Twitter este înaintea Facebook și Google în domeniul publicității pe dispozitive mobile
Twitter este înaintea Facebook și Google în domeniul publicității pe dispozitive mobile precum smartphone-uri și tablete, unde va obține în acest an peste jumătate din venituri, potrivit datelor EMarketer.
Facebook a obținut în trimestrul al doilea 41% din venituri din publicitate mobilă, iar Google, operatorul celui mai folosit motor de căutare la nivel mondial, mai puțin de un sfert din venituri, transmite Bloomberg.
Twitter reprezintă doar o mică parte din piața publicității pe dispozitive mobile, estimată în acest an la 16,7 miliarde de dolari, dar are avantajul că s-a concentrat din timp pe acest domeniu. Acest fapt ar putea reduce temerile investitorilor legate de intenția companiei de a face o ofertă publică inițială, având în vedere că prezența insuficientă pe segmentul dispozitivelor mobile a afectat alte companii de Internet.
Facebook și Google, care s-au concentrat inițial pe publicitatea online accesată de pe computerele personale, și-au regândit recent afacerile odată cu orientarea utilizatorilor către smartphone-uri și tablete.
Twitter a anunțat săptămâna trecută că a depus în condiții de confidențialitate, la comisia pentru valori mobiliare din Statele Unite (SEC), documentația pentru listarea la bursă, una dintre cele mai anticipate din ultimii ani. Compania a fost evaluată la aproximativ 10 miliarde de dolari în cele mai recente operațiuni de finanțare derulate pe piața privată.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026