Premierul Ciolacu le cere băncilor să susțină programele economice ale Guvernului: Le-am spus celor mai importanți bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiții
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți la Palatul Victoria cu principalii bancheri din piață pentru a le prezenta prioritățile guvernului în domenii de investiții, pentru care cere să le finanțeze. Băncile din România finanțează o bună parte din deficitul bugetar…
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți la Palatul Victoria cu principalii bancheri din piață pentru a le prezenta prioritățile guvernului în domenii de investiții, pentru care cere să le finanțeze.
Băncile din România finanțează o bună parte din deficitul bugetar prin achiziția de titluri de stat vândute de ministerul Finanțelor.
În acest an, deficitul bugetar va sparge toate recordurile, având în vedere că guvernul Ciolacu cheltuie cu mult mai mult decât are încasări la buget din taxele și impozitele plătite de companii și persoanele fizice.
Deficitul bugetar vine din investiții și le cere băncilor să finanțeze aceste proiecte. Una dintre problemele băncilor este că statul, prin ministere și instituții, plătește mult mai târziu facturile pentru lucrările din investiții, ceea ce înseamnă un blocaj până la urmă între relația dintre constructori și bănci, având în vedere că constructorii își finanțează lucrările înainte prin creditele luate de la bănci.
Ciolacu nu are în comunicat nicio mențiune legată de dobânzile la lei, care sunt în continuare mari în România.
Vedeți mai jos postarea integrală a premierului Ciolacu:
”Am discutat astăzi cu liderii sectorului bancar despre necesitatea unei coordonări mai eficiente între stat și mediul privat pentru a susține marile investiții în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României!
Le-am spus celor mai importanți bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiții. Aceasta este #caleacorectă de dezvoltare economică a unei țări, așa cum au făcut toate statele europene importante când s-au aflat în postura de azi a României!
Agricultura și industria alimentară, materialele de construcții, energia, transporturile sau petrochimia sunt domeniile prioritare unde Guvernul Românei are în derulare scheme de stat și programe masive de sprijin. M-am bucurat să văd că industria bancară este receptivă și pregătită să susțină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul țării.
De aceea, am stabilit ca dialogul cu liderii domeniului bancar să devină unul periodic, pentru a putea urmări progresul soluțiilor stabilite astăzi. Ne este clar că avem un interes comun: o Românie mai puternică economic, cu afaceri în creștere și cu firme tot mai prospere!”
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026