Paul Stănescu, PSD, mesaj dur: Rolul nostru este să guvernăm, nu să facem figurație
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, avut o reacție extrem de acidă la adresa partenerilor de coaliție. Într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, Stănescu întreabă retoric dacă rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație…
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, avut o reacție extrem de acidă la adresa partenerilor de coaliție. Într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, Stănescu întreabă retoric dacă rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală.
Paul Stănescu susține că angajamentul PSD, față de interesele celor mai vulnerabile categorii sociale este periclitat odată cu asumarea pachetului de măsuri de luni. Stănescu spune că social-democrații au fost puși în situația de a nu-și putea ține de această promisiune.
„A fost și supărător, și apăsător pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare coleg social-democrat, că propunerile PSD au fost ignorate. Am fost prezenți, am venit cu soluții. Suntem angajați, împreună cu partidele din Coaliție, să corectăm deficitul. Dar, cu tot respectul, nu călcând în picioare pe cei care o duc greu și care o vor duce și mai greu”, a scris Paul Stănescu.
Social-democratul insistă că PSD nu poate fi ignorat, fiind partidul cu cel mai mare număr de parlamentari.
„Măsurile propuse de noi nu pot fi date la o parte. Avem, totuși, cea mai mare pondere în Parlament și nu putem fi tratați ca o prezență decorativă într-un moment cheie pentru țară”, mai spune el.
Stănescu își întreabă, retoric, colegii cu privire la rolul PSD în actuala coaliție: „Având în vedere această stare de fapt, împreună cu toți colegii trebuie să ne punem, în mod legitim, o întrebare: rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală? Chiar dacă suntem într-un moment dificil pentru noi ca partid, ne mulțumim cu un loc la masă, dar fără cuvânt?”
Stănescu le cere social-democraților să decidă dacă vor să meargă înainte sau să adopte o altă poziție.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026