Topul celor mai mari salarii și americanizarea României

Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărțită la numărul de salariați – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de
4.700 de lei.
Petrom, cea mai valoroasă companie din România și care are cea mai mare masă salarială din economie, plătește 6.000 de lei. La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari și cele mai valoroase companii antreprenoriale românești care activează în retail și producție au salarii mult mai mici: RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deținută de frații Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro și un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque – 2.425 de lei, FAN Courier – 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei și a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este și businessul din România: orașele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în orașele mici și mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic și salarii mici.
Nu este de mirare că avocații, bancherii, consultanții, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opțiune, cu statul și cu multinaționalele și mai puțin cu firmele românești antreprenoriale. 
Companiile de stat și multinaționalele sunt clienți bancabili și solvabili, iar salariații pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri. Bineînțeles că în firmele antreprenoriale românești cei mai buni oameni pot câștiga mai bine decât omologii lor din multinaționale sau de la stat, dar aceștia sunt excepții. Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producție, domenii cu o valoare adăugată mică, și salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale românești, prima lui opțiune fiind multinaționalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia așteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiți, pe medie, sunt cei din IT și telecom, cei care lucrează în băncile de investiții, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
Pentru companiile românești, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariați la aceeași cifră de afaceri obținută de o multinațională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reușesc să atragă acești oameni în orașele mici și mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investițiile străine, decât în orașele mari.
Piața nu se va schimba în următorii ani.
Cei din IT, cei din centrele de cercetare și dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiți, au ca misiune să creeze roboți sau aplicații care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producție, care oricum aveau cele mai mici salarii.
România are cea mai scăzută proporție a absolvenților cu studii superioare în total forță de muncă, numai 14%.
Când forța de muncă are mai puțină școală, și valoarea adăugată este mult mai mică și de aceea salariile sunt mult mai mici. Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să țină pasul cu salariile din multinaționale sau de la stat.