Timișoara. Visul unei minivacanțe de vară în capitală culturală

Orașul este vibrant, cu terase largi și frumos amenajate în cele trei piețe centrale, oferte pentru toate gusturile, instalații stradale, street art, un zumzet cu puternic accent turistic, un look  cosmopolit, multe spectacole în aer liber și un râu Bega care vă îmbrățișează și pe care poți vedea niște apusuri superbe, ascultând muzica DJ-ilor invitați, sau concerte plutitoare, improvizate pe vaporașele locului. Recomand călduros ca anul acesta să faceți cumva să ajungeți în Timișoara și prin împrejurimi.

Georgiana Gheorghe, colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

Am mai povestit anterior în alte materiale despre cât de frumos se pot improviza mici escapade de 4-5 zile în locuri pitorești care merită admirate, cu viața culturală a locului vizitat.  La fel voi face și de data asta, întrucât recent am fost într-o delegație în Timișoara, unde compania pentru care lucrez are operațiuni, și nu am putut să merg fără să nu-mi fac și o agendă turistică și culturală.  Am pus pe listă Cazanele Dunării, cascada Bigăr, cu traversare rapidă pe Valea Cernei prin Băile Herculane cu vedere la Domogled, apoi am făcut și o selecție de momente culturale, mai ales că, așa cum se știe, Timișoara este capitală culturală a Europei anul acesta.

Bunăoară am cercetat agenda programului pe site-ul oficial www.timisoara2023.eu și mi-am planificat serile și weekendul astfel încât să văd două spectacole de teatru, ambele după William Shakespeare: La Tempesta/Furtuna, în regia lui Alessandro Serra, un spectacol al Compagnia Teatro Persona din Italia, găzduit de Teatrul Național Timișoara, și Visul unei nopți de vară, în regia lui Kristóf Szabó, la Teatrul German de Stat. Ambele spectacole au avut subtitrări atât în limba română, cât și în limba engleză. La Filarmonica Banatului am prins Carmina Burana (Carl Orff) în concert vocal-simfonic, cu participarea corului Operei Naționale Române Timișoara.

În weekend mi-am planificat plimbare la pas cu căscat gura la incredibila arhitectură a orașului, pe care nu-l mai văzusem de zece ani, către toate expozițiile prinse în program pe săptămâna 2-7 mai. Am văzut expoziția lui Adrian Ghenie, proaspăt vernisată la Pavilionul ISHO. Din păcate, sunt prinse foarte puține lucrări. Am prins vernisajul expoziției colective după Sculptură / Sculptură după, găzduită la Cazarma U, o clădire fără o altă utilizare momentan, extrem de robustă ca arhitectură și construcție (cărămidă brută), cumva părăsită, dar totuși în proprietate privată, cu o curte interioară transformată spontan în grădină de vară, unde seara un DJ mixează muzică, iar niște barmani simpatici mixează cocktailuri. Am apreciat nespus atât neconvenționalismul spațiului, cât și operele de artă selectate și expuse.

Piesa de rezistență pentru mine personal a fost expoziția Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă, care este extrem de atent curatoriată, cu bogate explicații și descrieri despre viața artistului și fazele de creație, cu temele obsesiv abordate de-a lungul vieții sale. Orașul este foarte frumos, însă autoritățile locale din prezent și trecut nu s-au încadrat în timp pentru reabilitarea clădirilor și prea multe mesh-uri sunt arborate pe clădirile deteriorate, ca să mascheaze neputința administrativă și/sau lipsa bugetelor. Altfel, orașul este vibrant, cu terase largi și frumos amenajate în cele trei piețe centrale, oferte pentru toate gusturile, instalații stradale, street art, un zumzet cu puternic accent turistic și un râu Bega pe care poți vedea niște apusuri superbe, ascultând diverse muzici ale DJ-ilor invitați, sau concerte plutitoare, improvizate pe vaporașele locului. Recomand călduros ca anul acesta să faceți cumva să ajungeți în Timișoara și prin împrejurimi, mai ales că pe agenda culturală se anunță și un spectacol cu John Malkovich, expoziție Brâncuși, dar și festivaluri de muzică: JAZZx, plai etc. Vă garantez că veți avea o ședere fantastică, bogată în experiențe memorabile, care merită cei aproximativ 1.000 km dus-întors. Dintre toate momentele culturale pe care le-am savurat în Timișoara, am ales să intru în detalii cu cel trăit la Teatrul German de Stat, întrucât de echipa de acolo, mai exact de actrița Oana Vidoni, mă leagă amintiri mai vechi, de la ediția de anul trecut a FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), unde am văzut Katzelmacher.Dacă n-ar fi vorba despre iubire, spectacol selectat pentru festival, iar cu Oana am rămas să povestesc câteva idei și să mă lămurească ce muzică alesese regizorul Eugen Jebeleanu (Parlez moi de lui).

