Business School era pregătită să fie pe locul al doilea la ceremonia de decernare a premiului Financial Times și Schroders Business Book of the Year, care a avut loc luni. În schimb, Edmondson a primit aurul, devenind autoarea primei cărți de management care a câștigat premiul FT pentru prima oară în 19 ani, scrie Financial Times.

Right Kind of Wrong este, în cuvintele președintelui juriului și editorului FT, Roula Khalaf, o carte „extrem de ușor de citit și relevantă” despre cum să înveți din „eșecuri inteligente” și să fii capabil să îți asumi riscuri mai calculate. Cartea s-a născut în urma cercetărilor lui Edmondson privind modul în care se pot promova locurile de muncă în care membrii echipei își recunosc greșelile și se îmbunătățesc, ceea ce este cunoscut sub numele de siguranță psihologică.

Termenul este adesea interpretat greșit. În cazul Elon Musk, biograful Walter Isaacson, unul dintre medaliații cu argint ai premiului pentru carte, relatează cum antreprenorul în domeniul tehnologiei „a început să râdă amar” când a auzit expresia vehiculată la compania sa de social media X. Musk considera siguranța psihologică drept „dușmanul urgenței, al progresului, al vitezei orbitale…”

„De aici, am ajuns la concluzia că nici Isaacson, nici Musk nu au citit cu adevărat lucrările despre siguranța psihologică. Pentru că siguranța psihologică este, de fapt, în mod explicit despre a fi inconfortabil, a face lucruri inconfortabile în serviciul obiectivelor. A fi capabil să nu fii de acord cu șeful. A fi capabil să vorbești despre eșecuri și greșeli. Să ceri ajutor atunci când ești depășit de situație”spune Edmondson

Cea mai recentă carte a sa a fost, de asemenea, alimentată de supărarea lui Edmondson față de abordarea dezinvoltă „fail fast, fail often” pe care o promovează uneori cei ca Musk.

„Este un sfat bun pentru antreprenori, presupunând că se gândesc la ceea ce încearcă [să obțină] cât mai atent posibil, pentru oamenii de știință, pentru inventatori. Nu este un sfat bun pentru controlorii de trafic aerian [sau] pentru chirurgi”, potrivit lui Edmondson

Edmondson recunoaște că admiterea eșecului, ca să nu mai vorbim de a învăța din el, este extrem de dificilă.

„Suntem ființe umane failibile în sisteme failibile”, a mai declarat profesoara de la Harvard Business School.

Demersul ei în domeniul siguranței psihologice a fost declanșat de un eșec „devastator și înfricoșător”, când studiul său de doctorat privind erorile medicale în două spitale a avut un rezultat care părea diametral opus așteptărilor sale.

 În mod contraintuitiv, echipele cu cele mai bune performanțe înregistrau mai multe erori medicale decât omologii mai puțin performanți.

După mai multe cercetări Edmondson  descoperit că echipele care performau cel mai bine lucrau într-un climat care le făcea „mai capabile și mai dispuse să raporteze greșelile”, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea acestora.

Edmondson își face griji și în legătură cu tendința jurnaliștilor de a extrapola pornind de la concluzii cu puține dovezi. Dar ea rămâne un adept convins că cercetarea în domeniul managementului nu ar trebui să se limiteze la un turn de fildeș. Lucrările trebuie atât să „treacă cu succes de evaluarea colegială”, cât și să fie accesibile managerilor, „un fel de bilingvism, dacă vreți”.

Right Kind of Wrong arată că Edmondson este o interpretă pricepută a ambelor limbi, într-un moment în care există un public receptiv pentru povești despre cum să ne revenim după un eșec. Ea sugerează că, în parte ca urmare a pandemiei, „devenim mai conștienți de incertitudine … pentru că dacă te-ai întreba [dacă] în decembrie 2019 aveai vreo idee despre ce se va întâmpla, ar trebui să spui că nu”

Prin urmare, este nevoie de „cadre sau idei care să ne ajute să navigăm” în peisajul imprevizibil care ne așteaptă.