Mi-a plăcut extraordinar de mult cum era sudată echipa, cât de bine își dădeau replicile și cu cât suflet au dus spectacolul, întrerupt în căteva rânduri de alarme RoAlert de furtună.  Am avut șansa să prind această bijuterie artistică modernist abordată, o interpretare îndrăzneață a clasicului text shakespearian, cu multă expresivitate corporală, efecte de scenă ce te țineau captiv în poveste, momente de joc actoricesc disruptive, ce te trezeau la realitate doar ca să te primenească pentru un nou calup de fantezie și vis. Mie mi-a plăcut abordarea regizorului, însă la sesiunea de discuții cu spectatorii și actorii de după spectacol, părerile erau împărțite. Așa că am ținut să mă lămuresc care e problema spinoasă din culisele spectacolului și am invitat-o pe actrița Oana Vidoni să-mi răspundă la câteva întrebări. Oana este absolut halucinantă în rolul Hermiei, alternând minunat candoarea și naivitatea tinerei femei aflate la prima dragoste cu nebunia aproape furibundă a femeii maturizate brusc, de suferința amorului ei rănit și batjocorit. Povestea lui Shakespeare este arhicunoscută, nu o expun aici. În ciuda intrigii de basm și a confuziei în care se încurcă foarte multele personaje ale piesei, Shakespeare este un maestru al ilustrării laturilor întunecate ale iubirii: gelozia și posesivitatea, lupta pentru putere și lupta dintre sexe.

Absolventă de actorie în limba germană la Universitatea de Vest, Facultatea de Muzică și Teatru, dar și a unui master în management și antreprenoriat cultural la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Oana Vidoni are 32 de ani, este de peste 10 ani actriță a Teatrului German de Stat și dispune de o expresivitate artistică aparte. Poate datorită faptului că vorbește o germană perfectă, deși nu este limba ei nativă. Poate pentru că toate studiile de la 3 ani le-a făcut în limba germană. Poate pentru că pur și simplu este un artist care își joacă sufletul pe scenă în fiecare spectacol. Eu mă bucur că am cunoscut-o și că pot prezenta și alți artiști minunați, hidden gems, care strălucesc autentic.

Spune-mi, te rog, cum a primit echipa actorilor viziunea regizorului. Cum s-a lucrat, cine a contribuit cu ce?

Producția acestui spectacol a debutat cu un casting de tip atelier care a durat o săptămână și care a fost centrat exclusiv pe mișcare, regizorul căutând pe lângă expresivitatea corporală individuală și posibilele constelații de parteneri. Inițial, cunoscând oarecum zona în care lucrează Kristóf, m-am așteptat la un spectacol nonverbal, iar asta mă interesa mult, pentru că au trecut câțiva ani de când nu mai făcusem așa ceva. Apoi în prima zi de repetiții am primit un text de 90 pagini. Intenția regizorului a fost la început aceea de a reduce textul la esență și de a crea un spectacol preponderent nonverbal. Au urmat multe săptămâni de improvizație, dedicate găsirii formei spectacolului, a universului vizual. Cred că pentru majoritatea actorilor și actrițelor, metoda lui de lucru a reprezentat o provocare. Kristóf a filmat toate repetițiile și pornind de la propunerile noastre a realizat o selecție de fragmente de mișcare peste care voia să suprapunem textul, lăsându-ne de cele mai multe ori pe noi să decidem cum realizăm această suprapunere. Intervenția lui a fost minimală și mai mult la nivel de crochiu, lucru care ne-a dat nouă un grad mai mare de libertate. Ceea ce se vede în spectacol este ca atare o muncă de ansamblu. O contribuție semnificativă la acest întreg o au spațiul și costumele realizate de Ioana Groza și Șteff Chelaru, completate de machiajul realizat de Bojița Ilici, dar și muzica lui József Iszlai (a.G.) și proiecțiile video realizate de Ivó Kovács (a.G.).

Ai fi preferat o montare mai conservatoare?

Kristóf Szabó activează la intersecția dintre teatru, dans și multimedia. În ultimii ani a fost prezent la Timișoara cu spectacolele sale în mai multe ediții ale Festivalului TESZT, așa că spectacolele lui nu îmi erau străine. În 2019 am participat și la un atelier susținut de către acesta, așa că eram familiarizată cu tipul lui de căutări. Aș fi preferat ca spectacolul să meargă mai mult în zona în care el creează în mod obișnuit: spectacole nonverbale, conceptuale, experimentale, în care corporalitatea primează, lucru care se putea întâmpla desigur pornind de la textul și temele lui Shakespeare. Mi-ar fi plăcut să mizăm pe esențializarea mesajului și să ne îndepărtăm și mai mult de text.

Cu ce ar trebui să plece spectatorii la final? Va fi păstrat spectacolul în stagiunea viitoare a Teatrului German de Stat?

Dat fiind faptul că în Visul unei nopți de vară joacă aproape toată echipa de actori și actrițe a Teatrului German, consider că spectatorii ar trebui să plece cu bucuria (re)descoperirii acestei trupe atât de diverse și versatile, într-un Shakespeare atipic și totuși universal valabil, care ridică în continuare întrebări esențiale, pe care spectatorii sper să și le pună odată cu noi. Spectacolul a avut premiera în luna martie a acestui an, așa că tind să cred că va mai face parte din repertoriul teatrului și în stagiunile următoare.

Film ai făcut? Și dacă nu, ți-ar plăcea?

Până în momentul de față nu am avut ocazia de a face film, dar nici nu pot spune că m-am străduit prea tare. Am participat la un număr insignifiant de castinguri pentru că n-am avut niciodată încredere în mine în această zonă. Cred că e o combinație undeva între teamă și comoditate. Dar îmi ajut colegii care dau castinguri și cred că am o rată bună de succes ca partener de casting. Chiar dacă glumesc acum, mi-ar plăcea foarte mult să explorez și această zonă.

Cum se integrează Teatrul German în programul Timișoara –  capitală culturală europeană 2023?

Încă de anul trecut, Teatrul German a produs spectacolul Oameni. De vânzare (scenariul și regia: Carmen Lidia Vidu) și a fost coproducător (împreună cu Asociația Culturală Diogene și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”) al spectacolului Orașul Paralel (regia: Ana Mărgineanu), spectacole care se joacă pe toată durata anului și fac parte din programul cultural al TM2023. Un alt proiect, care va fi realizat în colaborare cu Donauschwäbisches Zentralmuseum (Ulm, Germania), este Destine dunărene, o intervenție teatrală interactivă site-specific care redă poveștile mai puțin cunoscute ale unor personalități locale. În toamnă va avea loc premiera spectacolului Teatrul în regia lui Pascal Rambert, în coproducție cu Institutul Francez. Proiectul are loc chiar în anul în care Teatrul German împlinește 70 ani de la înființare și îi va reuni în distribuție pe toți membrii echipei. Poate cel mai important eveniment îl reprezintă cea de-a IX-a ediție a Festivalului European de Teatru Eurothalia, care va avea loc în perioada 20-30 septembrie și va reuni la Timișoara colective și interpreți din întreaga Europă. În paralel cu toate acestea se lucrează la un proiect mai amplu de coproducție internațională cu Teatrul Altenburg (Gera, Germania), care presupune printre altele și producerea a două spectacole de teatru, bazate pe două texte care vor explora condițiile și sursa sărăciei în cele două țări, inechitatea socială. Textele vor fi scrise de autoarea Anja Hilling din Germania și autoarea Elise Wilk din România.

Având în vedere că faci parte din echipa Teatrului German de aproape 11 ani, îți dorești să joci și în alte teatre, la București, de exemplu?

Mă simt confortabil cu faptul că joc în limba germană și, în țară, asta ar fi posibil să mai fac doar la Sibiu. M-aș bucura dacă în viitor am dezvolta și împreună proiecte, pentru că de când sunt eu în teatru nu prea au avut loc schimburi între noi și ei. Am avut însă parte de coproducții internaționale și am jucat atât în Germania cât și în Luxemburg și schimbul cu actorii din spațiul german mi-a prins bine. Mă bucur că aproape permanent în trupa noastră sunt și actori din Germania sau Austria. La fel cum simt că mă îmbogățesc de fiecare dată când colaborez cu un regizor din afara României, lucru care se întâmplă destul de des la Teatrul German, mult mai des decât la alte teatre din România. În plus, mă simt bine în ansamblul acesta, îmi plac pe de-o parte siguranța și încrederea pe care le am atunci când lucrez cu colegii mei, la fel de mult cum îmi place să-i redescopăr în noi ipostaze. Asta nu înseamnă că exclud posibilitatea de a juca și în română, în Timișoara sau în alte orașe, dacă se va ivi ocazia.  

În ce alte spectacole joci și ce alte proiecte se întrevăd la orizont? Povestește-mi și despre festivalurile estivale la care mergeți sau în ce alte proiecte de vară ești tu implicată.

Spectatorii mă pot vedea la Teatrul German în Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire (regia: Eugen Jebeleanu), Livada de vișini (regia: Volker Schmidt), Oameni. De vânzare (regia: Carmen Lidia Vidu), Leonce și Lena (regia: Niky Wolcz), Cartea junglei (regia: Răzvan Mazilu), Crăiasa zăpezii (regia: Laszlo Beres) și Dumnezeul Kurt (regia: Alexander Hausvater). În luna iunie încep repetițiile pentru spectacolul Teatrul, pe un scenariu de Pascal Rambert, care va semna și regia. Proiectul va avea premiera la începutul stagiunii 2023/24. Stagiunea acesta la Teatrul German se va încheia însă la final de iulie cu o montare a textului Dragonul de Evgheni Schwartz, în regia lui Yuri Kordonsky. Pe 1 iulie vom juca Oameni. De vânzare la Brașov în cadrul Zilelor Redutelor Culturale din Transilvania și Banat.

Ce mesaje le transmiți cititorilor și ce argumente pentru a veni în Timișoara?

Îi invit să urmărească activitatea Teatrului German pe Facebook și Instagram, pentru a fi la curent cu proiectele noastre. Îi aștept în toamnă la Festivalul Eurothalia, însă până atunci le recomand să fie cu ochii pe spectacolele Doctorul la Teatrul Maghiar, Grand Hostel Timișoara la Teatrul Auăleu, Bal la Savoy la Opera Națională Română Timișoara, Cargo Berlin-Timișoara la Teatrul Basca, expozițiile lui Adrian Ghenie la ISHO și Victor Brauner la Muzeul de Artă și pe cele care fac parte din Bienala de artă Art Encounters. Celor care nu ajung la Timișoara le recomand să asculte podcastul nostru, #neauzimpana nevedem, disponibil pe Spotify și iTunes.